Traficul și consumul ilicit de droguri

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Secțiunea I. Traficul de droguri. Noțiune și Cadrul legal

O sursă de insecuritate în sociatatea de astăzi o reprezintă proliferarea fenomenelor antisociale din sfera criminalității organizate.

Una dintre formele de manifestare a crimei organizate o reprezintă traficul și consumul illicit de droguri care, pe lângă reacția socială în fața unui asemenea fenomen, implică și consecințe transfrontaliere fără precedent.

Acțiunea fiziologică, toxică și curativă a unor substanțe a fost cunoscută atât în antichitate, cât și în prezent. Prin urmare, traficul și consumul unor atare substanțe care creează în organismul uman reacții toxice sau curative, după caz, nu este o noutate pentru societatea contemporană, ba din contră.

Cu toate acestea, consecințele unor atare fapte, de trafic și consum de astfel de substanțe au fost diferite de-a lungul timpului și, în funcție de consecințele produse asupra unei societăți, legiuitorul român și nu numai, a înțeles să includă în sfera ilicitului penal faptele de trafic și consum ilicit de droguri.

Primele legiuiri care făceau referire la utilizarea otrăvii și prin care era interzisă circulația ilicită a substanțelor toxice au fost Cartea românească de învățătură de la pravilele împărătești a lui Vasile Lupu, Letopisețul Țării Moldove de la Dabija Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat.

În România, în prezent consumul de droguri sub control național, fără prescripție medicală este interzis. Legiuitorul nu îl incriminează în mod direct ca infracțiune de sine-stătătoare ci, ceea ce incriminează este cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc sau de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, faptă sancționată indifferent de cantitatea deținută.

Legiuitorul însă a înțeles să aplice sancțiuni mai blânde deținătorii dependenți de droguri care le folosesc per se, față de acei deținători care le vor trafica.

Cu alte cuvinte, în legislația românească legiuitorul s-a axat mai mult pe politica criminalizării drogurilor, având ca scop eliminarea consumului de droguri prin intimidarea consumatorilor cu pedepse penale. Din punctul nostru de vedere, o astfel de atitudine din partea legiuitorului nu prezintă rezultate pe termen lung, deoarece acest rol preventiv pe care îl joacă pedeapsa penală în acest caz nu conduce în nici un caz la renunțarea la consumul de droguri.

Cu alte cuvinte, scopul scontat de legiuitor, deși este unul de dorit pe viitor, nu poate fi atins prin mijloacele alese.

În prezenta lucrare vom proceda la prezentarea în detaliu a infracțiunilor de trafic și consum illicit de droguri, precum și la câteva aspecte procesuale cu privire la aceste infracțiuni, urmând ca în final să concluzionăm cu privire la tema în discuție.

Secțiunea II. Legislația română

În România, deși consumul de droguri sub control național, fără prescripție medicală este interzis, legiuitorul nu îl incriminează în mod direct, ca infracțiune distinctă.

Cu toate acestea, legiuitorul a prevăzut sancțiuni mai blânde pentru deținătorii de droguri per se, iar pentru cei care dețin drogurile în vederea traficării, a considerat că se impugn sancțiuni mult mai drastice.

Cu toate acestea, în doctrina de specialitate română un argument în favoarea dezincriminării deținerii de droguri per se este oferit de dispozițiile Convenției Unice a Stupefiantelor din 1961.

Această Convenție instituie o excepție în favoarea țărilor semnatare în sensul că atunci când sunt săvârșite infracțiuni referitoare la regimul drogurilor, care …au fost comise de personae care utilizează în mod abuziv stupefiante, părțile vor putea, în loc să le condamne sau să pronunțe împotriva lor o sancțiune penală, sau ca pedeapsă complementare la condamnare sau a sancțiunii penale, să supună aceste persoane la măsuri de tratament, educative, de post-cură, de readaptare și de reintegrare socială.

O parte a doctrinei a considerat că incriminarea consumului de droguri este sancționat implicit prin sancționarea cultivării, fabricării și cumpărării, în scopul consumului propriu, apreciind că nu se poate susține că o activitate mai puțin gravă să constituie infracțiune, iar o alta mai gravă să nu fie considerată infracțiune.