Managementul apelor din România

INTRODUCERE

”Apa este dimensiunea ecologică fundamentală a existenţei…” (Ion Pachia-Tatomirescu (1947))

Apa este elementul determinant şi esenţial pentru existenţa umană, existenţa unei forme de viaţă sau actualul echilibru al planetei pe care trăim. Până nu demult a existat convingerea că omenirea va dispune de infinite resurse de apă, dar realitatea ultimelor decenii şi în special a ultimilor ani, a dovedit în chip alarmant că resursele de apă dulce de pe glob nu sunt deloc inepuizabile. Pare paradoxal, la o primă vedere, în condiţiile în care 2/3 din suprafaţa Globului este acoperită cu apă, şi totuşi aceasta este realitatea.

„Apa reprezintă un element fundamental, a cărui importanţă cu greu poate fi subestimată. Este numitorul comun al importantelor probleme cu care se confruntă astăzi omenirea: energia, hrana, sănătatea, pacea și securitatea. Gestionarea pertinentă a apei poate reduce riscul unor dezastre precum seceta și inundaţiile. Cu bazine hidrografice transfrontaliere și sisteme acvifere care reprezintă aproape jumătate din suprafaţa pământului, colaborarea pentru apă devine vitală pentru pace.” (UN Conference on Sustainable Development (UNCSD) (Rio+20 ), Iunie 2012).

În cadrul sistemului ecologic, apa exercită următoarele funcţiuni care contribuie la menţinerea echilibrului ecologic:

1. Funcţia de mediu de viaţă pentru fauna şi flora acvatică naturală;

2. Funcţia de alimentare a faunei salbatice (apă de băut pentru fauna respectivă);

3. Funcţia de asigurare a dezvoltării vegetaţiei terestre – această funcţie este

exercitată cu prioritate de apa subterană şi apele meteorice;

4. Funcţia de îndepărtare a reziduurilor.

La nivel mondial, apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, de aceea este tratată ca un patrimoniu natural care trebuie protejat şi apărat. În secolul al XXI –lea, a doua mare problemă globală, după creşterea populaţiei planetei este criza apei potabile. Apa dulce reprezintă un procent destul de mic din cantitatea totală de apă de pe planetă, şi anume 2,5%, din procentul de 70 % cât reprezintă apa pe suprafaţa Pământului. Din apa dulce doar un procent este direct accesibilă prin izvoare, râuri, lacuri, ape subterane, restul regăsindu-se în calotele glaciare, prin urmare doar 0,7% din apa planetei este disponibilă, ca sursă de supravieţuire, pentru populaţia actuală de 7,3 miliarde de oameni.

Volumul total al apei existente pe Pământ este apreciat la 1 400 milioane km3, repartizat astfel:

- volumul total de apă dulce: 37,8 milioane km3 (2,7%); 0,46% din volumul de apă dulce de pe glob poate fi utilizat direct;

- restul de 99,54%, se sustrage utilizării imediate de către oameni, deoarece este reprezentată de: vaporii de apă din atmosferă (0,04%), gheţari şi calote glaciare (77,2%), apa lacurilor şi mlaştinilor (0,35%), cursurile de apă (0,01%).

- volumul total de apă marină: 1362,2 milioane km3 (97,3%).

În total, apa dulce disponibilă nu reprezintă decât 0,009% din întreaga cantitate de apă de pe pământ. (Ioan Jelev, Daniela Vasiliu, 2008)

Viktor Danilov-Danilyan, profesor în cadrul Academiei de Ştiinţe din Rusia, consideră că în jurul anilor 2020 - 2025 criza apei va lovi întreg mapamondul. Se estimează că aceasta va lovi prima dată Africa, Estul Mijlociu, Sudul şi Sud Estul Asiei. Două dintre cele mai populate ţări, China şi India, vor suferi, de asemenea, de lipsa apei, în ciuda rezervelor naturale de apă potabilă pe care le deţin în prezent. Este foarte probabil ca în curând ţări ca Brazilia, Rusia, Canada şi Australia care deţin mari cantităţi de apă să încheie acorduri cu ţările potenţial afectabile, în ideea de a împărţi aceste rezerve. În fig. 1 se prezintă cu roşu, zonele de pe glob ce vor fi afectate în viitor de lipsa fizică a apei, cu galben, zonele cu deficienţe din punct de vedere al potenţialului economic al apei iar cu albastru, zonele care nu se vor confrunta cu lipsa apei. Cu alb sunt marcate zonele în care nu s-au făcut estimări.

Figura 1 - Estimarea deficitului de apă în 2025 (Sursa: http://www.iwmi.cgiar.org/)

Resursele de apă ale României sunt relativ sărace și neuniform distribuite în timp și spațiu. Acestea însumează teoretic 134,6 mld mc (fiind constituite din apele de suprafață- râuri, lacuri, fluviul Dunărea - și ape subterane), din care resursa utilizabilă, potrivit gradului de amenajare a bazinelor hidrografice este cca. 40 mld. mc. Resursele endogene specifice ale României raportate la populație sunt de 1.894 m³/an/loc, România fiind una din țările cu cele mai scăzute resursele de apă din Europa, așa cum rezultă din figura 2. (http://www.lifenatura.info)

Dacă se iau în considerare și resursele de apă exogene (care reprezintă aportul râurilor care se formează pe teritoriul altor țări și intră apoi pe teritoriul țării) - în cazul României Dunărea și cursurile de apă din bazinul Siretului superior - de 170 km³/an, resursele totale de apă ale României se ridică la 212 km³/an. De aceea, România depinde în foarte mare parte de resursele de apă venind din diferite țări din amonte. Aceste resurse de apă nu sunt în totalitate utilizabile. De aceea, spre deosebire de țările din Europa de Vest și de Nord, lipsa unor resurse suficiente de apă riscă să devină un factor limitativ al dezvoltării economice, dacă nu este promovată o politică strictă de utilizare rațională a apelor de către factorii responsabili. (http://www.lifenatura.info)

Din cauza regimului variabil al resurselor de apă din România , o parte din aceste resurse se scurg în perioadele de viitură, pe când, în perioadele secetoase, debitele scurse scad la valori foarte mici. Pentru a mări resursele utilizabile, ANAR (Agenţia Naţională Apele Române) ia măsuri de regularizare a debitelor prin lacuri de acumulare care să rețină debitele excendentare în perioadele ploioase, pentru a le face disponibile în perioadele secetoase.