Aspecte contabile și fiscale în lichidarea societăților comerciale

CAPITOLUL 1

FISCALITATEA – COMPONENTĂ A VIEŢII

SOCIAL-ECONOMICE A NAŢIUNII

1.1 Consideraţii generale

Noţiunea “finanţe” provine de la latinescul “finiş”, utilizat ca termen de plată.

În multe ţări europene începând din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea erau utilizate expresii derivate de la acest cuvânt, respectiv : “finare”, “financia”, “financia pecuniaria”, toate acestea având sensul de “plata unei sume de bani”.

Din perspectiva unei concepţii moderne, finanţele publice sunt definite ca “ştiinţa

care studiază activitatea statului , în calitatea sa de utilizator al unei tehnici

speciale aşa-zise financiare : cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, procedee

monetare, buget, etc.”

Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăţi impune realizarea unor venituri

publice, iar cei ce contribuie la constituirea banului public sunt contribuabilii –

persoanele fizice şi persoanele juridice de pe teritoriul unei ţări, prin intermediul

impozitelor şi taxelor pe care aceştia le plătesc.

Fiscalitatea este “un sistem de legi, regulamente şi dispoziţii privitoare la

stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor care alcătuiesc venituri ale statului”.

Fiscalitatea reprezintă coloana vertebrală a sistemului de politici economice ce

leagă economia reală de economia nominală.

Totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la contribuabili, în vederea

alimentării bugetelor publice, formează sistemul fiscal.

1.2 Deciziile de politică fiscală şi reglarea sistemului fiscal

Ca parte integrantă a politicii economice a statului, politica fiscală cuprinde

“ansamblul reglementărilor privind stabilireaşi perceperea impozitelorşi taxelor,

caracterizând opţiunile statului în materie de impozite şi taxe”.

Politica fiscală vizează realizarea obiectivelor fiscale şi apelează la metode şi

mijloace concrete referitoare la procurarea şi dirijarea resurselor fiscale, precum şi

instrumentele, instituţiile şi reglementările financiare folosite în scopul influenţării

proceselor economice şi a relaţi lor sociale, cu accent pe realizarea bunăstării, a securităţii sociale şi a justiţiei sociale. Pentru aceasta, politica fiscală trebuie adaptată cerinţelor fiecărei etape de dezvoltare economică şi respectării principiilor de bază alefiscalităţii.

Problema raţionalităţii deciziilor de politică fiscală implică respectarea

principiilor de bază ale impunerii, iar caracterul logic al deciziilor de politică fiscală

presupune că acestea trebuie să fie luate în raport cu sensul şi evoluţia previzibilă a

variabilelor economice endogene şi opţiunile membrilor societăţii.

1.3 Funcţiile şi principiile managementului activităţii fiscale

Managementul ca ştiinţă, artă şi stare de spirit se dovedeşte a fi elementul esenţial

al creşterii economice a oricărei ţări. Managementul este prezent astăzi în toate domeniile economice şi sociale, deci implicit şi în activitatea fiscală, perfecţionarea lui constituind principalul factor de sporire a eficienţei activităţii fiscale.

Esenţa managementului activităţii fiscale o reprezintă funcţiile acestuia, iar la baza

conceperii şi exercitării managementului activităţii fiscale se află un ansamblu de principii.

Desfăşurarea normală a activităţii economico-sociale necesită conducerea de

ansamblu a economiei, coordonarea şi sincronizarea proceselor economico-sociale, ca o consecinţă a accentuării complexităţii şi diversităţii acestor procese, a multiplicării interdependenţelor dintre ele.

Specialiştii din ţara noastră au stabilit printr-un consens unanim, următoarele

funcţii ale managementului : funcţia de previziune; funcţia de organizare; funcţia de

coordonare; funcţia de antrenare; funcţia de evaluare-control.

Aceste funcţii sunt regăsite şi în cadrul procesului de management al

activităţii fiscale, având conţinut, cerinţe şi modalităţi de realizare specifice

activităţii fiscale.

Funcţiile managementului activităţii fiscale trebuie tratate în strânsa lor

interdependenţă, datorită caracterului lor complementar şi al conexiunilor dintre ele.

1.4 Obligatiile fiscale – Principalele parghii economico-financiare

Obţinerea unei eficienţe maxime în activitatea economică, se poate realiza numai

atunci când are loc o repartizare optimă a resurselor în cadrul economiei naţionale şi când sunt utilizate aceste resurse la cel mai înalt randament.

Astfel, apare necesitatea utilizării pârghiilor economico-financiare ca instrumente

importante de conducere, în vederea realizării obiectivelor de dezvoltare economică şi

socială.

În cadrul resurselor financiare ale statului, ponderea cea mai mare o deţin

Impozitele şi taxele, motiv pentru care, am considerat necesară tratarea în sinteză a

problemelor teoretice şi practice ale impozitelor şi taxelor directe şi indirecte.