Traficul de ființe umane și munca forțată

INTRODUCERE

Traficul de fiinţe umane a devenit in ultimii ani unul dintre cele mai abordate subiecte atât pe agendele politice, cât şi in mass-media internaţională. Nu există ţară care să nu fie afectată de acest fenomen. Se estimează că anual sunt traficate până la patru milioane de persoane. Dintre acestea, majoritatea sunt femei şi copii.

Cu toate acestea, numărul băieţilor şi bărbaţilor care devin victime ale traficului in scopul muncii forţate şi a altor practici exploatatoare este in creştere.

Ultimele rapoarte ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la munca forţată indică o cifră de 2,5 milioane de persoane traficate, dintre care o treime, in scopuri economice. Traficul de fiinţe umane se situează printre infracţiunile care se extind cel mai rapid, fiind o exemplificare a globalizării, ce reflectă schimbările economice, culturale şi sociale. Rutele de tranzit şi tendinţele fenomenului respectiv sunt in permanentă schimbare.

Traficul de fiinţe umane, impreună cu traficul de droguri şi de arme, reprezintă cele trei mari activităţi criminale aducătoare de profituri enorme şi constituie totodată sursa de finanţare pentru alte activităţi criminale.

Conform raportului Uniunii Europene cu privire la Crima Organizată, traficul este o afacere care se cifrează la nivel global intre 8,5 şi 12 milioane de Euro anual.2 Recent, intr-un raport al Organizaţiei Internaţionale a Muncii a fost estimat profitul global generat de exploatarea prin muncă a femeilor traficate, a copiilor şi a bărbaţilor, indicand cifra de 32 miliarde de dolari SUA in fi ecare an.

Spre deosebire de alte tipuri de activităţi criminogene, traficul de fiinţe umane se bazează pe practice de violenţă şi de exploatare.Victimele prinse in reţelele de trafic sunt obligate să muncească pentru proprietarii lor, fiind private de drepturile fundamentale ale omului.

Legislaţia internaţională defineşte clar rolul organelor de drept, precizând că acestea ar trebui să protejeze victima, asigurând dreptul la apărare, securitate şi confidenţialitate. In vederea aplicării unor asemenea prevederi, cooperarea, precum şi coordonarea activităţilor de către organele de drept este necesară

CAPITOLUL I.

FENOMENUL TRAFICULUI DE FIINŢE UMANE

1. Aspecte internaţionale pentru definire

Fenomen subteran cu dimensiuni globale, vinovat de producerea a milioane de dramne omeneşti, traficul de fiinţe umane există. Prezent mai ales in zonele afectate de conflicte si in statele confruntate cu dificultăţi economice, traficul de fiinţe umane a cuprins si România, ca ţara de origine si tranzit pentru victime. Insă cauzele lui nu trebuie explicate doar din perspectiva lipsurilor de ordin material. Prin factorii care determină vulnerabilitatea unei persoane faţă de trafic – nivelul de educaţie sau istoria unor abuzuri in familie, de pildă – traficul este un fenomen social. Fiinţele umane sunt reduse la condiţia de marfă, vândute si revândute din ce in ce mai scump ca simple obiecte si apoi exploatate de către traficanţi, care obţin profituri substanţiale.

Cunoscut si ca sclavie modernă, traficul reprezenta o ameninţare pentru libertatea, integritatea fizică şi psihică si uneori chiar pentru viaţa celor care îi cad pradă.

Infracţiunea de trafic organizat nu are loc într-o izolare ermetic sigilată. Odată formate, reţelele de trafic se vor diversifica rapid şi vor crea afiliaţii cu beneficii reciproce cu organizaţiile de crimă organizată ce operează în alte sfere precum terorismul şi traficul cu droguri şi arme. Profitul financiar al prostituţiei organizate va duce repede la forme sofisticate de spălare de bani pe plan intern şi extern, care pot atrage destabilizarea economică.

Pe lângă studierea fenomenului şi a modului de operare folosit de reţelele de trafic, este importantă şi cunoaşterea unui element deosebit de important în lupta anti-trafic: definirea infracţiunii de trafic de persoane, aşa cum apare ea în diferitele acorduri internaţionale.

Dacă infracţiunea nu este clar definită, atât studiul problemei cât şi elaborarea unor soluţii devin aproape imposibile. De asemenea, soluţiile găsite vor varia în funcţie de modul în care este definită infracţiunea. Lipsa unei definiţii clare îngreunează şi cooperarea transfrontalieră. Atâta vreme cât guvernul, poliţia, instituţiile judiciare şi organizaţiile OIG-ONG nu se vor concentra pe acelaşi tip de infracţiune şi pe acelaşi tip de victime, strategiile şi soluţiile propuse vor rămâne necoordonate şi ineficiente.