Analiza statistică conjuncturală și comparativă a țărilor candidate la integrarea în Uniunea Europeana, după 2000

INTRODUCERE

Prăbuşirea „cortinei de fier” care a separat, timp de peste 40 de ani, ţările foste comuniste din Europa Centrală şi de Est de ţările Europei Occidentale, a reprezentat un eveniment istoric cu consecinţe majore pentru viitorul continentului european. Eşecul doctrinei comuniste pe toate planurile - economic, politic, social, cultural, - a readus în ţările Europei Centrale şi de Est opţiunea pentru valorile statului de drept şi ale economiei libere de piaţă. Ideea reunificării Europei a început tot mai mult să prindă contur, mai întâi pe plan ideologic, al discursului politic, iar apoi şi în planul realităţii.

Compararea nivelului de dezvoltare atins de diferite ţări şi a structurilor economice ale acestora a devenit în ultimele decenii o necesitate. Concomitent cu intensificarea procesului de integrare a statelor europene, preocupările în domeniul metodelor de comparare internaţională, pentru asigurarea ierarhizărilor statelor conform nivelului de dezvoltare, s-au accentuat.

Extinderea Uniunii Europene spre est este în primul rând o opţiune politică menită să restabilească şi să menţină pacea şi prosperitatea pe întreg continentul european. Sub aspect economic însă, extinderea ridică multe semne de întrebare. Spre deosebire de extinderile anterioare, de data aceasta este vorba despre integrarea unor ţări care reprezintă 34% din suprafaţa celor 15 state membre şi 29% din populaţia acestora, dar numai aproximativ 5% din PIB-ul Uniunii Europene.

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte, într-o manieră sintetică, eforturile întreprinse de ţările candidate pentru îndeplinirea criteriilor asupra cărora UE avea să se pronunţe în 1993, la Consiliul European de la Copenhaga. Analiza statistică comparativă a pornit de la evoluţia economică în perioada 2000 – 2003 a următoarelor state candidate: Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. În ultimul capitol sunt evaluate performanţele economice ale ţărilor rămase în cursa pentru integrare (România, Bulgaria, Turcia şi Croaţia), în orizontul de timp 2000 – 2004. Pe parcursul lucrării aceste state au fost numite „state candidate”.

Relevanţa unui astfel de demers porneşte de la identificarea acelor criterii care au determinat acceptarea celor 10 state în mai 2004 şi, în acelaşi timp, decelarea experienţelor pozitive de la noile state membre. Încercarea de a evalua succesul sau insuccesul atins în procesul de tranziţie de către o ţară sau alta poate reprezenta un punct de vedere şi poate avea, într-o anumită măsură valabilitate. Totuşi, ca orice lucru simplu, întâmpină multe obiecţii. Performanţele economice ale diferitelor ţări constituie, totodată, şi rezultatele unor influenţe care nu au nici o legătură cu evoluţia procesului de tranziţie.

Pe parcursul lucrării vor fi folosite frecvent, mai ales în cadrul tabelelor şi graficelor, următoarele abrevieri:

BG – BULGARIA PL – POLONIA

CY – CIPRU RO – ROMÂNIA

CZ – CEHIA SI – SLOVENIA

EE – ESTONIA SK – SLOVACIA

HU – UNGARIA TR – TURCIA

LV – LETONIA CR – CROAŢIA

LT – LITUANIA

CAPITOLUL I

Procedee statistice pentru asigurarea comparabilităţii internaţionale

a nivelului dezvoltării economice

1.1. Asigurarea comparabilităţii internaţionale – evoluţie şi

importanţă

De-a lungul timpului, au existat numeroase încercări ale economiştilor de a realiza comparaţii între ţări. Materiale interesante au apărut chiar înainte de al doilea Război Mondial (Colin Clark, în 1940, în lucrarea sa, compara date privind costul vieţii în diferite ţări).

Comparările cele mai semnificative au fost cele organizate în 1948/1949 de către Comisia Economică a Naţiunilor Unite şi în 1950 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, comparări care se bazau pe estimări ale venitului naţional. Prin aceste comparări, O.N.U. răspundea atât cerinţelor cunoaşterii ştiinţifice ca atare, cât şi cerinţelor de ordin practic, ştiut fiind faptul că la baza stabilirii cotelor părţi ale ţărilor la bugetul O.N.U. stătea capacitatea de plată a fiecărei ţări, iar ca indicator al capacităţii de plată se utiliza venitul naţional.

La a 31-a Adunare Generală a O.N.U. s-a semnalat că, singur, venitul naţional exprimat în unităţi monetare, poate să nu reflecte integral realităţile economice şi că „un nou indicator global al dezvoltării, care ar cuprinde în acelaşi timp aspecte economice, sociale, aspecte calitative şi structurale ale dezvoltării, ar putea fi un indicator complet al nivelului general de dezvoltare al unei ţării” .

Punctul culminant al evoluţiei comparărilor internaţionale l-a reprezentat lansarea în 1970 a Proiectului de Comparare Internaţională (ulterior acesta şi-a modificat denumirea, devenind „Programul de Comparare Internaţional” – P.C.I.), construit pe baza evaluării parităţii puterilor de cumpărare a valutelor internaţionale.