Urmărirea penală - prima fază a procesului penal

CAPITOLUL I

NOȚIUNEA, OBIECTUL ȘI PRINCIPIILE URMĂRIRII PENALE.

ACTELE DE CERCETARE PENALĂ.ACTE DE URMĂRIRE PENALĂ

1.1. NOȚIUNEA, OBIECTUL ȘI PRINCIPIILE URMĂRIRII PENALE

Tragerea la răspundere penală a persoanei care a săvârșit o infracțiune se realizează de către instanțele judecătorești, în urma desfășurării unui ansamblu de activități care alcătuiesc procesul penal.Instanțele judecătorești nu sunt, însă singurele organe judiciare care au atribuții pe parcursul procesului penal; ele sunt ajutate de organele de urmărire penală, a căror activitate o precedă pe cea a instanțelor și care strâng probe pentru a dovedi existența infracțiunii, pentru a-l identifica pe făptuitor și a constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată. Prin urmare, aplicarea sancțiunii corespunzătoare normei penale încălcate presupune parcurgerea unui proces penal1.

Procesul penal reprezintă ansamblul activităților reglementate de lege, desfășurate de organele judiciare cu participarea părților și a altor persoane, în scopul constatării la timp și în mod complet a infracțiunilor și tragerii la răspundere penală a făptuitorilor, astfel încât să se asigure ordinea de drept, precum și apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor.

Pentru a se asigura stricta reglementare legală a activităților procesuale, s-a impus o riguroasă sistematizare a acestora, obținută prin structurarea procesului penal pe mai multe faze:urmărirea penală, judecata și punerea în executare a hotărârii definitive. Fiecare din aceste faze este delimitată prin anumite acte procesuale și în cadrul fiecăreia dintre aceste faze își exercită atribuțiile anumite categorii de organe judiciare.

Așadar, urmărirea penală este prima fază a procesului penal și constă în ansamblul activităților desfășurate de organele de urmărire penală în vederea strângerii probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, identificarea infractorilor și la stabilirea răspunderii penale sau civile a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată;

Urmărirea penală este o fază procesuală distinctă cu rol bine definit, necesitatea ei decurgând din faptul că majoritatea faptelor penale nu pot fi dovedite prin probe preconstituite și, în cele mai multe cazuri, autorii sunt inițial necunoscuți2. De aceea, s-a impus înființarea unor organe judiciare specializate, care să desfășoare activități premergătoare judecății pentru descoperirea și adunarea probelor necesare soluționării cauzei precum și pentru identificarea făptuitorului (atunci când procesul penal a fost declanșat fără a fi cunoscut făptuitorul).

Urmărirea penală are două etape procesuale:cercetarea penală (cînd sunt strînse probele) și rezolvarea cauzei de către procuror3.

Ca regulă, procesul penal cunoaște faza urmăririi penale,excepție făcând cazul în care instanța procedează la extinderea procesului penal cu privire la alte fapte și persoane, când instanța se va pronunța și cu privire la acestea chiar dacă pentru aceste fapte și persoane nu a fost efectuată urmărirea penală.

Obiectul urmăririi penale îl constituie:

- strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor,la identificarea autorilor și la stabilirea răspunderii penale sau civile a acestora; organele de urmărire penală trebuie să strângă atât probe în acuzarea cât și în apărarea învinuitului sau inculpatului și să lămurească cauza sub toate aspectele;

- evaluarea probelor strânse pentru a se constata dacă este cazul să se dispună punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului sau o soluție de netrimitere în judecată.

Pe lângă principiile fundamentale ale procesului penal (legalitatea și oficialitatea procesului, aflarea adevărului, rolul activ, garantarea libertății persoanei,respectarea demnității umane,prezumția de nevinovăție, garantarea dreptului la apărare), pentru urmărirea penală pot fi desprinseși o serie de reguli de bază, specifice acestei faze a procesului penal, respectiv:

- caracterul nepublic al urmăririi penale; ca excepție există și acte de urmărire penală la care poate participa publicul într-o anumită măsură (de pildă participarea martorilor asistenți la diferite procedee probatorii);

- caracterul necontracdictoriu al urmăririi penale; ca excepție există și „insule”4 de contradictorialitate în cursul urmăririi penale (de exemplu dezbaterea propunerii de arestare preventivă a învinuitului sau inculpatului);