Poluarea datorată transporturilor aeriene

Introducere

Transportul este o activitate care a apărut odată cu existenţa omului. Limitele fizice ale organismului uman în privinţa distanţelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantităţii de bunuri ce puteau fi transportate au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de căi și mijloace de transport.

Transporturile aeriene sunt o componentă importantă a transporturilor internaţionale. Ele acoperă o arie de comerţ în care aeronavele sunt angajate pentru a transporta pasageri, mărfuri și poştă. Companiile de transport aerian operează servicii pe rute aeriene locale, regionale şi internaţionale. Ele constituie cea mai dinamică modalitate de transport.

Primele avioane au apărut la începutul sec XX, când fraţii Orville şi Wilbur Wright au realizat primul zbor cu aeroplanul în 1903. Louis Bleriot a fost primul pilot care a traversat Canalul Mânecii, în 1909, iar Charles Lindbergh a realizat prima traversare a Atlanticului, singur și fără escală, în 1927. La ora actuală s-a ajuns ca cel mai mare avion de pasageri din lume aflat în producție de serie și primul avion de mare capacitate cu două punți complete pentru pasageri să fie avionul Airbus A380, un avion cvadrimotor, care oferă zboruri de mare distanță, de până la 15700 km, avionul fiind certificat pentru operațiuni cu până la 880 pasageri, deși în mod tipic transportă numai 420 - 620 pasageri, în funcție de dorința companiei proprietare. 25 % din avion este făcut din materiale compozite, precum fibră de carbon. Se folosesc și aliaje de aluminiu care pot fi sudate, eliminând necesitatea utilizării niturilor. Airbus A380 are o lungime de 73 m, înălțimea de 24,1 m, o anvergură a aripilor de 79,8 m, o masă proprie de 276,8 tone și masa maximă autorizată de 560 tone. El atinge o viteză de 0,89 Mach. Ca avion de alt tip decât cel de pasageri, cel mai mare din lume este Antonov An-225 Mriya, care este un avion de transport militar strategic. Acest avion are lungimea de 84 m, înălțimea de 18.1 m, anvergura aripilor de 88.4 m și masa maximă (cu încărcătură) de greutate maximă de 640 de tone, iar viteza de croazieră între 750–850 km/h.

Activitatea de transport aerian a cunoscut o importantă dezvoltare determinată de creşterea economică, de intensificarea schimbului internaţional de mărfuri, de turismul internaţional. Mijloacele de transport aerian posedă mai multe caracteristici specifice, şi anume: rapiditate, convertibilitate, oportunitate, confort, siguranţă, accesibilitate și economicitate.

Pe de altă parte, avioanele și infrastructura necesară acestora, incluzând fabricarea, materialele folosite, aeroporturile și funcționarea avioanelor, de la consumul de combustibil și până la gazele eliminate prin arderea acestora, dar și zgomotul motoarelor și vibrațiile induse de acestea, toate induc afectarea mediului înconjurător într-o măsură foarte mare, comparativ cu celelalte mijloace de transport, după cum se arată în Fig. I.1 și I.2. De exemplu, extinderea aeroportului Heathrow din Marea Britanie a cunoscut numeroase piedici după ce Curtea Supremă a țării a impus reducerea poluării aerului ca fiind una dintre principalele sale priorități.

Fig. I.1 Poluarea indusă de transporturile aeriene

(http://www.airportwatch.org.uk/2015/05/gacc-response-to-airports-commission-gatwick-runway-could-breach-eu-pollution-law/)

Fig. I.2 Emisiile echivalente de dioxid de carbon pentru diferite mijloace de transport

(http://www.sightline.org/maps-and-graphics/climate-co2bymode/)

Datorită importanței subiectului transportului aerian ca utilitate a omului, dar și ca generator de poluare a mediului, am ales să studiez legătura dintre acest tip de transport și poluare.

Lucrarea de licență este compusă din 3 capitole.

Ȋn capitolul întâi sunt abordate noţiunile generale privind transporturile în general și transportul aerian în special, în România și în lume, dându-se definițiile esențiale dezvoltării subiectului, precum și clasificări ale transporturilor, după mai multe criterii.

Ȋn cel de-al doilea capitol este dezvoltat subiectul poluării mediului la modul general. Sunt identificate principalele cauze ale poluării datorate transporturilor. Astfel, sunt trecute în revistă substanţele poluante, care o dată ajunse în troposferă, se menţin o perioadă variabilă, care poate fi de la câteva zile la câţiva ani, în funcţie de reactivitatea lor şi condiţiile meteo-climatice, dând naştere la numeroase reacţii chimice. Legislația aferentă transporturilor și poluării produse de acestea sunt, de asemenea, sintetizate în acest capitol.

Ȋn cel de-al treilea capitol este abordată tema poluării datorate transporturilor aeriene.

Capitolul 1

Noțiuni generale privind transporturile aeriene

1.1 Definirea și impactul transporturilor asupra umanității

Transportul reprezintă o latură a activităţii economice a societății omeneşti, organizată în scopul învingerii distanţelor. Prin activitatea de transport se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor sau a oamenilor în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti.

Aspectele economice ale activităţii membrilor societăţii privesc relaţiile acestora cu natura și societatea în care trăiesc şi muncesc. Producţia bunurilor materiale necesare existenţei oamenilor şi creşterii nivelului lor de trai este îndreptată spre desprinderea anumitor obiecte din mediul lor natural și prelucrarea, transformarea acestora în diverse bunuri menite să satisfacă trebuinţele oamenilor (hrană, îmbrăcăminte,încălţăminte ş.a.).

Pe de altă parte, resursele naturale nu sunt distribuite uniform pe teritoriul unei ţări și nici pe planeta noastră. Zăcămintele minerale, cum sunt cele de minereuri feroase şi neferoase, de cărbuni etc. se găsesc cu precădere în anumite ţări și zone ale globului, dar lipsesc complet în alte zone. Unele localităţi pot avea resurse naturale care să satisfacă principalele trebuinţe ale omului în materie de hrană, dar pot fi lipsite de resursele necesare altor activităţi de producţie. Ȋntre aceste extreme, caracteristica generală este aceea că în diverse zone resursele naturale sunt limitate și nu pot satisface din plin toate cerinţele producţiei. Materiile prime necesită la rândul lor prelucrarea, transformarea lor în produse intermediare şi produse finite. Minereul de fier trebuie topit şi transformat în oţel și fontă, apoi trebuie prelucrat în diverse forme. Grâul trebuie transformat în făină și pâine, în alte produse de panificaţie, iar lina trebuie transformată în fire, în ţesături și îmbrăcăminte.

Nu întotdeauna procesele de prelucrare intermediară şi finală se desfăşoară în zonele de extracţie a materiilor prime, deşi aceasta ar fi de dorit. Cauzele sunt multiple şi ţin de politica economică, de încadrare a ţărilor în diviziunea internaţională a muncii, de dezvoltarea ştiinţei și tehnicii etc. Fără transport, producţia bunurilor materiale ar fi fost condamnată sa se limiteze strict la resursele existente pe plan local, iar exploatarea acestora ar fi fost determinată exclusiv de cerinţele satisfacerii nevoii sociale pe plan local (Alpopi, C., 2008).