Rolul curții internaționale de justiție în rezolvarea diferendelor dintre state

CONSIDERAŢIUNI INTRODUCTIVE

Într-un parc din mijlocul oraşului Haga se înalţă impunătoarea siluetă a Palatului Păcii. Construit între 1908 şi 1913 în stil flamand, palatul a fost destinat, iniţial, să adăpostească, aşa cum adăposteşte şi astăzi, Curtea Permanentă de Arbitraj, instituţie în care, la începutul secolului nostru, mulţi oameni politici, precum şi mulţi jurişti entuziaşti îşi puseseră nădejdile pentru instaurarea unei trainice păci universale. În zilele noastre Palatul Păcii este cunoscut mai cu seamă pentru că în el, în afară de alte instituţii juridice, se află sediul Curţii Internaţionale de Justiţie, cea mai înaltă instituţie judecătorească a lumii, organ principal de justiţie al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Deschis publicului, Palatul Păcii din Haga este vizitat în fiecare an de zeci şi poate de sute de mii de oameni veniţi din toate colţurile lumii. Vizitatorii care păşesc în curtea palatului sunt de obicei turişti, oameni veniţi să-şi petreacă vacanţele, să-şi încânte privirile la vederea unor lucruri necunoscute lor.

Probabil că cei care calcă pragul celei mai înalte instanţe a lumii contemporane se întreabă pe ce căi oamenii care lucrează la Curtea Internaţională de Justiţie pot influenţa păstrarea şi întărirea păcii în lume.

Principiile pe baza cărora a fost înfiinţată şi activează Curtea Internaţională de Justiţie sunt principii care reflectează dorinţa de a încredinţa soluţionarea diferendelor ivite între state unei înalte instanţe judecătoreşti, ce urmează să le soluţioneze în baza principiilor de drept internaţional.

Este de observat că ideea de justiţie internaţională a fost acceptată cu mai multă uşurinţă decât formele concrete de organizare şi activitate în care această idee urma să se realizeze. Încă din secolul trecut, juriştii propuneau conducătorilor de state diverse forme pentru viitoarele instanţe ale justiţiei internaţionale. Părerile diferite care se formaseră în fiecare stat, o anumită prudenţă a oamenilor politici în faţa unui organ internaţional de concepţie nouă, interesele deosebite ale guvernelor au făcut ca justiţia internaţională să ia, la începutul veacului nostru, forma modestă a Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga. Cu toate greutăţile în care a activat, Curtea Permanentă de Arbitraj a avut meritul să demonstreze utilitatea şi posibilitatea activităţii unor instanţe de justiţie internaţională în condiţiile lumii moderne.

Necesitatea instituirii unui organ de justiţie internaţională în formele unei instanţe propriu-zise s-a impus după primul război mondial. Grozăviile acelui cataclism, dorinţa de a preveni repetarea lor au fost determinante pentru acceptarea, de către marea majoritate a statelor, a instituirii unei instanţe internaţionale, în scopul menţinerii păcii în lume prin mijloace juridice. Aşa a luat fiinţă Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională, a cărei activitate a adus o contribuţie însemnată în dezvoltarea dreptului internaţional. În acelaşi timp, a continuat să funcţioneze şi Curtea Permanentă de Arbitraj. Activitatea de-a lungul întregii existenţe a celor două curţi este o confirmare incontestabilă a posibilităţilor de realizare a justiţiei internaţionale.

Din păcate, nici forţele păcii, nici existenţa justiţiei internaţionale nu au putut împiedica izbucnirea celui de-al doilea război, precum şi cortegiul altor suferinţe provocate omenirii. Cu toate acestea, la sfârşitul celui de-al doilea război ideea înfăptuirii unei justiţii internaţionale a fost din nou reluată, pornindu-se de la considerentul că instanţele internaţionale ar putea contribui la lichidarea unor focare de neînţelegeri din trecut. În felul acesta s-a ajuns la menţinerea unui organ central de justiţie internaţională, organ care a luat forma Curţii Internaţionale de Justiţie şi al cărui sediu este la Haga.

Aderarea statelor la Carta Naţiunilor Unite şi implicit la statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, care face parte integrantă din Cartă, nu împiedică statele ca, în loc de a se adresa Curţii, să recurgă la calea directă a tratativelor bilaterale. În relaţiile dintre statele lumii de astăzi, calea cea mai uzitată pentru lichidarea neînţelegerilor continuă să rămână calea tratativelor bilaterale. Pe de altă parte, există unele organizaţii internaţionale la înfiinţarea cărora statele membre au căzut de acord să renunţe la o parte din suveranitatea lor, aşa cum este cazul Tratatului de la Roma, prin care, la 25 martie 1957, s-au pus bazele Comunităţii Economice Europene, cunoscută sub numele de Piaţa Comună. Curtea de Justiţie înfiinţată în cadrul acelei organizaţii are o competenţă largă, acţionând pentru a asigura “respectul dreptului în interpretarea şi aplicarea” Tratatului de la Roma. Orice persoană fizică sau juridică se poate adresa Curţii în legătură cu măsurile luate în cadrul Comunităţii şi de care s-ar considera lezată în drepturile şi intresele sale legale, hotărârile Curţii fiind executorii . Este evident că activitatea acelei curţi urmăreşte apărarea unei anumite ordini social-economice, a unor relaţii internaţionale de tip capitalist, dorite ca atare de autorii Tratatului de la Roma. Ceea ce trebuie reţinut, ca o consecinţă a activităţii acelei instanţe şi a altora înfiinţate prin alte tratate, este că existenţa lor contribuie la reducerea numărului de cauze supuse Curţii Internaţionale de Justiţie .