Politici și Strategii de Protecție a Mediului

INTRODUCERE

Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma, a diminuării resurselor naturale şi a deteriorării rapide a calităţii apei, aerului şi solului. Au trecut doi ani până la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 şi de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanţa sa nu este datorată anvergurii fondurilor alocate (care nu depăşesc fondurile de care dispun politica regională sau politica agricolă) ci faptului că politica de mediu a devenit politică orizontală a Uniunii Europene, aspectele de protecţie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare. Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile ca element principal al câmpului său de acţiune – adică prin preocuparea pentru natură ca moştenire şi resursă a generaţiilor viitoare politica de mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie a mediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale precum summit-urile de la Rio (1992) şi Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, această conectare la şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.

Prin lucrarea intitulată „Politici şi strategii de protecţie a mediului” mi-am propus să identific diferite concepte, principii economice care intervin în problematica atât de vastă a economie mediului, respectiv a dezvoltării durabile, să prezint instrumentele economice dar şi pe cele financiare care sunt utilizate în politica de mediu atât pe plan internaţional cât şi în România.

Protecţia mediului constituie astfel un element esenţial al dezvoltăţii durabile economice şi o condiţie a stabilităţii politice şi sociale pentru termen lung. Totuşi, pentru multe ţări în curs de dezvoltare, această temă este un lux pornind de la obiectivele economice propuse, deoarece nu dispun de sumele necesare efectuării unor investiţii importante pentru repararea pagubelor aduse mediului. De menţionat însă efortul făcut de ţările din Europa de Est pentru repararea efectelor poluării industriale şi urbane asupra atmosferei, apei, etc.

Bineînţeles că o creştere economică corelată cu o protecţie adecvată a resurselor naturale şi de mediu sunt obiective compatibile. Însă, dacă resursele sunt afectate pentru protecţia mediului, ele nu vor mai fi disponibile pentru alte obiective ale colectivităţii. Este, deci, important ca protecţia mediului să fie considerată alături de alte obiective ale colectivităţii, şi nu separat.

În realitate, un număr mare de ţări folosesc o combinare a instrumentelor de acţiune ce include reglementări, ajutoare financiare, taxe, redevenţe, permise negociabile. De aceea, se apreciază faptul că este necesară conştientizarea oamenilor, în scopul opririi sau stagnării creşterii economice pentru a salva mediul. Acest fapt, consider că nu se poate realiza decât prin renunţarea la unele avantaje şi prin modificarea mentalităţii. Şi acest lucru se poate obţine prin renunţarea la ideea potrivit căreia omul este stăpânul naturii, neavând nici o responsabilitate faţă de ea.

În contextul actual, politicile sectoriale, atât naţionale, cât şi internaţionale, vor trebui reexaminate în lumina principiilor “utilizator – plătitor” şi “poluator - plătitor”, de aşa manieră încât integritatea costurilor bunurilor şi serviciilor considerate să fie suportat de cei care beneficiază de acestea, fiind urmărită compatibilitatea politicilor macroeconomice, având grijă să se asigure o expansiune economică compatibilă cu dezvoltarea durabilă.

În acest context, putem aprecia că România a făcut progrese şi paşi importanţi în implementarea politicilor de mediu dar şi în realizarea unor strategii la nivel naţional care să coreleze politicile de mediu cu celelalte tipuri de politici.

CAPITOLUL I

POLITICA DE MEDIU

Mediul înconjurător reprezintă un element esenţial al existenţei umane, fiind rezultatul interacţiunii dintre elementele naturale: sol, aer, apă, climă, biosferă, cu elemente rezultate din activitatea umană. Toate acestea influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare a societăţii, drept urmare, protecţia mediului este o prioritate atât la nivelul României, cât şi la scară globală.

În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor naturale relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic, impunând găsirea unor soluţii pentru ameliorarea acestei situaţii, în condiţiile unei dezvoltării durabile.

Politica de mediu este concepută ca formă a politicii generale a statului, având ca sarcină stabilirea strategiilor, obiectivelor şi priorităţilor, metodelor şi mijloacelor implicate în acţiunile desfăşurate pe plan naţional în scopul prevenirii şi combaterii poluării, a conservării şi dezvoltării durabile a mediului.

Reprezetând o politică specială (atât la nivel naţional cât şi inţernational), politica de mediu înseamnă în acelaşi timp şi evaluarea siţuatiilor reale ale mediului, constatarea influenţelor negative asupra mediului, stabilirea instituţionalizată a măsurilor necesare organelor statale în protejarea şi conservarea mediului, precum şi stabilirea sistemelor de sancţionare în caz de poluare şi a cuantumului sancţiunilor aplicabile. Politica de mediu este strâns legată şi condiţionată de politica economică, administrativ-financiară şi legislativă, corelaţie ce se bazează pe o cointeresare naţională şi internaţională întrucat reprezintă deopotrivă relaţii teoretice şi relaţii practice concrete. Sarcinile politice de proţectie a mediului sunt diferite şi complexe, principala răspundere a politicii mediului revenind guvernelor fiecărei ţări precum şi autoritaţilor naţionale şi locale de specialitate.

Cele trei Conferinţe naţionale de proţectie a mediului au stabilit principalele sarcini politice de protecţie a mediului pentru statele participante. Asfel, la puţin timp după prima Conferinţă a O.N.U. asupra mdiului, Comisia Europeană a propus elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu, care recunoaşte necesitatea şi legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul se dezvoltă progresiv un drept comunitar al mediului care în prezent cuprinde peste 200 directive şi regulamente în domeniul protecţiei mediului.