Stabilirea Filiației Față de Tată a Copilului din Afara Căsătoriei

INTRODUCERE

Filiaţia este atât o legătură biologică izvorâtă din procreare şi naştere, cât şi o instituţie socială, o creaţie artificială care include elemente de ordin social, cultural şi religios, elemente care şi-au pus de-a lungul timpului amprenta asupra soluţiilor juridice în materie.

În prezenta lucrare ne-am propus să analizăm paternitatea copilului din afara căsătoriei, din punct de vedere legislativ, doctrinar şi jurisprudenţial. Lucrarea este structurată pe două capitole, divizate în secţiuni şi subsecţiuni, în care analizăm, pe rând dreptul la filiaţie al copilului prin prisma consacrării sale legislative şi a accepţiunii art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi una dintre cele două căi de stabilire a paternităiţii copilului din afara căsătoriei, şi anume hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii în stabilirea paternităţii.

Analiza se realizează prin raportare la dispoziţiile Noului Cod civil, făcând apel, în acelaşi timp şi la prevederile Codului familiei, care au reglementat deceni la rând instituţia filiaţiei. Pe plan internaţional, statutul juridic al copilului din afara căsătoriei este reglementat de dispoziţiile următoarelor instrumente: Convenţia Adunării Generale a O.N.U. cu privire la drepturile copilului din 1989, Convenţia europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, la care a aderat şi România prin Legea nr. 101/1992

Copilul din afara căsătoriei are dreptul nelimitat de a-şi stabili filiaţie, fără nici o îngrădire de termen de prescripţie extinctivă, are dreptul de a purta numele de familiei al tatălui, de a-l moşteni pe acesta în condiţii de egalitate cu copilul din căsătorie, are dreptul la întreţinere, dreptul la legături personale etc.

CAPITOLUL I.

DREPTUL LA FILIAŢIE AL COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI

1. Precizări privind evoluţia reglementării filiaţiei

În sensul strict al cuvântului, filiaţia este raportul care leagă pe copil de părinţii săi; acest raport este imediat, căci el uneşte în mod direct pe copil cu tatăl şi mama. Într-un înţeles mai generic, filiaţia este sinonimă cu descendenţa; ea uneşte în mod succesiv pe toate persoanele care coboară dintr-un autor comun, filiaţia înfăţişându-se ca un element important al stării civile, care contribuie să determine personalitatea juridică a unei persoane.

Privită din perspectiva copilului, filiaţia exprimă pentru o persoană calitatea de copil al anumitor părinţi, în timp ce privită din partea părinţilor filiaţia ne indică calităţile corelative de mamă şi tată ale acestora, denumite maternitate şi paternitate. Acest raport între mamă sau tată, pe de o parte, şi copil, pe de altă parte, este urmarea directă a faptului material al procreaţiei, care nu este deloc în legătură cu existenţa familiei.

Filiaţia produce efecte civile de o importanţă fundamentală, legea trebuie să dea posibilitatea celor interesaţi să stabilească precis legătura dintre copii şi părinţi, legătură din care izvorăsc atât drepturi cât şi obligaţii. După cum persoana s-a născut sau a fost concepută în timpul căsătoriei ori în afara căsătoriei filiaţia este din căsătorie sau din afara căsătoriei. Este o filiaţie din căsătorie când naşterea sau conceperea copilului a avut loc în timpul căsătoriei, cu menţiunea că nu interesează valabilitatea actului juridic al căsătoriei; iar filiaţie din afara căsătoriei avem atunci când „fie părinţii celui în cauză nu erau căsătoriţi între ei la data concepţiei sau la data naşterii copilului fie, deşi copilul s-a născut cu statutul de copil din căsătorie, filiaţia sa paternă prezumată a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă”.

În reglementarea Codului civil de la 1864, în vigoare până la adoptarea Codului familiei, în Titlul VII, „Paternitatea şi filiaţiunea” art. 286-308, se făcea distincţie între filiaţia legitimă, bazată pe căsătorie şi filiaţia naturală, consecinţa uniunii neconsacrate prin căsătorie, existând discriminare între copilul legitim şi cel natural atât în privinţa modului de stabilire a filiaţiei naturale cât şi în privinţa efectelor filiaţiei naturale.

În ce priveşte modul de stabilire a filiaţiei naturale, în Codul civil s-a instituit o discriminare inadmisibilă, după cum era vorba de stabilirea filiaţiei faţă de mamă sau stabilirea filiaţiei faţă de tată. Filiaţia naturală se putea determina în două moduri deosebite: prin recunoaştere voluntară sau prin recunoaştere forţată.