Analiza Strategiei de Țintire a Inflației în România

Introducere

Am ales această temă atât de utilă şi fundamentală pentru economia fiecărei ţări din întreaga lume din dorinţa de a aduce un plus de cunoaştere în acest domeniu.

Inflaţia este un fenomen foarte important şi extrem de problematic pentru toate ţările din lume. Majoritatea problemelor cu care se confruntă populaţia pleacă de la faptul că mecanismele prin care funcţionează economia nu sunt suficient de “performante” pentru a face faţă inflaţiei.

Din punctul meu de vedere inflaţia este precum un virus. Dacă nu se găseşte antidotul necesar, acest virus se poate răspândi în întreg organismul devenind foarte greu de controlat, în unele cazuri fiind necesară o abordare extremă pentru salvare. Consider că motivul pentru care inflaţia este dificil de suportat şi de controlat este forma sa complexă de manifestare.

Ţintirea directă a inflaţiei este o strategie de politică monetară în care o bancă centrală estimează şi face public o ţintă pentru nivelul ratei inflaţiei şi apoi încearcă să orienteze inflaţia actuală către această ţintă prin utlizarea unor modificări ale ratei dobânzii şi ale altor intrumente de politica monetară, astfel încât să se asigure stabilitatea preţurilor.

În urma acestei lucrări am încercat să evidenţiez cauzele pentru care România şi-a atins sau nu şi-a atins ţintele de inflaţie începând din anul 2005 când aceasta a adoptat strategia de ţintire a inflaţiei. Lucrarea este structurata în trei capitole.

În prima parte sunt prezentate aspecte generale despre ţintirea inflaţiei, principii de bază ale acesteia, diferite condiţii pentru implementarea cu succes a regimului de ţintire a inflaţiei, precum şi avantaje şi dezavantaje ale adoptării strategiei de ţintire a inflaţiei.

A doua secţiune a lucrării prezintă experienţa altor ţări care au adoptat strategia de ţintire directă a inflaţiei, anumite diferenţe între ţările în curs de dezvoltare şi ţările dezvoltate şi astfel putem observa importanţa condiţiilor existente în ţările respective la momentul adoptării politicii de ţintire directă a inflaţiei.

Ultima parte a lucrării conţine un studiu de caz al procesului de ţintire a inflaţiei în România, evoluţia procesului inflaţionist din momentul adoptării ţintei, beneficii aduse sistemului economic românesc, precondiţiile îndeplinite de România în adoptarea procesului de ţintire directă a inflaţiei şi experienţa adunată de ţara noastră în urma adoptării ţintei.

Capitolul 1: Strategia de ţintire a inflaţiei. Consideraţii generale

1.1. Stabilitatea preţurilor ca obiectiv final al politicii monetare

Politicile economice nu sunt acceptate pentru totdeauna. Condiţiile istorice au un efect inconfundabil, modelând şi remodelând instrumentele utilizate, în condiţiile date şi în fiecare perioadă. Astfel profesorul Silviu Cerna evidenţia: “Teoria monetară keynesiană este legată mai ales de condiţiile concrete existente în timpul marilor crize economice, când şomajul este accentuat, iar politica monetară este insuficientă pentru remedierea situaţiei. Teoria cantitativă reformulată este legată mai ales de condiţiile concrete existente în perioadele de creştere economică, când inflaţia se intensifică, iar politica fiscală singură, fără promovarea unei politici monetare adecvate, nu poate combate fenomenul inflaţionist” .

Există două cauze principale pentru care teoria lui Keynes, deşi apărută la momentul potrivit, nu a mai produs efectul scontat după 1970.

În primul rând, economia mondială este din ce în ce mai interdependentă şi integrată. Tratamentul indicat pentru o economie închisă sau semiînchisă poate avea efecte negative asupra unei economii deschise, unde stimularea cererii nu mai atrage după sine creşterea economică, ci doar deficitul balanţei de plăţi.

În al doilea rând, mecanismele pieţei devin tot mai sofisticate, iar publicul mai bine informat. Modul actual de formare a anticipaţiilor, care este complet diferit faţă de cel enunţat de Keynes, şi schimbările asupra comportamentului operatorilor de piaţă fac obiectul unei noi teorii, numită teoria anticipaţiilor raţionale .

Aceste schimbări ale condiţiilor istorice au condus la declinul şcolii de gândire keynesiene, în favoarea şcolii de origine monetaristă, caracterizată prin stimularea ofertei şi dezangajarea statului în economie. Reuşita acestei orientări este ilustrată de evoluţia puternică a economiei americane din ultimii 20 de ani, care a antrenat o nouă direcţie a politicii economice în Europa şi în întreaga lume.

Prin urmare, acesta este contextul în care politica monetară a fost centrată asupra singurului obiectiv natural al acesteia: asigurarea stabilităţii preţurilor.

Astfel, “luarea deciziei de a adopta o anumită strategie de politică monetară depinde, în mare măsură de ceea ce poate genera, la nivelul economiei politica monetară adoptată şi nu în ultimul rând, de autoritatea de care dispune banca centrală în economia respectivă” .

Argumentele aduse în privinţa asigurării stabilităţii preţurilor au la bază dezavantajele evidenţiate în timp de diferitele abordări ale politicilor monetare adoptate. Primul argument este legat de faptul că o reducere a şomajului şi o politică monetară bazată pe asigurarea creşterii economice generează efecte a căror întârziere este variabilă. Pe de altă parte Curba lui Phillips s-a dovedit a fi eficientă doar pe termen scurt. Acest lucru se datorează faptului că o rată scăzută a şomajului sau un nivel ridicat al ratei de creştere economică nu pot fi asigurate decât prin aplicarea unei politici monetare expansioniste care este asociată şi unui nivel ridicat al inflaţiei.

Economiile actuale nu pot să aibă în vedere un alt obiectiv fundamental decât cel bazat pe asigurarea stabilităţii preţurilor. Evenimentele desfăşurate în ultimii ani au arătat faptul că atingerea acestui obiectiv poate avea la bază diferite strategii de politică monetară. Aceste strategii sunt orientate către stabilirea obiectivelor intermediare: ţintirea agregatelor monetare şi ţintirea cursului valutar.

Ca urmare, “rolul politicii monetare în dezvoltarea economiei naţionale este analizat în perspectiva orientării care prevalează în gândirea şi în politica economică actuală” .