Depozitarea Controlată a Deșeurilor Solide Municipale

INTRODUCERE

STUDIUL VALORIFICĂRII GAZULUI DE DEPOZIT

Biogazul ( gazul de depozit ) este un gaz combustibil obţinut în procesul de tratare a deşeurilor urbane, industriale sau agricole. Metodele de obţinere a acestuia sunt cunoscute de mult timp, însă exploatările de biogaz s-au dezvoltat doar la sfârşitul anilor ’70, urmare a celei de-a doua crize energetice. Scopul principal pentru realizarea acestor obiective a fost valorificarea energetică. În timp, efectele benefice asupra mediului au căpătat, de asemenea, o importanţă deosebită în decizia privind demararea unui astfel proiect de tratare a deşeurilor. Proiectul constă într-o tratare unitară a filierelor de producere a deşeurilor generatoare de biogaz, împreună cu sistemele de valorificare energetică a acestuia prin cogenerare. Tratarea deşeurilor a devenit, în timp, o problemă de importanţă strategică pentru orice autoritate regională sau naţională, din punctul de vedere al poluării mediului. Eliminarea conţinutului poluant se face cu un anumit consum de energie.

În acelaşi timp, prin acest proces se poate recupera o parte din potenţialul energetic al deşeurilor, în general, sub formă de gaz. Scopul acestei lucrări este de a studia care este oportunitatea valorificării în instalaţiile de cogenerare a biogazului astfel produs. Intuitiv, cazul este favorabil cogenerării, deoarece asigură simultan şi în acelaşi loc, atât combustibilul necesar, cât şi consumul de energie electrică şi termică. Inedit, faţă de soluţiile de cogenerare clasice, este faptul că debitul de “ combustibil” este limitat. Întregul mod de calcul al eficienţei proiectelor de cogenerare pe biogaz este supus acestei restricţii.

Se numeşte filieră de producere a biogazului ansamblul sursă de deşeuri – tratare a deşeurilor, elementele fundamentale care permit obţinerea acestui tip de gaz. Nu din orice tip de poluant se poate produce biogaz. Doar materiile organice conţinute în deşeuri oferă această posibilitate. Procesul chimic de transformare a materiilor organice în biogaz se numeşte fermentare (digestie) anaerobă. El se desfăşoară cu ajutorul unui număr de bacterii anaerobe care distrug componenţa organică a deşeurilor, transformând-o în biogaz. Acesta nu este singurul procedeu de eliminare a materiilor organice. Tratarea aerobă a deşeurilor se face cu ajutorul unui alt tip de bacterii, consumatoare de oxigen. În esenţă procesul aerob oxidează materiile organice, ducând la formarea dioxidului de carbon şi a apei. Timpul în care se distruge poluantul conţinut în deşeu este mult mai scurt faţă de fermentarea anaerobă, dar nu apare posibilitatea valorificării produşilor de reacţie.

Se va numi lanţ de valorificare a biogazului suma etapelor necesare pentru obţineraea energiei electrice şi termice pe baza acestuia: producerea biogazului, stocarea, filtrarea şi valorificarea prin cogenerare a acestuia.

Pentru a se înţelege clar diferenţa dintre noţiunele de filieră de producere a biogazului şi lanţul de valorificarea a biogazului, în figura 3.1 se prezintă o diagramă cuprinzând etapele de bază ale întregului proces de producere şi valorificare a biogazului.

CAPITOLUL I

LEGISLAŢIA PRIVIND ELIMINAREA DEŞEURILOR SOLIDE MUNICIPALE

Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene.Pentru aderarea la Uniunea Europeană România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive. Principalele directive sunt:

● Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind deşeurile

• Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin Directiva Consiliului 94/31/CE)

• Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)

• Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor

• Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor

• Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

• Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

• Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

• Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva Consiliului 87/101/CEE)

• Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori

• Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor

• Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi (PCB şi PCT)

• Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură

În februarie 2008, dintre cele 29 directive, 21 erau complet transpuse în legislaţia românească, 3 erau transpuse parţial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116 acte legislative transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale guvernului şi ordine emise de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD, fost Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor – MMGA, fost Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului – MAPM), Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF, fost Ministerul Economiei şi Comerţului – MEC) şi Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor – MTCT).Actual această transpunere este completă.

În Republica Moldova programul naţional de valorificare a deşeurilor de producţie şi menajere a fost elaborat în conformitate cu stipulările art. 28 al Legii cu privire la deşeurile de producţie şi menajere nr. 1347–XIII din 9 octombrie 1997, fiind aprobată ulterior prin Hotărârea Guvernului RM Nr. 606 din 28 iunie 2000.