Gestiunea fenomenelor de poluare accidentală a resurselor de apă

MEMORIU JUSTIFICATIV

Din cele mai vechi timpuri omul a încercat sa modifice mediul înconjurător pentru satisfacerea nevoilor sale vitale de hrană sau adăpost.La început modificările au fost puţin importante, fiind acceptabile pentru mediu, în ultimele decenii însă, aceste modificări sunt vizibile la scară din ce în ce mai mare mergând până la dimensiuni planetare.

Problema principala este aceea că omul încearcă să-şi impună voinţa adaptând mediul nevoilor sale, rezultatele nefiind cele dorite.

Cercul vicios al agresiunii omului asupra mediului înconjurător

Poluarea apelor reprezintă conform Convenţiei Internaţionale privind situaţia apelor din Europa (Geneva 1961), o modificare directă sau indirectă a compoziţiei sau stării apelor unei surse oarecare, ca urmare a activităţii umane, în aşa măsura încât ele devin mai puţin adecvate tuturor sau numai unora din utilizările pe care le pot căpăta în stare naturală.

În 1970 dimensiunea globală a poluării a devenit realitate, iar în 1973 la Conferinţa de la Stockholm (1972), Comunitatea Europeana a adoptat primul din programele de acţiune în domeniul mediului (1973-1977) prin care s-au stabilit principiile si priorităţile ce vor ghida politica comunitară în viitor. Programul de acţiune în domeniul mediului a fost extins si actualizat în 1977, 1983 şi 1992. Dintre principiile din programele de acţiune ulterioare sunt de reţinut:

•prevenirea este mai buna decat remedierea;

•principiul “poluatorul plăteşte”, costul prevenirii si refacerii pagubelor aduse mediului trebuind suportat de către cel care polueaza;

•protecţia mediului este o responsabilitate a tuturor, fiind astfel necesară educaţia publicului.

Chiar daca legislaţia de protecţie a mediului a devenit tot mai severă s-a observat o degradare continuă a mediului şi anume:

•în domeniul apelor s-au observat ameliorări in ceea ce priveşte sursele punctuale de poluare a apelor interioare; s-a observat o creştere a poluării provenite de la sursele difuze (îndeosebi agricultura) ce ameninţă calitatea apelor, producând eutrofizarea apelor dulci şi poluarea mărilor;

•degradarea solurilor, datorită activităţilor industriale, a utilizării excesive a nitraţilor şi a nămolurilor în agricultură, a practicilor intensive prin utilizarea îngrăşămintelor chimice, a pesticidelor şi a ierbicidelor;

•creşterea cantităţii de deşeuri menajere şi industriale şi neutilizarea corespunzătoare a posibilităţilor de reciclare şi refolosire.

Conceptul de dezvoltare durabilă a devenit punctul central al dezbaterilor privind mediul şi dezvoltarea în 1987 prin publicarea raportului Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare “Our common future” numit şi raportul Brundtland.

Dezvoltarea economică şi sociala este strâns legată de apă. Lipsa apei, deteriorarea calităţii ei sau o cantitate prea mare necesită o abordare sectorială în gospodărirea apelor. În prezent gospodărirea apelor reprezintă o ramură a activităţii economice a fiecărei ţări, cu puternice implicaţii sociale urmărindu-se:

•asigurarea cu prioritate a apei pentru populaţie;

•asigurarea apei pentru agricultură;

•dezvoltarea strategiilor de dezvoltare economică prin reducerea consumurilor de apă, în special în zonele sărace în apă şi producerea unei cantităţi mai mici de deşeuri evacuate în apă;

•protejarea ecosistemelor vitale: terestre şi acvatice.

În 1992 la Dublin cu prilejul Conferinţei Internaţionale a Apei şi Mediului au fost formulate cele patru principii fundamentale ale GIRA (Gospodărirea Integrate a Resurselor de Apă):

•apa dulce este o ramură finită şi vulnerabilă, esenţială pentru susţinerea formelor de viaţă, asigurarea dezvoltării şi conservarea calităţii mediului;

•gospodărirea apelor trebuie să se bazeze pe o formă participativă, pe dialog între utilizatori, furnizori şi factorii politici la toate nivelurile;

•rolul femeii trebuie să devină mai important în gospodărirea resurselor de apă;

•apa este un bun economic.

La Rio de Janeiro în acelaşi an Agenda 21 adopta apa ca fiind definită ca un bun economic şi social.

Directiva Cadru pentru Apă adoptată în iulie 2000 la nivelul Comunităţii Europene stabileşte cadrul necesar realizării obiectivelor politicii durabile în domeniul apelor de suprafaţă şi a apelor subterane cu rolurile următoare:

- prevenirea deteriorării viitoare a ecosistemelor acvatice şi consolidarea stării acestora;

- promovarea dezvoltării durabile a resurselor de apă;

- reducerea progresivă a emisiilor de deşeuri în resursele de apă de suprafaţă;

- asigurarea reducerii progresive a poluării apelor subterane;

- limitarea efectelor inundaţiilor sau a secetelor.

Atât pentru apele de suprafaţă cât şi pentru cele subterane se prevăd programe de monitorizare extrem de atent definite, pentru sesizarea modificărilor regimului cantitativ sau calitativ al resurselor de apă.

CAPITOLUL I

GENERALITĂŢI

Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei.Prin poluarea apei, se înţelege alterarea caracteristicilor fizice, chimice si biologice ale apei, produsă direct sau indirect de activităţile umane si care face ca apele să devină improprii utilizării normale în scopurile în care această utilizare este posibilă înainte de a interveni alterarea.Efectele poluării resurselor de apă sunt complexe, în funcţie de natura şi concentraţia substanţelor impurificatoare.Rezolvarea acestor probleme ridicate de poluarea apei se realizează prin tratare, prin care se asigură condiţii necesare pentru consum.