Tortură

ÎNTRODUCERE

Lucrarea de faţă cuprinde o serie de studii, analize, materiale, fiind expresia unui efort de cercetare şi sinteză a fenomenului „Tortură”.

Făcînd cunoştinţă cu diverse materiale, cazuri şi date statistice, am fost indignat de faptul că o mare parte a reprezentanţilor statului (colaboratori ai poliţiei, penitenciarelor ş.a.) aplică tortura.

Subiectul respectiv se impune prin actualitate, majoritatea conştientizînd existenţa lui şi tratîndu-l cu indiferenţă. Unii chiar justifică aplicarea torturii fie parţial, fie în întregime, însă pînă în momentul în care se confruntă personal cu ea. În prezent, tortura s-a transformat într-o metodă ordinară, într-un mod evident prin care persoanele oficiale ale statului îşi ating scopul propus.

Acest dur act se aplică des în scopul obţinerii unor informaţii, mărturisiri, cât şi a pedepsirii sau intimidării persoanelor, provocându-le dureri, suferinţe de natură fizică sau psihică.

Ne-am propus să facem un pas spre elucidarea fenomenului „Tortură”, pentru a încerca de a învinge această mentalitate, această înţelegere rudimentară a sarcinilor şi metodelor aplicate pentru atingerea lor, pe care trebuie să le îndeplinească reprezentanţii statului.

Acest efort este determinat în primul rând de necesitatea, dar şi de dorinţa de a oferi celor interesaţi în prevenirea şi combaterea actelor de tortură, un util şi eficient instrument de lucru.

Lucrarea este divizată în trei compartimente (capitole).

• În primul capitol găsim răspunsul la întrebarea ce înseamnă “tortură”? Este important de a pătrunde în esenţa noţiunii de tortură (ce are elementele şi particularităţile sale), pentru a nu o confunda cu alte fapte dăunătoare, - asemeni autorilor unor articole din ziarele “Democraţia” (nr.1, din 2001) sau “Flux” (nr.35(266), din 2000), unde s-a făcut referire la aşa-zisa “tortură în familie”, cu o asemenea tratare nu putem fi, deoarece în cazul torturii este necesară prezenţa

unui subiect special şi anume a unui reprezentant al statului, potrivit ar fi numită – “violenţă în familie”.

• Capitolul doi include cele mai valoroase acte normative internaţionale şi interne privind interzicerea torturii, prevenirea şi combaterea ei, cât şi racordarea legislaţiei din ţara noastră la cea internaţională. Important este faptul existenţei bazei juridice (pe plan universal, regional şi naţional în scopul respectării valorilor general-umane prin interzicerea prevenirii şi combaterii torturii.

• În capitolul trei sunt reflectate cazuri monstruoase de folosire a torturii în diferite ţări, cât şi cazuri examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Comitetului de Prevenire a Torturii. Tot aici sunt prezentate referiri la mecanismele internaţionale şi cele interne de jurisdicţie şi control, abilitate în prevenirea şi combaterea torturii informaţiile date vor fi utile pentru a cunoaşte de care mecanisme se poate prevala în cazul în care s-a încălcat norma ce prevede “interzicerea aplicării torturii”.

Analizând sursele în materie de Drepturi ale Omului, în special ceia ce ţine de fenomenul “tortură”, pe lângă acte normative, literatură, am recurs la folosirea informaţiilor din reţeaua computerizată Internet, precum şi publicaţiilor organismelor internaţionale (cum ar fi OSCE, Consiliul Europei ş.a.), materialelor ONG-urilor internaţionale (cum ar fi Amnistia Internaţională, Asociaţia de prevenire a Torturii, Consiliului internaţional de Reabilitare o Victimelor Torturii, ş.a.), cât şi a celor naţionale (cum ar fi Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Legea pentru Apărarea Drepturilor Omului din Republica Moldova ş.a.). Sursele folosite în lucrarea dată sunt publicate în limba rămână şi traduse în română, din limbile: rusă, engleză.

I. NOŢIUNI GENERALE. PARTICULARITĂŢI

1.1. Istoricul apariţiei fenomenului de tortură

Orice încercare de a justifica cutare sau cutare formă de tortură creează imediat un precedent extrem de periculos. Asemenea justificări, pe care le auzim şi astăzi destul de frecvent, şi nu numai din gura militarilor sau a reprezentanţilor organelor de ordine, sunt explicate prin necesitatea de a-l face pe presupusul vinovat să-şi recunoască vina. Orice perspectivă de interzicere a torturii este periclitată de prezenţa oricărei forme de cruzime, pe care opinia publică o justifică fie parţial, fie în întregime. Indiferent de împrejurări şi vremuri, cruzimea poate degenera cu uşurinţă în aplicarea torturii, iar toleranţa faţă de o anumită formă de tortură sau aprobarea ei poate duce fără mari probleme la proliferarea altor forme de tortură, adesea şi mai teribile.

În forma cea mai simplă şi răspândită, tortura reprezintă o modalitatea accesibilă, practică, simplă şi aducătoare de satisfacţie, de a te răzbuna de a-ţi face dreptate. Anume în această tendinţă de răzbunare, caracteristică oricăror forme de tortură, rezidă cheia aplicării lor în scopul demonstrării atât a setei de putere din partea unei persoane anume, cât şi a atotputerniciei şi dominaţiei autoritare din partea statului. Principala justificare a torturilor, indiferent de proporţiile şi cruzimea lor, venea din partea celor aflaţi la putere, care prin intermediul torturilor încercau să restrângă la maximum libertatea individuală a omului, să nimicească din faşă orice lăstar de gândire independentă şi să asigure faimoasa “disciplină”. Orice încercare, oricât de timidă de a te împotrivi voinţei, dogmelor şi convingerilor puterii, era reprimată cu cruzime Statul şi Biserica, purtând război împotriva trădării, pe de o parte, şi ereziei, pe de alta, considerau că tortura constituie cel mai puternic, eficace şi la îndemână instrument de luptă. Astfel,