Reglementarea juridică a impozitelor indirecte în România

Apariţia şi evoluţia impozitelor se caracterizează ca un proces complex şi de durată care a început odată cu destrămarea comunei primitive, apariţia proprietăţii private şi scindarea societăţii, dezvoltarea forţelor de producţie şi a relaţiilor marfă- bani, apariţia statului şi crearea aparatului de stat menit să rezolve antagonismele dintre clase, să apere interesele celor mai puternici din punct de vedere economic.

Pe teritoriul ţarii nostre, relaţiile sclavagiste apar încă din secolul al VII-lea î.e.n în Dobrogea în cadrul coloniilor greceşti întemeiate pe ţărmul Mării Negre. Puterea politică în aceste cetăţi aparţine totalităţii cetăţenilor cu drepturi depline, însa existau şi colegii speciale formate din economi, casieri şi împărţitori, care administrau finanţele publice. În Dacia, relaţiile sclavagiste apar în prima jumatate a secolului I i.e.n, dar în forma lor clasică se dezvoltă abia după cucerirea romană.

Dacia romană era administrată de procurator care avea atribuţii şi de încasare a dărilor. Dările cele mai importante erau tributum soli(impozitul financiar), tributum capitis(capitaţia), vicesima hereditatum(darea succesorială), vicesima libertatum(darea de eliberare a sclavilor), conductor commerciorum (darea intreprinzătorilor comerciali), conductores pescui et salinorum (dările pentru arendarea paşunilor şi salinelor).

În prima fază de formare a statului feudal unde precump8nea economia naturală închisă, au proliferat o sumedenie de dări :

← sferturile sau civerturile care se strângeau sub forma cistei;

← dijmăritul sau desetina (din zece una);

← albinăritul era darea pe stupi, pe miere şi pe cearţ de albine;

← gostinăritul, darea asupra porcilor;

← vinăritul sau vinariciul era o dare pe vatra de vin;

← pripăsitul era o taxă asupra vitelor de pripas prin sate;

← fumăritul era un impozit pe capitaţie, deoarece se punea asupra fumurilor (coşurilor) de la case;

← oieritul era o dare pe oi;

← căminăritul era o dare asupra vinului vândut în târguri;

← săpunăritul, darea pe săpun, percepută de la cei ce fabricau săpun destinat comercializării;

← majaritul, dare asupra peştelui, proaspăt sau sărat, plătită de vânzătorii de peşte;

← năpasta, introdusă de domnitorul Alexandru Mircea în anul 1577, era o dare suplimentară care le încărca pe cele existente.

Pe lângă aceste dări mai erau unele deosebit de apăsătoare, pentru a satisface pretenţiile turceşti( muacrel, bairam, pesches) destinate împăratului, ţarului sau hanului. Dările fiind foarte variate şi grele, deseori contribuabilii făceau contestaţii cerând o înţelegere cu fiscul asupra unor sume pe care să nu le plătească, deoarece noile biruri erau foarte grele şi nu puteau fi suportate. În asemenea situaţii, uneori, domnul se îndura şi decreta aşa-numita ruptură(amnistia fiscală).

Regulamentele organice, adoptate în iulie 1831 pentru Muntenia şi în ianuarie 1832 pentru Moldova, desfiinţează toate dările preexistente introducând în locul lor capitaţia- impozit indirect şi personal plătit pe cap de locuitor, la care erau supuşi ţăranii, mazilii (descendenţii familiilor boiereşti de rangul al doilea) şi muncitorii din oraşe şi târguri, precum şi patenta- un impozit direct si fix stabilit pe clase, la care erau supuşi meseriaşii si negustorii.

Convenţia de la Paris din 1858 a introdus în domeniul financiar- bugetar principiile: nullum impositum sine lege şi unitatea bugetară şi executarea provizorie pe baza bugetului prezent.

În urma unificării politice şi administrative a Principatelor române şi mai tarziu crearea statului român modern, sistemul impozitelor era următorul:

← impozitul funciar, înfiinţat în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, mai intai in Moldova (1859) si apoi in Muntenia (1860), unificat în 1862 şi desfiinţat prin reformele din 1921 şi 1923;

← contribuţia personală şi contribuţia pentru poduri menţinută până în anul 1877, când se desfiinţează şi se înlocuieşte cu contribuţia pentru căile de comunicaţie;

← impozitul pe mâna moartă (imobile) înfiinţat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza;

← impozitul pe salarii înfiinţat în 1877, desfiinţat în anul 1891 şi reînfiinţat in 1900, când au fost impuse salariile funcţionarilor particulari;

← impozitul pe băuturile spirtoase înfiinţat în anul 1867;

← imopzitul industrial asupra veniturilor industriale înfiinţat în anul 1912, care creea unele avantaje excepţionale pentru simularea industriei naţionale;

← impozitul succesoral care a luat locul vechilor taxe succesorale;

← impozitul pe lux şi cifra de afaceri care, ulterior, ia o amploare din ce în ce mai mare, devenind principalul impozit indirect;

← impozitul pe automobile, înfiinţat la 1 aprilie 1939.

Legile din anul 1921 şi 1923, legi reformatoare, în domeniul fiscalităţii, au semnat trecerea la sistemul modern de impozite introducând impozitul pe venit.

Reformele s-au concretizat în legea pentru unificarea contribuţiilor