Aspecte Teoretice Privind Imobilizările Necorporale și Deprecierea Acestora

INTRODUCERE

Subiectul lucrării de faţă, Contabilitatea imobilizărilor necorporale şi a deprecierii acestora, este unul fundamental, util şi incitant prin actualitatea, extinderea şi importanţa lui pentru teoria şi practica în domeniul contabilităţii, necesitând o laborioasă muncă de cercetare şi documentare asupra informaţiilor şi cunoştinţelor necesare dezvoltării ei.

Prin prisma studiului imobilizărilor necorporale se poate concluziona asupra patrimoniului entităţii economice şi a dimensiunilor ei, asupra volumului afacerii. Imobilizările necorporale fac parte din activul patrimonial al societăţii. Mărimea imobilizărilor necorporale ne ajută să vedem evoluţia în timp a societăţii şi capacitatea ei de dezvoltare.

În prezent, unul dintre scopurile esenţiale ale cumpărării unor întreprinderi este achiziţionarea unor rezultate ale investiţiilor nemateriale, neînregistrate decât în mică parte în activul bilanţului, reflectate de numele comercial, calitatea cercetătorilor din departamentul de dezvoltare, filosofia managerială, calitatea reţelei de distribuţie, gradul de deschidere şi atenţie a entităţii economice faţă de clienţi.

Literatura de specialitate consideră că, pentru investitori, reprezintă o importanţă deosebită valoarea capitalului imobilizat (investit) în activele necorporale (intangibile) ce pot fi preluate odată cu activele corporale, deoarece activele necorporale sunt de natură să sporească activitatea de viitor a entităţii economice preluate şi, deci, a profitului posibil de realizat. În acelaşi timp, nu numai investitorul este interesat, dar şi vânzătorul întreprinderii evaluate, deoarece ştie că activele necorporale, fiind bine cotate, conduc la sporirea preţului de transmitere a societăţii evaluate, astfel că ambele părţi interesate doresc o evaluare justă a acestora.

În concepţia specialiştilor, activele imobilizate necorporale sunt concretizate prin calităţi nemateriale (formă, volum, substanţă materială), prezentând o variaţie apreciabilă şi putând fi înregistrate în bilanţ şi supuse amortizării legale. În decursul anilor, rolul imobilizărilor necorporale a devenit din ce în ce mai important pentru operaţiunile şi pentru prosperitatea multor tipuri de afaceri.

Standardele internaţionale de contabilitate au abordat pentru prima oară contabilitatea imobilizărilor necorporale în detaliu în IAS 38, care a fost promulgat în 1998, după o perioadă lungă de discuţii pe parcursul căreia au fost emise două proiecte de expunere. Costurile de cercetare şi dezvoltare au fost abordate în IAS 9 (emis în 1978), iar fondul comercial apărut în urma unei combinări de întreprinderi a fost tratat în IAS 22 (emis în 1983). IAS 38 este primul standard complet privitor la imobilizările necorporale şi a înlocuit standardul anterior care trata doar cheltuielile de cercetare şi dezvoltare. El stabileşte criteriile de recunoaştere, bazele de evaluare şi cerinţele de raportare pentru imobilizările necorporale. IAS 38 a fost modificat în 2004 pentru a accepta faptul că imobilizările necorporale pot avea viaţa utilă nedeterminată.

Activele imobilizate necorporale reprezintă un potenţial economic important, prin care activitatea entităţii economice se dezvoltă şi se diversifică. Posibilitatea de a deţine controlul asupra utilizării imobilizărilor necorporale presupune atât capacitatea entităţii de a atrage beneficii, avantaje economice viitoare ce decurg din implicarea acestor imobilizări, cât şi puterea de a restricţiona accesul terţilor la acele avantaje, beneficii.

CAPITOLUL 1

ASPECTE TEORETICE PRIVIND IMOBILIZĂRILE NECORPORALE ŞI DEPRECIEREA ACESTORA

1.1 Concept şi structură

1.1.1 Imobilizările necorporale

Denumite şi imobilizări nemateriale sau active intangibile, ele cuprind toate acele valori economice de investiţie care nu îmbracă fizic formă de bunuri materiale concrete. Ele se identifică prin:

- cheltuielile de constituire;

- cheltuieli de dezvoltare;

- concesiunile;

- brevetele;

- licenţele;

- mărcile şi alte drepturi similare;

- fondul comercial;

- alte imobilizări necorporale.

Imobilizările necorporale se caracterizează prin faptul că:

a) perioada lor de utilizare şi lichidare este, de regulă mai mare de un an;

b) participă la desfăşurarea mai multor circuite economice. Ele nu se consumă şi nu se înlocuiesc după prima întrebuinţare;

c) sunt fixate în activitatea entităţilor economice, nefiind destinate direct comercializării.

A. Contabilitatea cheltuielilor de constituire

Cheltuielile de constituire sunt reprezentate de cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau modificarea activităţii entităţii economice, cum sunt:

- taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare;

- cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni;

- cheltuieli de prospectare a pieţei şi publicitate legate de constituirea sau dezvoltarea entităţii;

- cheltuieli de altă natură legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii economice.

Entitatea poate include cheltuielile de constituire la „Active”, caz în care aceste cheltuieli se pot imobiliza. În această situaţie, cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum cinci ani.