Rolul instanțelor judiciare și de arbitraj internaționale în dreptul internațional public

CONSIDERATII GENERALE

1.Notiunea de instanta internationala

“Era necesar”, asa s-a considerat; pentru ca sunt prea multe state care interactioneaza pe lumea aceasta si la un moment dat apar neintelegeri. “Era util” pentru a rezolva mai repede litigiile si a deschide drumul spre noi sectoare de colaborare si, respectiv, de dezvoltare.

Statele dezvoltate au avut rolul de a initia un curent al justitiei si al dreptatii, in acest scop organizand intalniri la nivel inalt in vederea adoptarii unor tratate care ar avea ca rol unificarea dreptatii pe mapamond.

Astfel au luat nastere Curtea Penala Internationala, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, etc. ; cu rolul de a stabiliza situatia internationala si de a impiedica un haos mondial. A trecut deja vremea instantelor internationale speciale, care erau infiintate de urgenta ca urmare a unor stari exceptionale, cum s-a intamplat la Nurenberg, sau tribunalele nascute ca urmare a evenimentelor din Iugoslavia, Ruanda.

Principalul obiectiv al societatii in prezent il reprezinta eficienta, deoarece aceasta aduce cu sine performanta si prosperitate; eficienta este un factor determinant pentru societatea economica- impune standarde de calitate si eficacitate. In concluzie, pentru realizarea obiectivelor sociale, trebuie sa permitem un grad de globalizare care ar avea rolul tocmai de a apara aceste valori si de a impune respectarea lor, inclusive prin intermediul justitiei.

2.Tribunale penale internationale speciale

La nivel international, au fost constituie institutii jurisdictionale penale, cu competenta speciala si cu o durata temporara de activitate, limitata la solutionarea cauzelor pentru care au fost create. Din aceasta categorie de institutii jurisdictionale fac parte:

2.1. Tribunalul Militar International de la Nurnberg

Acesta a fost instituit prin Acordul de la Londra (1945) privind urmarirea si pedepsirea principalilor criminali de razboi .

A functionat între 20 noiembrie 1945 si 1 octombrie 1946.

În baza Statutului de functionare, Tribunalul putea sa aplice pedeapsa cu moartea sau orice alta pedeapsa. Statele parti la acordul de înfiintare a Tribunalului aveau obligatia de a preda institutiei , spre judecare, criminalii de razboi.

2.2. Tribunalul penal international pentru judecarea si pedepsirea persoanelor vinovate de încalcarea dreptului international umanitar pe teritoriul fostei Iugoslavii

A fost creat prin rezolutia 808 (1993) a Consiliului de Securitate al O.N.U.. Tribunalul este o instanta jurisdictionala internationala ad-hoc, mandatul sau fiind limitat la judecarea actelor comise în perioada cuprinsa între 1 ianuarie 1991 si pana în momentul restabilirii pacii.

Tribunalul este competent sa se pronunte în legatura cu fapte care constituie grave încalcari ale dreptului umanitar international, reglementate de Conventiile de la Geneva, sau pe cale cutumiara (crime de genocid, crime împotriva umanitatii, epurari etnice, deportari, transfer ilegal de populatie, exterminari, ucideri etc).

Persoanele care raspund în fata Tribunalului sunt autorii, complicii si instigatorii la comiterea faptelor mentionate mai sus, precum si superiorii pentru faptele subordonatilor.

Tribunalul are un organ propriu de instructie si urmarire condus de un procuror, numit de Consiliul de Securitate al O.N.U. pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea de reînnoire a mandatului. Tribunalul este constituit din 11 judecatori, alesi de Adunarea Generala a O.N.U., la propunerea Consiliului de Securitate, avand un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.

Procurorul poate fi sesizat de organele O.N.U., de state si de organizatii guvernamentale sau neguvernamentale. Sunt admisibile si plangerile individuale deferite de victime.

Tribunalul are doua grade de jurisdictie:

-doua camere pentru judecata în prima instanta;

-o camera de apel compusa din 5 judecatori.

O persoana judecata de Tribunal nu mai poate fi judecata de o instanta penala nationala pentru aceeasi fapta, conform principiului “non bis in idem”.

Tribunalul nu poate sa aplice pedeapsa cu moartea.

*La 12 februarie 2002, la Tribunalul International de la Haga pentru sanctionarea crimelor de rãzboi, a început procesul intentat lui Slobodan Milosevic, fostul presedinte al Iugoslaviei. El este acuzat de crime de rãzboi, genocid si încãlcarea drepturilor omului în Croatia, Bosnia-Hertegovina si în Kosovo. Multi observatori au calificat acest proces drept un precedent “istoric”, dar se pune întrebarea ce au adus pînã acum concret audierile?

În urmã cu un an, atentia opiniei publice internationale se concentra asupra unui eveniment la care nu se mai astepta aproape nimeni: fostul despot din Belgrad, care a incendiat întreaga federatie iugoslavã în plin proces de destrãmare, a fost adus în fata unui tribunal international. Multi se temeau cã si în acest caz se va adeveri zicala conform cãreia “cei mici ajung la spânzurãtoare, iar cei mari ies basma curatã”. Numai cã de aceastã datã, Carla del Ponte, sefa corpului de acuzatori ai tribunalului international de la Haga, a reusit, cu ajutorul binevoitor al autoritãtilor Serbiei, sã-l aducã pe banca acuzãrii pe principalul responsabil de violentele comise în fosta Iugoslavie.

Acum, Slobodan Milosevic se aflã în fata justitiei si pare cã nu vrea nici sã vorbeascã, nici sã audã de toate aceste atrocitãti pe care el le-a ordonat. Ca si cum nu s-ar fi petrecut nimic. Dupã o veche metodã comunistã, el încearcã sã transforme victimele, care s-au numãrat cu miile, din martori ai acuzãrii în inculpati. Când judecãtorul îi acordã cuvântul, se poate crede cu uimire cã renaste fantoma unui om politic lipsit de scrupule si obsedat de monopolul puterii, cum a fost el cândva.