Unitatea Legala de Infractiune

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Unitatea Legala de Infractiune.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere docx de 67 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

INTRODUCERE 1
CAPITOLUL 1
UNITATEA DE INFRACŢIUNE ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI 3
1.1 Generalităţi privind infracţiunea 3
1.2 Unitatea de infracţiune şi pluralitatea de infracţiuni 5
1.3 Importanţa stabilirii caracterizării exacte a faptei ca unitate de infracţiune sau pluralitate de infracţiuni 7
CAPITOLUL 2
ASPECTE GENERALE PRIVIND UNITATEA DE INFRACŢIUNE 11
2.1 Noţiunea de unitate de infracţiune 11
2.2 Necesitatea studiului unităţii infracţionale 11
2.3 Forme ale unităţii de infracţiune 13
2.4 Unitatea naturală de infracţiune şi formele sale 13
2.5 Unitatea legală de infracţiune 15
CAPITOLUL 3
ASPECTE GENERALE PRIVIND UNITATEA LEGALĂ DE INFRACŢIUNE 17
3.1 Conceptul de unitate legală 17
3.2 Formele unităţii legale 18
CAPITOLUL 4
INFRACŢIUNEA CONTINUATĂ – FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE 19
4.1 Noţiunea de infracţiune continuată 19
4.2 Latura obiectivă a infracţiunii continuate 20
4.2.1 Elementul material 21
4.2.1.1 Pluralitatea de acţiuni sau inacţiuni 21
4.2.1.2 Pluralitatea de acţiuni sau inacţiuni să fie săvârşită de aceeaşi persoană 26
4.2.2 Rezultat infracţional unic 28
4.2.3 Legătura de cauzalitate 30
4.3 Latura subiectivă a infracţiunii continuate 31
4.3.1 Unitatea de rezoluţie infracţională 32
4.4 Felurile şi formele infracţiunii continuate 35
4.4.1 Felurile infracţiunii continuate 35
4.4.2 Formele infracţiunii continuate 38
4.5 Infracţiuni ce nu pot fi săvârşite în mod continuat 39
4.6. Pedepsirea infracţiunii continuate 39
4.6.1 Pedeapsa pentru infracţiunea continuată săvârşită de persoana fizică 40
4.6.2 Pedeapsa pentru infracţiunea continuată săvârşită de persoana juridică 43
4.6.3 Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată 43
CAPITOLUL 5
INFRACŢIUNEA COMPLEXĂ - FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE 45
5.1 Noţiunea de infracţiune complexă 45
5.2 Latura obiectivă a infracţiunii complexe 46
5.2.1 Elementul material 46
5.2.2 Urmarea socialmente periculoasă 47
5.2.3 Legătura de cauzalitate 48
5.3 Latura subiectivă a infracţiunii complexe 48
5.4 Formele infracţiunii complexe 50
5.5 Pedeapsa pentru infracţiunea complexă 55
5.6 Probleme speciale legate de infracţiunea complexă 56
CAPITOLUL 6
INFRACŢIUNEA PROGRESIVĂ - FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE 57
CAPITOLUL 7
INFRACŢIUNEA DE OBICEI - FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE 60
CONCLUZII 62
BIBLIOGRAFIE 64

Extras din document

INTRODUCERE

Conceptul de unitate legală de infracţiune este reprezentat de existenţa rezoluţiei delictuoase unice în realizarea mai multor acţiuni sau inacţiuni care formează prin voinţa legii (mens o voluntas legis), o unitate infracţională legală, deoarece sunt grupate în conţinutul unei infracţiuni, cu un rezultat unic deşi fiecare în parte prezintă conţinutul distinct al aceleaşi infracţiuni.

Aşadar, unitatea legală de infracţiune este o creaţie a legiuitorului, în sensul că două sau mai multe acţiuni sau inacţiuni care fiecare în parte ar putea constitui infracţiuni distincte sunt considerate o singură infracţiune.

Fiecare dintre aceste acţiuni sau inacţiuni pot să constituie câte o infracţiune distinctă, însă prin voinţa legiuitorului acestea sunt întrunite în conţinutul unei singure infracţiuni realizându-se o unitate infracţională legală.

Indiferent de natura complexă, obiectivă şi subiectivă a acţiunii sau inacţiunii infracţionale, pentru a reprezenta o unitate legală de infracţiune va trebui să existe şi voinţa concretă a legiuitorului pentru reglementarea juridică a acestei forme de unitate legală de infracţiune.

Lipsa voinţei legiuitorului de reglementare juridică a acestei forme de unitate de infracţiune determină existenţa unei pluralităţi de infracţiuni.

Formele unităţii legale de infracţiune consacrate de Codul penal şi legile speciale sunt:

- infracţiunea continuată

- infracţiunea complexă

- infracţiunea de obicei

- infracţiunea progresivă.

Unitatea legală de infracţiune reprezintă o temă deosebit de importantă în domeniul dreptului penal, motiv pentru care am ales să abordez această problematică.

Lucrarea este structurată în 7 capitole astfel:

CAPITOLUL 1 "UNITATEA DE INFRACŢIUNE ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI" pune accent pe definirea infracţiunii şi pe faptul că printre instituţiile penale care se află în strânsă corelaţie atât cu instituţia infracţiunii, cât şi cu răspunderea şi sancţiunile de drept penal o constituie pluralitatea de infracţiuni şi implicit unitatea de infracţiune. Un punct important tratează importanţa stabilirii caracterizării exacte a faptei ca unitate de infracţiune sau pluralitate de infracţiuni.

CAPITOLUL 2 "ASPECTE GENERALE PRIVIND UNITATEA DE INFRACŢIUNE" tratează aspectele privind clarificarea noţiunii de unitate de infracţiune, necesitatea studiului unităţii infracţionale, forme ale unităţii de infracţiune, unitatea naturală de infracţiune şi formele sale, unitatea legală de infracţiune.

CAPITOLUL 3 "ASPECTE GENERALE PRIVIND UNITATEA LEGALĂ DE INFRACŢIUNE" tratează conceptul de unitate legală şi formele unităţii legale.

CAPITOLUL 4 "INFRACŢIUNEA CONTINUATĂ – FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE" tratează aspecte teoretice şi practice privind infracţiunea continuată, cu toate elementele sale, punând accent pe latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii, felurile şi formele infracţiunii continuate, infracţiunile care nu pot fi săvârşite în mod continuat şi pedepsirea infracţiunii continuate.

CAPITOLUL 5 prezintă "INFRACŢIUNEA COMPLEXĂ -FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE" şi pune accent pe noţiunea de infracţiune complexă, elementele infracţiunii complexe, formele infracţiunii complexe, pedeapsa pentru infracţiunea complexă şi probleme speciale legate de infracţiunea complexă.

CAPITOLUL 6 prezintă "INFRACŢIUNEA PROGRESIVĂ – FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE".

CAPITOLUL 7 prezintă "INFRACŢIUNEA DE OBICEI – FORMĂ A UNITĂŢII LEGALE DE INFRACŢIUNE".

CAPITOLUL 1

UNITATEA DE INFRACŢIUNE ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

1.1 Generalităţi privind infracţiunea

Instituţiile fundamentale ale dreptului penal sunt infracţiunea, răspunderea penală şi pedeapsa, în jurul lor gravitând toate prevederile legii penale .

Codul Penal Român a consacrat în art. 17 definiţia generală a infracţiunii, ca fiind „faptă care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. Examinându-se conceptul de infracţiune se constată că este un fenomen complex care îmbracă mai multe aspecte: material, social-istoric şi juridic .

Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

Ea produce consecinţe deosebite din punct de vedere juridic, antrenând răspunderea penală care constituie forma cea mai severă a răspunderii juridice.

Faptele de pericol social sunt prevăzute în norme juridice şi dacă sunt săvârşite, atrag răspunderea penală, infracţiunea devenind în felul acesta o categorie juridică .

Prin definirea noţiunii generale de infracţiune, legiuitorul nostru pune în evidenţă aspectele: material, uman, social, moral-politic şi juridic ale acesteia, conferă cu alte cuvinte conceptului general de infracţiune un caracter realist, ştiinţific .

De asemenea, prin definirea infracţiunii se stabileşte regula de drept potrivit căreia orice faptă care va fi incriminată trebuie să întrunească trăsăturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte (contravenţii, abateri) care pot fi combătute prin alte mijloace nepenale.

Noţiunea de infracţiune dată prin dispoziţiile art. 17 Cod penal, reprezintă o maximă generalizare la care s-a ajuns prin abstragerea trăsăturilor fiecărei fapte prevăzute în partea specială a codului penal .

În noţiunea de infracţiune se reţine ceea ce este esenţial pentru faptă:

- peri¬colul social,

- vinovăţia şi

- prevederea în lege.

Fisiere in arhiva (3):

  • CUPRINS.docx
  • PAGINA DE GARDA.docx
  • Unitatea Legala de Infractiune.docx

Bibliografie

Codul penal român
Noul Cod penal român
Cărţi
1. Basarab M., (1997), Drept penal. Partea generală, Vol. I, Bucureşti, Editura Lumina Lex
2. Basarab M., Paşca V., Mateuţ Gh., Butiuc C., (2007), Codul penal comentat, Vol I. Partea generală, Bucureşti, Editura Hamangiu
3 Boroi A. (2006), Drept penal. Partea generală, Bucureşti, Editura C. H. Beck
4. Boroi A., (2010), Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal, Bucureşti, Editura C. H. Beck
5. Bulai C., (1997), Manual de drept penal. Partea generală, Bucureşti, Editura All
6. Bulai C., Bulai B., (2007), Manual de Drept penal. Partea generală, Bucureşti, Editura Universul Juridic
7. Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R.
(2003), Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, Vol. I, Ediţia a II-a, Editura Academiei Române, Bucureşti, Editura All Beck
8. Mirisan V., (2004), Drept penal partea generală, Bucuresti, Editura Lumina Lex
9. Mitrache C., (1998), Drept penal român. Partea generală, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă Şansa, Bucureşti
10. Mitrache C-tin, Mitrache C., (2006), Drept penal român, partea generală,
Bucuresti, Editura Universul juridic
11. Oancea I., (1995), Tratat de drept penal. Partea generală, Bucureşti Editura All,
12. Papadopol V., Pavel D., (1992), Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, Bucureşti, Casa de Editură şi Presă Şansa
13 Pitulescu I., Medeanu T., (2006), Drept penal. Partea generală, Bucureşti Editura Lumina Lex
14. Popoviciu L. R., (2012), Răspunderea penală a minorului, Bucureşti Editura Prouniversitaria
15. Popoviciu L. R., (2011), Drept penal. Partea generală, Bucureşti, Editura Pro Universitaria
16. Tănăsescu I., Tănăsescu C., Tănăsescu G., (2002), Drept penal general, Bucureşti Editura All Beck
17. Zolyneak M., Michinici M. I., (1999), Drept penal. Partea generală, Iaşi, Editura Fundaţiei Chemarea
18. Zolyneak M., Drept penal, (1992), Vol. II, Iaşi, Editura Chemarea
Capitol în carte/Articol/Studiu publicat în volume colective
1. Antoniu G., (1999), „Unitatea de infracţiune. Contribuţii”, în R.D.P. nr. 3/1999
2. Iordache M., (2007), „O privire comparativă asupra infracţiunii simple instantanee şi a infracţiunii continue”, în Dreptul nr. 12/2007
3. Paraschiv G., (2000), „Unitatea naturală de infracţiune. Reflecţii, în R.D.P. nr. 4/2000
4. Pascu I., „Unele reflecţii asupra infracţiunii progresive”, S.D.R. serie nouă 3-4, iulie-decembrie
Practică judiciară
www.scj.ro
Speţe nepublicate din practica tribunalului Bihor

Alte informatii

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ECONOMICE PROGRAMUL DE STUDIU: DREPT