Analiza rentabilității întreprinderii pe baza ratelor de rentabilitate la societatea comercială Sicomed S.A. București

I 1. NOTIUNI GENERALE PRIVIND RENTABILITATEA

Rentabilitatea reprezinta caracteristica unei societati comerciale de a obtine un venit mai mare decat cheltuielile efectuate pentru activitatea sa. Rentabilitatea este definitã ca fiind capacitatea unei firme de a obţine profit sau ca aptitudine a unei întreprinderi de a degaja un rezultat exprimat în unitãti monetare, necesar atât dezvoltãrii, cât şi remunerãrii capitalurilor. Rentabilitatea apare astfel ca un instrument hotarator al mecanismelor de piata ea orientand activitatea unei intreprinderi in ceea ce trebuie sa produca in raport de cererile consumatorilor.

Profitul se dimensioneaza in jocul preturilor de pe piata ca urmare a raportului cerere-oferta, precum si al costurilor care reflecta modul de gospodarire al resurselor consumate. Profitul, ca indicator absolut al rentabilitãţii, constituie premisã şi consecinţã a unei „afaceri“. Ca premisã, se are în vedere faptul cã iniţierea unei afaceri implicã o anumitã investiţie, iar consecinţa o constituie rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se formeazã noi surse disponibile pentru alte investiţii.

Profitul are, deci, atât o funcţie de motivare a firmelor, luate în ansamblu, ca entitãţi economice, cât şi a proprietarilor acelor firme, stimulând iniţiativa economicã, acceptarea riscului, fiind sursa acumulãrilor pe baza cãrora se constituie investiţiile, sursa de bazã a creşterii economice. Totodatã, profitul este un barometru pentru fiecare firmã, permiţând analize profunde asupra rentabilitãţii unitãţii economice, analize de care se va ţine seama în elaborarea politicilor şi strategiilor economice de cãtre conducerea acesteia.

Astfel se explicã de ce, pentru a caracteriza rentabilitatea unei întreprinderi, trebuie studiat în primul rând profitul, analizând Contul de profit si pierdere. Acesta reprezintã un document de sintezã care identificã, pe de-o parte, profitul net şi factorii care l-au determinat, iar pe de altã parte, strategia pe baza cãreia sunt fundamentate şi adoptate decizii cheie pentru activitatea financiarã a întreprinderii (politica de îndatorare, salarizarea, politica de amortizare). Punctul de plecare în analiza contului de rezultate va constitui identificarea rezultatului obţinut pentru fiecare din cele trei tipuri de activitate stabilite de Legea contabilitãtii nr. 82 / 1991 si de Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G. nr. 704 / 14 dec. 1993 : de exploatare, financiare si exceptionale.

În consecintã, dupã acest prim pas în studiul rentabilitãţii, pe baza structurii veniturilor si cheltuielilor se va avea în vedere o succesiune de indicatori în cascadã:

- Rezultatul exploatãrii (RE), ca diferenţã între veniturile şi cheltuielile de exploatare. În cadrul soldurilor intermediare de gestiune, rezultatul exploatãrii se formeazã astfel:

RE = EBE - Amortizãri - Alte cheltuieli de exploatare;

unde EBE=excedentul brut de exploatare;

EBE=(Valoarea adãugatã + Subvenţii pentru exploatare) - Impozite, taxe şi vãrsãminte asimilate - Cheltuieli cu personalul;

Valoarea adãugatã= Producţia exerciţiului - Consumuri de la terţi;

- Rezultatul curent al exerciţiului (Profit sau pierdere) , ca diferenţã între veniturile curente (venituri din exploatare + venituri financiare) şi cheltuieli curente (cheltuieli de exploatare +cheltuieli financiare);

- Rezultatul exerciţiului înaintea impozitãrii, format din rezultatul curent al exercitiului la care se adaugã rezultatul excepţional;

- Profitul impozabil (Profit net sau pierdere), care reprezintã rezultatul exerciţiului înaintea impozitãrii, la care se adaugã depãşirile faţã nivelurile legale la unele categorii de cheltuieli şi se scade impozitul pe profit (reducerile fiscale prevãzute, reducerea impozitului pe profit în cazul reinvestirii, etc);

- Rezultatul exerciţiului sau profitul net, respectiv profitul impozabil, mai putin impozitul pe profit.

Analiza contului de rezultate pune în evidenţã performanţele întreprinderii în ceea ce priveşte capacitatea de a genera profit şi explicã de ce întreprinderi cu acelasi profit net nu trebuie interpretate ca fiind la fel de rentabile.

Notiunea de rentabilitate are un caracter relativ. Aptitudinea de a degaja rezultate monetare nu poate fi judecatã independent de mijloacele angajate pentru a le obţine. Astfel, analiza rentabilitãţii nu se limiteazã la investigarea indicatorilor ei absoluţi, ci şi a celor relativi, obţinuţi prin raportarea rezultatelor la mijloacele angajate sau consumate pentru desfãşurarea activitãţilor respective.

Iatã de ce, în studierea rentabilitãţii, pentru o mai bunã întelegere a situaţiei financiare a întreprinderii, sunt folosite ratele de rentabilitate, care permit efectuarea unor comparaţii în spaţiu, precum şi faţã de anumite norme sau standarde elaborate si acceptate de organisme de specialitate.

În functie de elementele luate în calcul, teoria şi practica economicã opereazã cu mai multe forme de exprimare a rentabilitãţii, fiecare indicator având o putere informaţionalã proprie :

- rata rentabilitãţii financiare, ca raport între rezultatul net si capitalul propriu;

- rata rentabilitãtii economice, ca raport între rezultatul net si activul total;

- rata rentabilitãtii resurselor consumate, ca raport între rezultatul exploatãrii si cheltuielile de exploatare;

- rata rentabilitãtii comerciale, care poate exprima potentialitatea realã a exploatãrii întreprinderii, ca raport între excedentul brut de exploatare si cifra de afaceri, sau potenţialitatea efectivã, ca raport între rezultatul net si cifra de afaceri;

- rata rentabilitãtii pe produs.

Totodatã, pentru a se face judecãţi corespunzãtoare asupra comportamentului firmei în cazul modificãrii unor variabile care influenteazã mecanismul de functionare al acesteia, este utilã cunoaşterea pragului de rentabilitate si a intervalului de sigurantã. Pragul de rentabilitate este acel nivel al rentabilitãtii realizat de întreprindere care asigurã un interval de siguranţã suficient pentru a suporta anumite influenţe nefavorabile externe (majorãri de preţuri la materii prime, materiale, indexãri de salarii în perioade inflaţioniste ).

Importanta deosebitã a rentabilitãţii - ca aptitudine actualã şi de perspectivã a întreprinderii de a genera un rezultat exprimat în unitãţi monetare, conferã profitului dimensiunea unicitãţii sale, ca sursã ce poate asigura eficient continuarea şi amplificarea activitãţii. Acest mod de a privi noţiunea de rentabilitate privilegiazã o evaluare monetarã a perfomanţelor. Însã optica monetarã poate pãrea insuficientã, deoarece la prima vedere minimalizeazã realizãrile întreprinderii care nu capãtã exprimare monetarã (competenţele personalului, climatul social, raporturile cu mediul concurenţial). În realitate, abordarea sistematicã a întreprinderii permite întelegerea conversiei oricãrei realizãri favorabile (exprimatã în temeni cantitativi sau calitativi) în rezultate monetare, deci în rentabilitate.

În concluzie, în aceastã viziune, rentabilitatea trebuie consideratã ca fiind expresia sinteticã a rezultatelor de orice naturã, un indicator de referinţã în orientarea deciziilor si comportamentului întreprinderii.

I 2. RENTABILITATEA - FORMÃ DE EXPRESIE A EFICIENTEI ECONOMICE

Rentabilitatea, aceastã calitate a întreprinderii de a produce profit, oglindeşte într-o formã sinteticã eficienţa întregii activitãţi a întreprinderii.

În aceastã viziune, abordarea rentabilitãţii se integreazã logic în investigarea eficacitãţii şi eficienţei întreprinderii. Ambele cuvinte provin din limba latinã : eficacitatea derivã din „efficacis“ (care are efecte dorite) si semnificã aptitudinea unei întreprinderi de a - şi realiza obiectivele propuse, iar eficienţa din „efficere“ (a efectua), semnificând utilizarea optimalã a resurselor.

Eficienţa economicã este o noţiune complexã care exprimã în modul cel mai cuprinzãtor rezultatele ce se obţin într-o activitate economicã, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfãşurarea acelei activitãţi. Prin intermediul ei, se stabileşte legãtura dintre volumul si calitatea eforturilor, ca factori generatori de efecte si rezultatele ce se obţin într-o anumitã perioadã, ca o consecinţã a realizãrii eforturilor respective.