Teoria Conflictelor de Legi

CAPITOLUL I. CALIFICAREA ŞI CONFLICTUL DE CALIFICĂRI

1. NOŢIUNE ŞI DEFINIRE

În cazul unui raport juridic cu element de extraneitate, pentru a afla ce lege va carmui efectele juridice ale acestuia trebuie sa determinam cu care lege are legatura raportul respectiv. Indicatia ne-o va da punctul de legatura care localizeaza raportul juridic.Pentru a determina punctul de legatura , trebuie determinat mai intai continutul sau, adica raporturile juridice reglementate de norma conflictuala. In acest scop , se utilizeaza in dreptul international privat categorii de legatura : bunuri , succesiuni , personae , capacitate , procedura . Continutul acestor categorii difera de la un sistem de drept la altul . Altfel spus, una si aceeasi notiune nu are acelasi continut in diferite sisteme juridice nationale. Un exemplu devenit clasic : prescriptia actiunii in justitie este considerata in dreptul englez ca fiind o problema de procedura , pe cand in dreptul tarilor de pe continent este socotita o problema de drept material .

Problema calificarii a fost observata de Dumoulin , pusa in discutie pentru prima data de Frank Kahn in 1891 sub numele de „conflicte latente ” si a fost reluata in 1897 de Bartin , intr-un articol publicat in Journal du droit international prive , reluat ulterior in Etudes de droit international prive .

S-a aratat ca a califica oun fapt , o relatie , un raport inseamna a indica in care din categoriile si notiunile juridice existente se incadreaza acestea spre a deveni un anumit fapt juridic , raport juridic , act juridic .

Calificarea este o operatiune logico-juridica de descifrare a sensului notiunuilor juridice care exprima continutul si legatura normei conflictuale si totodata , este o interpretare a respectivelor notiuni in raport cu un sistem de drept .

Acest demers de a defini o notiune in raport cu un sistem de drept se numeste calificare. Este necesar insa a distinge intre legea dupa care se face calificarea si legea care rezulta in urma calificarii .

Conflictul de calificari presupune situatia in care notiunile din continutul sau din legatura normei conflictuale au intelesuri diferite in cadrul sistemelor juridice in prezenta .

Sunt considerati factori care determina calificarea : imprejurarea ca notiunile au sensuri diferite in sistemele de drept ; imprejurarea ca unele sisteme de drept reglementeaza institutii juridice necunoscute altora ( trust in dreptul englez si Aufhebung in dreptul german ) ; faptul ca diferite sisteme incadreaza situatii similare in categorii deosebite ( ruperea logodnei , de exemplu , tine fie de raspunderea delictuala , fie de raspunderea contractuala ) . De asemenea , metodele utilizate pentru a ajunge la acelasi rezultat sunt diferite .

Specificul institutiei calificarii in dreptul international privat este dat de conflictul de calificari care necesita determinarea sensului unor concepte .

Prezentam in continuare cateva spete , citate in mod traditional in lucrarile de specialitate in materia calificarii .

SUCCESIUNEA MALTEZULUI

Doi soti cu numele Bartholo , casatoriti in Malta , unde au avut primul domiciliu conjugal , emigreaza in Algeria , unde sotul dobandeste imobile si ulterior decedeaza . Vaduva introduce actiune la instanta franceza , reclamand o parte din imobile . Care este natura pretentilor sale ?

Dupa legea malteza , aceste pretentii erau considerate avantaj matrimonial ( efecte ale regimului matrimonial ) si antrenau aplicarea legii malteze ( ca lege a primului domiciliu conjugal ) care conferea vaduvei un sfert din averea sotului . Dupa legea franceza , pretentiile erau calificate ca drept succesoral si determinau competenta legii franceze ( ca lege a locului situarii imobilelor ) dupa care sotiei supravietuitoare nu i se atribuie nimic .

Problema care se pune este de a determina natura pretentiilor si de a sti daca in urma acestor operatii se aplica legea malteza sau legea franceza . In speta s-a facut aplicarea legii franceze , astfel ca cererea vaduvei a fost respinsa .

TESTAMENTUL OLANDEZULUI

Un olandez testeaza in Franta in forma olografa . Legea olandeza interzice aceasta forma a testamentului ( art. 992 din Codul civil ) in timp ce legea franceza o considera valabila . Acum intervine problema calificarii : caracterul olograf al testamentului , considerat problema de forma , va conduce la aplicarea legii franceze , ca lege a locului redactarii sale si la aprecierea testamentului ca fiind valabil . Daca dimpotriva , caracterul olograf este privit ca o problema care tine de capacitate , se va aplica legea olandeza , ca lex patriae a testatorului , iar testamentul va fi nul . In speta s-a aplicat legea franceza .

Aceasta speta nu are decat o valoare istorica , intrucat Tarile de Jos au ratificat in 1982 Conventia de la Haga din 5 octombrie 1961 asupra conflictelor de legi in materia succesiunilor , prin care se recunoaste valabilitatea testamentului olograf . Exemplul ramane valabil insa pentru Portugalia , intrucat un cetatean portughez nu poate sa testeze in forma olografa nici chiar intr-o tara care admite ca valabil testamentul olograf .