Reglementarea Juridică a Apelului în Dreptul Procesual

CAPITOLUL I. INSTITUŢIA APELULUI ÎN DREPTUL PROCESUAL ROMÂN

I.1. NOŢIUNEA DE CALE DE ATAC ŞI NOŢIUNEA DE APEL

Căile de atac sunt mijloace juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi în final remedierea erorilor săvârşite. Căile de atac sunt în consecinţă apreciate ca „remedii procedurale în contra greşelilor ce eventual s-ar putea ivi datorită părţilor sau judecătorilor, în împărţirea dreptăţii” care determină trecerea procesului penal prin mai multe grade de jurisdicţie pentru a fi garantată cerinţa aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, principiu, de altfel, fundamental al procesului penal.

Exercitarea căii de atac îndeplineşte două sarcini :

- repararea greşelilor existente în hotărârea judecătorească;

- realizarea uniformităţii în interpretarea şi aplicarea legilor.

Căile legale de atac reprezintă deci o instituţie de drept creată tocmai în scopul preîntâmpinării şi înlăturării erorilor în sfera de realizare a justiţiei. Obiectul căilor de atac constă într-o nouă apreciere a stării de drept şi de fapt a cauzei, iar finalitatea lor în repararea erorilor comise în primă instanţă.

Aşadar, prin căile legale de atac se înţeleg toate acţiunile deschise de lege părţilor şi terţilor în vederea obţinerii unor noi hotărâri, într-un litigiu asupra căruia există deja decizia unei instanţe. Căile legale de atac de atac implică o prezumţie de greşeală pentru judecata atacată şi o prezumţie de eventuală îndreptare în privinţa judecăţii ce va urma.

In faza judecăţii după dezbaterile judiciare în urma eliberării sentinţei sau a hotărârii judecătoreşti apare o posibilitate de atac în instanţa ierarhic superioară a hotărârilor emise de instanţa de judecată care examinează la moment cazul penal. Această posibilitate sigur că nu este oferită împotriva tuturor sentinţelor judecătoreşti.

Judecata în căile de atac este o activitate prin care se realizează controlul judecătoresc al soluţiei pronunţate de către prima instanţă, controlul ce se realizează, cât priveşte căile ordinare de atac de către instanţe superioare celei care a pronunţat hotărârea sau hotărârile atacate.

Necesitatea existenţei căilor de atac nu rezidă însă doar din realităţile înfăptuirii actului de justiţie ci şi din reglementări internaţionale şi interne care instituie reguli şi obligaţii în materie

În dreptul românesc s-a impus regula „rei indicata pro veritae accipitur” (lucrul judecat se consideră adevărat) în sensul că sentinţa judecătorului nu e adevăr, ci ţine loc de adevăr. Tocmai datorită acestui fapt s-a văzut necesar ca o hotărâre pronunţată în urma unei judecăţi să poată fi controlată de instanţa superioară, pentru a se permite îndreptarea eventualelor erori săvârşite de judecătorii primei instanţe

Controlul judiciar se întemeiază pe principiul organizării ierarhice al instanţelor judecătoreşti. Tocmai datorită acestui fapt, numai în anumite circumstanţe excepţionale i se permite judecătorului să revină asupra propriei sale soluţii şi să pronunţe o hotărâre nouă (calea de atac de retractare).

Calea de atac este un mijloc juridic procesual pus la dispoziţia părţii interesate, procurorului etc., prin care se creează posibilitatea verificării legalităţii si temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi înlăturarea eventualelor greşeli săvârşite.

In materie penală, potrivit dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, căile de atac sunt:

- ordinare (apelul si recursul), si

- extraordinare (contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în anulare şi recursul în interesul legii).

Căile de atac pot fi exercitate împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege.