Cuprins
- INTRODUCERE.2
- CAP. I. Consideraţii privind conceptul de produs agroalimentar ecologic.4
- 1.1. Agricultura ecologică-baza asigurării produselor agroalimentare ecologice.
- 1.1.1. Importanţa agriculturii ecologice .
- 1.1.2. Nivelul şi evoluţia agriculturii ecologice.
- 1.1.3. Oportunităţi de dezvoltare a agriculturii ecologice în România.
- 1.2. Evoluţia şi diversitatea abordării conceptului de produs agroalimentar ecologic.
- 1.3. Importanţa produselor ecologice în alimentaţia omului .
- 1.3.1. Comportamentul consumatorului.
- 1.3.2. Securitatea alimentară.
- CAP. II. Piaţa produselor agroalimentare ecologice .
- 2.1. Piaţa produselor agroalimentare ecologice în România.
- 2.1.1. Caracteristicile pieţei produselor agroalimentare ecologice în România.
- 2.1.2. Evoluţia pieţei produselor agroalimentare ecologice în România.
- 2.1.3. Oferta de produse agroalimentare ecologice.
- 2.1.3.1. Certificarea .
- 2.1.3.2. Etichetarea .
- 2.1.3.3. Promovarea şi distribuţia .
- 2.1.3.4. Publicitatea.
- 2.1.4. Cererea de produse agroalimentare ecologice.
- 2.2. Piaţa produselor agroalimentare ecologice la nivelul Uniunii Europei.
- 2.2.1.Politica UE cu privire la produsele agroalimentare ecologice .
- 2.2.2.Legislaţie referitoare la comerţul cu produse ecologice România –UE .
- 2.4. Asigurarea şi controlul calităţii produselor agroalimentare ecologice.
- 2.4.1. Concepte privind calitatea.
- 2.4.2. Factorii calităţii .
- 2.5. Politici de preţ.
- 2.6. Concepte şi mecanisme de politica agricolă şi agroalimentară.
- 2.6.1. Politici agroalimentare .
- 2.6.2. Politici alimentare .
- 2.6.3. Politici nutriţionale .
- CAP. III. Studiu de caz – S.C ILIE DDIMA PFA – obţinerea de fonduri pentru înfiinţarea unei ferme ecologice
- 3.1. Prezentarea solicitantului.
- 3.1.1. Date generale.
- 3.1.2. Scurt istoric.
- 3.1.3. Descrierea activităţii.
- 3.2. Descrierea proiectului.
- 3.2.1.Gama de produse.
- 3.2.1.1. Grâu ecologic.
- 3.2.1.2. Rapiţă ecologică.
- 3.2.1.3. Orz ecologic.
- 3.2.1.4 Porumb boabe ecologic.
- 3.2.2. Potenţial agricol.
- 3.2.3 Piaţa de desfacere a produselor obţinute.
- CONCLUZII.
- BIBLIOGRAFIE.
- ANEXE.
Extras din licență
INTRODUCERE
Dacă ar fi sa definim agricultura ecologică în cel mai simplu mod, aceasta ar fi agricultura care furnizează consumatorilor alimente proaspete, autentice şi gustoase, care respectă, în acelaşi timp, ciclul de viaţă al sistemelor.
Departamentul SUA pentru Agricultură a stabilit pentru agricultura ecologică următoarea definiţie:
“Agricultura ecologică este un sistem de producţie care evită sau exclude utilizarea îngrăşămintelor sintetice, a pesticidelor, a regulatorilor de creştere şi a aditivilor în hrana animalelor.”
Agricultura ecologică (denumită şi organică sau biologică) a apărut în Europa ca urmare a unor experienţe negative determinate de utilizarea produselor chimice de sinteză, generate de tehnologiile agricole de tip intensiv, industriale, bazate pe mecanizarea şi automatizarea excesivă a tehnologiilor de producţie, precum şi datorită folosirii în cantităţi mari a pesticidelor pentru protecţia plantelor şi a biostimulatorilor în alimentaţia animalelor (antibiotice, hormoni etc) .
Din punct de vedere istoric agricultura ecologică a cunoscut în Europa următoarea evoluţie :
anul 1924 marchează începutul agriculturii ecologice în Germania, odată cu lansarea cursului de agricultură biodinamică a lui Rudolf Steiner;
în perioada 1930-1940 doctorul Hans Mueller activează în Elveţia unde dezvoltă sistemul de agricultură organo-biologică, acesta fiind în prezent cel mai răspândit sistem de agricultură ecologică din ţările germanice (reprezentat prin „Bioland” în Germania şi „BioSuisse” în Elveţia;
în anul 1946 se înfiinţează Asociaţia Solului din Marea Britanie;
anul 1967 corespunde publicării primelor standarde organice de către Asociaţia Solului din Marea Britanne;
în anul 1972 se înfiinţează Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică IFOAM la Versaille, Franţa;
se înfiinţează în anul 1973 Institutul de Cercetare pentru Agricultura Organică din Elveţia, care este în prezent cel mai mare institut de cercetare pentru agricultura ecologică din lume;
în anul 1975 se înfiinţează Fundaţia “Ecologie şi Agricultură” din Germania;
la nivelul anilor 1980 se înfiinţează majoritatea asociaţiilor şi organizaţiilor pentru agricultură ecologică şi se publică standardele de bază IFOAM;
în 1985 Franţa adoptă legislativa cu privire la agricultura ecologică;
în 1990 are loc prima expoziţie de agricultură ecologică în Germania, la Nuremberg;
1991, corespunde înfiinţării Grupului regional IFOAM al Uniunii Europene;
în 1991, apare reglementarea UE 2092/91 cu privire la agricultura ecologică, care devine lege în 1993;
în 1992, apare reglementarea EU 2078/92 care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE şi se pune bazele programului IFOAM de acreditare;
anul 1995 corespunde lansării primului plan de acţiune pentru agricultura ecologică din Danemarca;
în 1999 apare reglementarea privind Dezvoltarea Rurală cu nr. 1257/1999, care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică în UE; de asemenea, apare reglementarea CE nr. 1804/19 iulie 1999, care se referă la producerea de produse agricole ecologice de origine animală şi se adoptă Codex Alimentarius guidlines;
în 2000 la Copenhaga se lansează Agenda 2000 pentru UE care prevede măsuri de sprijin financiar pentru agricultura ecologică,
în luna mai a anului 2001, la Copenhaga se fac primii paşi pentru un plan european de Acţiune pentru agricultura ecologică.
Produsele ecologice sunt produsele care provin din agricultura ecologica si care respecta regulile si principiile agriculturii ecologice, fiind însotite de certificatul de produs ecologic, eliberat de un organism de inspectie si certificare. Un produs ecologic se identifica într-un magazin dupa eticheta care trebuie sa contina, în mod obligatoriu, referirea la modul de producţie ecologic, precum si numele si codul organismului de inspectie si certificare. Sigla "ae" este proprietatea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale - autoritatea responsabila pentru sectorul agricultura ecologica - si are rolul de a identifica produsele agricole si alimentare certificate ca fiind ecologice de către un organism de inspectie si certificare acreditat de M.A.P.D.R, în conformitate cu legislatia nationala.
Putem concluziona că, agricultura ecologică aduce beneficii animalelor, mediului şi comunităţii. Astfel, sănătatea, bunăstarea animalelor și respectarea nevoilor comportamentale naturale sunt esenţiale și de maximă importanţă în sistemul de agricultură ecologică. Deasemenea, folosirea în mod responsabil a resurselor naturale şi de energie şi prin observarea balanţei ecologice locale, agricultura ecologică duce la creşterea biodiversităţii şi la protejarea aerului şi solului. Dintre beneficiile aduse comunităţii putem menţiona crearea de noi locuri de muncă prin creşterea sectorului de agricultură şi chiar creşterea economică în mediile rurale.
CAP. I. CONSIDERAŢII PRIVIND CONCEPTUL DE PRODUS AGROALIMENTAR ECOLOGIC
Produsele ecologice pot avea mai multe sinonime, dar pot fi şi uşor confundate cu alţi termeni, ca: produse naturale, produse sănătoase etc.
În industra alimentară se foloseşte deseori termenul de „natural”, pentru a indica faptul că un aliment a fost procesat într-o măsură minimă şi că nu sunt adăugaţi conservanţi. Acest lucru nu înseamnă însă că aceste alimente sunt şi ecologice.
Pentru a putea spune că un produs este ecologic, înseamnă că acesta: a fost obţinut fără utilizarea substanţelor chimice sintetice sau a componentelor modificate genetic, nu a fost expus iradierii, iar în urma producerii acestuia, mediul înconjurător nu a avut de suferit. Pentru a se considera organică, producţia agricolă sau zootehnică trebuie să se desfăsoare conform principiilor ecologice minim o perioadă de timp care diferă de la un produs la altul.
De exemplu:
Carnea, ouăle, lactatele ecologice provin de la animale care nu au fost tratate cu antibiotice şi nu li s-au administrat hormoni de creştere, iar condiţiile de igienă şi alimentaţie din fermă sunt în conformitate cu reglementările în domeniu.
În ceea ce priveşte culturile vegetale ecologice, pentru acestea nu sunt utilizate pesticide şi fertilizanţi obţinuţi prin metode artificiale.
Deasemenea, atât în cazul sectorului animalier, cât şi a celui vegetal produsele nu sunt obţinute prin inginerie genetică .
Un produs alimentar biologic, este considerat acel produs agroalimentar încadrat în grupa produselor ecologice care a fost obţinut în urma unor practici (sau tehnologii ) agricole nepoluante prin care se respectă condiţiile referitoare la:
interzicerea utilizării de produse chimice de sinteză ( în acest fel ecomarketingul promovează şi oferta de produse alternative nepoluante în combaterea bolilor şi dăunătorilor în agricultură);
prin utilizarea de tehnologii pentru obţinerea produsului se protejează mediul şi animalele;
acceptarea formelor de control pentru condiţiile de producţie nepoluante;
respectarea regulilor impuse de regulamente şi standarde în producerea şi distribuţia acestor produse.
De aici reiese că în acest concept de aliment ecologic , este implicat atât producătorul, cât şi distribuitorul şi consumatorul, întrucât aceste produse au influenţe asupra strategiei agentului economic şi a echilibrului din cadrul filierei agricole/agroalimentare.
Produsele ecologice agroalimentare cu denumirea curentă de ecoproduse alimentare pot fi încadrate în următoarele grupe: produse vegetale primare neprocesate, animalele şi produsele animaliere neprocesate; produsele de origine vegetală şi animală procesate destinate consumului uman preparate din una sau mai multe ingrediente de origină vegetală şi/sau de origină animală.
1.1. Agricultura ecologică-baza asigurării produselor agroalimentare ecologice
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole şi alimentare proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia.
Bibliografie
Stan Vasilică, Protecţia mediului prin agricultură durabilă, Ed. Ceres, 2005,
Viorel Ion şi colaboratorii Etologia, bunastarea si protectia animalelor, Ed.Mirton, Timişoara, 2004
Oble, F., ş. a., - Marketing ou sante ?, Recherche des PROGRAMES ALIMENT 2000-II et ALIMENT DEMAIN, MOISA, France, 2009
Gheorghe Valentin Roman, Viorel Ion ş.a, Principii şi practici de bază în agricultura ecologică Editura Alpha MDN, 2008
Denis Lairon, Innovations Agronomique, Université de la Méditerranée, Le rôle de l'Agriculture Biologique dansl'Agriculture Européenne, 2009
Drd. Alina Maria Ionescu, Drd. Elena Mirela Duşa Evoluţia agriculturii ecologice pe plan mondial şi în Europa – tendinţe şi perspective , Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti , 2008
Lucian Oprea ,Principii ecologice în alimentaţia publică, , note de curs, Facultatea De Ştiinţa Şi Ingineria Alimentelor, Galaţi, 2010
Victor Manole şi Mirela Stoian, Agromarketing Editura ASE, Bucureşti, 2003
Moştoflei, Constantin (coord.), Perspective ale securităţii şi apărării în Europa, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de apărare, 2009, p. 15.
Maria Vaschi, revista Piaţa Mirela Stoian, Ekomarketing, Biblioteca ASE, Suport de curs,
www.bioagro.ro
www.copa-cogeca.eu
www.fibl.org
http://www.madr.ro/pages/l52/Ordin_217_2007.html
http://www.realitatea.net/consumul-de-produse-ecologice-este-in-romania-sub-1prc--din-totalul-alimentelor_318187.html, accesat Mai 2011
http://www.revista-piata.ro, 30.05.2013
www.traditiisibiu.ro, Ghid produse ecologice, pag. 6
Preview document
Conținut arhivă zip
- Evolutia si perspectiva pietei produselor agroalimentare ecologice in Romania.doc