Extras din licență
INTRODUCERE
Teoria sondajelor are ca obiect furnizarea unui cadru metodologic ştiinţific destinat modelării, în situaţii tip, a problemelor legate de culegerea datelor.
Termenul de sondaj, apărut relativ recent, reprezintă o cercetare parţială a cărei scop este ca, pe baza rezultatelor obţinute de la un eşantion riguros prelevat, să se estimeze parametrii populaţiei totale, pe baza principiilor teoriei probabilităţilor, statisticii matematice şi legii numerelor mari.
Lucrarea de faţă este structurată pe 4 capitole. Capitolul I prezintă aspecte teoretice privind sondajul statistic. În capitolul II este prezentată pe scurt metodologia specifică sondajului statistic precum domeniile de utilizare, limitele şi avantajele acestuia. Capitolul III se doreşte a fi o cercetare prin sondaj realizată la nivelul judeţului Gorj prin prisma, în principal, a infrastructurii turistice. Lucrarea se finalizează cu câteva concluzii desprinse în urma realizării cercetării prin sondaj.
Capitolul I
CONCEPŢII TEORETICE CU PRIVIRE LA PROFIT ŞI DETERMINAREA SA
1.1. GENEZA ŞI FUNCŢIILE PROFITULUI
1.1.1. Geneza profitului
Profitul este indicatorul de bază al conceptului de eficienţă economico – financiară, ce constituie raţiunea de a fi a unei întreprinderi într-o economie de piaţă.
Economistul francez Fr. Perroux afirmă: „profitul este motorul esenţial al societăţii. Proprietarii, oricare ar fi ei, agricoli sau industriali, au interesul de a produce cât mai mult posibil bogăţii punând în aplicare cele mai bune mijloace. Cu toate că repartiţia finală a bogăţiei nu este echitabilă, eficacitatea acestui motor nu poate fi contestată”.
Cea mai simplă şi concretă definiţie a profitului este aceea care-l consideră drept remunerarea directă a activităţii unui întreprinzător într-o economie concurenţială.
Din punct de vedere generic, profitul reprezintă diferenţa pozitivă dintre toate veniturile realizate din producţie şi servicii în scopul vânzării şi totalul cheltuielilor ocazionate de acestea într-un anumit interval de timp (lună, trimestru, an).
Prezenţa profitului demonstrează că întreprinderile îşi acoperă integral cheltuielile din venituri proprii şi obţin un excedent de valoare în expresie bănească.
În sens restrâns, profitul e o formă importantă a produsului net care se autonominează în procesul de repartizare şi utilizare a unei părţi din valoarea nou creată la nivel microeconomic.
Deşi sfera profitului unei întreprinderi este extinsă asupra tuturor rezultatelor economice, de exploatare, financiare şi extraordinare, în realitate, profitul reprezintă numai o formă a produsului net, care rămâne la dispoziţia întreprinderii pentru autofinanţare şi remunerare a acţionarilor sub formă de dividend.
Profitul este creat de munca productivă în bunuri şi servicii, dar realizarea lui efectivă are loc în procesul de circulaţie, odată cu realizarea valorii mărfurilor şi serviciilor pe o piaţă concurenţială. Realizarea efectivă a profitului presupune ca sortimentul şi calitatea produselor şi serviciilor prestate să răspundă unei cereri solvabile. Dacă mărfurile şi prestările de servicii nu corespund necesităţilor pieţei, ele nu se realizează şi astfel, profitul nu se formează.
Teoria şi practica economică au asimilat treptat noţiunea de profit, fără a se realiza însă o accepţiune universală şi imuabilă. De aceea se întâlnesc mai multe accepţiuni, unghiuri în analiza şi aprecierea profitului.
Adesea s-a recurs la apropierea acestei noţiuni de cea de beneficiu, în intenţia de a se da profitului doar sensul său pozitiv. Dar, şi aşa, relaţia dintre profit şi beneficiu rămâne destul de generală şi de confuză. Astfel, unii autori au considerat că cele 2 noţiuni sunt sinonime, alţii au apreciat că beneficiul şi profitul sunt distincte şi diferite ca sferă de cuprindere (fie că profitul e o parte a beneficiului, fie invers).
Atunci când se doreşte să se dea profitului doar expresia de rezultate pozitive ale activităţii economice, pierderea reprezintă noţiunea pereche negativă a profitului.
Ambiguitatea termenului a făcut ca acestuia să i se acorde o mare atenţie în toate sistemele de gândire economică. În unele cazuri, profitul a primit cele mai curioase şi neaşteptate interpretări politico – ideologice.
Mercantiliştii (Cantillon, Colbert) s-au ocupat atât de analiza profitului, cât şi de izvorul său. Ei vedeau izvorul său. Ei vedeau izvorul profitului în sfera circulaţiei. Potrivit concepţiei lor, mărfurile se vând la preţuri care cuprind 2 elemente diferite: primul element e valoarea reală şi al doilea profitul de înstrăinare, realizat din vânzarea mărfurilor.
Potrivit aceste concepţii nu orice circulaţie e izvorul profitului comercial, ci numai circulaţia dintre state, comerţul exterior. Deci, profitul e rezultatul activităţii de comerţ exterior.
Economiştii fiziocraţi (Turget, Quesnay) au respins concepţia mercantilistă şi au căutat să demonstreze că profitul se obţine doar din activităţile productive agricole, acesta fiind un dar al naturii.
Clasicul Adam Smith defineşte profitul drept recompensă a aportului productiv al întreprinzătorului (capital + muncă), care corespunde funcţiei de dirijare, de organizare generală a producţiei, de luarea de decizii. El susţine că profitul este un produs al muncii neplătite, un venit ce revine capitalului. El numeşte profit cea ce este produs net.
Un mare merit al lui Smith în analiza profitului este şi faptul de a fi respins părerea care considera profitul drept salariu cuvenit capitalistului. El a arătat în mod just că salariul şi profitul sunt categorii economice generate de legi diferite, că mărimea profitului nu depinde de cantitatea de muncă cheltuită de capitalist, ci de mărimea capitalului acestuia. În schimb, beneficiul întreprinzătorului (partea din profit care rămâne după scăderea dobânzii) este o recompensă pentru riscul şi strădania întreprinzătorului capitalist.
Bibliografie
1. CAZAN EMILIA, Analiza economico – financiară” – Editura Mirton, Timişoara, 1993
2. CĂRUNTU C., Analiza reflectării muncii şi capitalului real în principalele performanţe economico – financiare ale întreprinderii, Ed. Hermes, Bucureşti, 1998.
3. CAPANU I., Indicatorii macroeconomici. Conţinutul şi funcţiile lor, Ed. Economică, Bucureşti, 1998.
4. CAPANU I., ANGHELACHE C., Indicatori economici pentru managementul micro şi macroeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2000.
5. DOBRITĂ NIŢĂ – „Economie Politică”, Editura Economică, 1997
6. EPURAN MIHAIL, VALERIA BOBOIŢĂ, CORINA GRASU - Contabilitate şi Control gestiune – Editura Economică, 1999
7. FLEAGĂ NICOLAE, IONAŞCU ION – „Tratat de Contabilitate financiară” – Editura Economică, 1998
8. GHEORGHE I. ANA – „Profitul” – Editura Economică, 1998
9. IŞFĂNESCU A. şi colaboratorii, Evaluarea întreprinderii, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti 1998.
10. NICULESCU O., coord., Strategii manageriale de firmă, Ed. Economică, Bucureşti, 1998.
11. IŞFĂNESCU A., STĂNESCU C., BĂICUŞI A., Analiza economico-financiară, Ediţia a doua, Ed. Economică, Bucureşti, 1999.
12. LARANT EROS, PANTEA MARIUS IOAN – „Analiza situaţiei financiare a firmei”, Editura Economică, 2001
13. MĂRGULESCU DUMITRU, VÎLCEANU GHEORGHE, CISMAŞU DANETA IRINA, ŞEBAN CLAUDIA – „Analiza Economico – financiară”, Editura Fundaţiei România de Mâine – Bucureşti, 1999
14. MĂRGULESCU D., (coordonator) Analiza economico-financiară a întreprinderii, Ed. Tribuna Economică, 1994.
15. MĂRGULESCU D., NICULESCU M., ROBU V., Diagnostic economico-financiar. Concepte, metode, tehnici. Ed. Romcart, Bucureşti, 1994.
16. MĂRGULESCU D., Analiza economico-financiară în comerţ şi turism. Ed. Oscar Print, 1998.
17. MIHAI I., Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Ed. MIRTON, Timişoara, 1997.
18. NICULESCU MARIA – „Diagnostic global strategic” – Editura Economică, 1997
19. ROBU VASILE, GEORGESCU NICOLAE – Analiza Economico – financiară, Editura OMNIA UNI SAST S.R.L., Braşov, 1994
20. STANCU ION – Gestiune financiară – Editura Economică - 1994
21. TOLE MARIN – Analiza Economică financiară a firmelor - Editura Fundaţiei România de Mâine – Bucureşti, 2000
22. VINTILĂ G., Diagnostic financiar şi evaluarea întreprinderii, Ed. Teora, Bucureşti, 1998.
23. Tribuna Economică – Colecţia 1998 – 2001
24. Legea impozitului pe profit
25. Ordin M.F.P. nr.94/2001 de aprobare a reglementărilor contabile armonizate cu Direcţia a IV-a a CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate
26. Reglementări contabile pentru agenţii economici – Ministerul Finanţelor Publice
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza profitabilitatii la SC EnergCconstructia SA Bucuresti.doc