Aplicația Convenției Ramsar în România

INTRODUCERE

În contextul actual al prioritizarii acțiunilor de conservare a mediului înconjurător în detrimentul celor de reducere a suprafeței acestuia și de schimbare a peisajului sunt din ce în ce mai încurajate înțelegerile internaționale de aliniere a tuturor statelor într-un demers de protejare a ariilor naturale.

Unele dintre cele mai afectate teritorii naturale de-a lungul timpului au fost zonele umede ( ex : Lacul Aral ), acestea sunt foarte sensibile la schimbarile antropice de mediu și de asemenea neavând suprafețe extraordinar de mari, pot fi ușor protejate prin adoptarea unor serii de măsuri.

Zonele umede sunt întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este de regulă stătătoare sau uneori curgătoare, cu o compoziție sărată sau dulce, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depăşeşte şase metri.

Zonele umede naturale sunt ecosisteme deosebit de fragile, cu o stabilitate ecologică redusă, factorul esențial de care depinde existența lor fiind hidrologia, factor care le conferă statutul de unicitate prin procesele de hipoxie, anoxie, metanogeneză, nitrificare – denitrificare, fixare de azot, acumulari de turbă, diferite de ecosistemele terestre sau cele acvatice cu apa adanca prin circuitul nutrientilor (rezervor, transformator, sursa etc.)

Aceste zone umede fac trecerea de la mediul terestru la mediul acvatic şi sunt unele dintre cele mai productive ecosisteme din lume. Sunt mai multe tipuri de zone umede: mlaştini, turbării, delte, estuare, bălţile din luncile râurilor. În funcţie de tipul acestor zone, vegetaţia este reprezentată în general de arbori, arbuşti, ierburi sau muşchi.

Pe lângă flora abundentă, zonele umede au și o faună foarte bogată: mamifere, păsări, reptile, amfibieni, peşti, nevertebrate printre care şi libelulele, ţânţarii. Unele animale îşi trăiesc întreaga viaţă în acest tip de habitat, altele depind de zonele umede doar în anumite momente din viaţa lor, cum este cel de reproducere.

Biodiversitatea ( varietatea naturală a formelor de viaţă, incluzând în mod egal speciile : păsări, plante şi animale) este pusă în pericol din ce în ce mai puternic din cauza : speciilor invazive (iepuri, lăcuste, vâsc etc.), a mortalităţii speciilor, a fragmentării habitatelor sau a pierderilor de habitate. Aceste obstacole în calea biodiversităţii sunt în cea mai mare parte determinate de om şi activităţile acestuia. În protejarea biodiversităţii trebuie implementate o serie de reguli şi acţiuni :

• Minimizarea impactului asupra habitatelor importante

• Minimizarea impactului şi prevenirea mortalităţii speciilor

• Controlul speciilor invazive şi exotice

• Îndepărtarea şi minimizarea fragmentării habitatelor

• Refacerea şi reabilitarea habitatelor deteriorate

• Plantarea speciilor native

• Naturalizarea pe cât se poate a spaţiilor industrializate

În acest demers de protejare a zonelor umede a fost crată și adoptată convenția de la Ramsar, care face subiectul acestei lucrari mai ales prin aplicarea sa în România și prin efectul avut asupra teritoriului țării noastre.

CAP. I Convenția RAMSAR

I.1 Creare și misiune

Ideea unei astfel de convenții și de implementare a ei în cât mai multe teritorii cu putință a venit în anul 1962 în timpul unei conferințe internaționale a programului MAR care a reunit la Saintes Maries de la Mer, UICN (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturi) si doua ONG –uri foarte importante : Wetlands and Birdlife care mai tarziu au aderat la UNESCO. Aceasta conventie apare in trendul normal de conservare a resurselor naturale si de exploatare responsabila a acestora. Convenția asupra zonelor umede de importanță internațională, numită Convenția de la Ramsar, este un tratat interguvernamental care oferă un cadru de acțiune la nivel național și al cooperării internaționale pentru conservarea și utilizarea rațională a zonelor umede și a resurselor acestora. Negociate prin anii 1960 de către țările și organizațiile non-guvernamentale, care s-au preocupat de protejarea habitatelor umede, tratatul a fost adoptat în orașul iranian Ramsar din 1971 și a intrat în vigoare în 1975. Acesta este singurul tratat global de mediu care se ocupă cu un anumit ecosistem, iar țările membre ale Convenției acoperă toate regiunile geografice ale planetei. Misiunea convenției este "conservarea și utilizarea rațională a tuturor zonelor umede prin acțiuni la nivel local și național și cooperarea internațională, ca o contribuție la realizarea dezvoltării durabile în întreaga lume". Convenția folosește o definiție largă a tipurilor de zone umede și include în misiunea sa, lacuri, râuri, mlaștini, pajiști umede, turbării, oaze, estuare, delte și aluviuni, zone marine, mangrove și recifuri de corali, cât si zone antropice precum :iazuri, câmpuri de orez, baraje etc. În centrul filozofiei Ramsar este "utilizarea rațională" ca si concept. Utilizarea rațională a zonelor umede este definit ca "menținerea caracterului lor ecologic, realizat prin punerea în aplicare a abordărilor ecosistemice, în contextul dezvoltării durabile". Prin urmare, "utilizarea rațională" are în centrul său conservarea și utilizarea durabilă a zonelor umede și a resurselor acestora, în beneficiul omenirii.