Cuprins
- INTRODUCERE 1
- 1. Prezentare generala 2
- 2. Afacerile pe care le desfasoara banca 4
- 3. Pietele pe care actioneaza banca si consumatorii vizati 6
- 3.1 Lista Bancilor Corespondente. 6
- 4. Grupele de produse si serviciile oferite 7
- 4.1 Produse de economisire – Depozite 7
- 4.2 Produse de economisire - Certificate de depozit 7
- 4.3 Credite persoane fizice 7
- 4.4 Credite persoane juridice 7
- 4.5 Carduri 8
- 4.6 Servicii bancare destinate clientilor corporate 8
- 5. Intentia si misiunea strategica a bancii 9
- 5.1 Parteneriate BCC 9
- 5.2 Expunere limitata si concurenta semnificativa pe sectorul retail 9
- 5.3 Capacitate limitata de expansiune geografica si marire a cotei de piata 9
- 6. Concurentii directi ai bancii pe piata de capital 10
- 7. Activitatile de pe lantul valorii 11
- 8. Strategiile pe care le foloseste banca 11
- 8.1 Obiectivele strategice ale Bancii Carpatica 11
- 9. Grupurile de stakeholders, raporturile acestora cu banca 12
- 10. Structura organizatorica 12
- 10.1 Structura 13
- 10.1.1 Sucursalele si agentiile 13
- 10.1.2 Reprezentantele 13
- 10.1.3 Punctele de schimb valutar 13
- 10.1.4 Adunarea Generala a Actionarilor 13
- 10.1.5 Conducerea 14
- 10.1.6 Departamentele din structura organizatorica 14
- 10.1.7 Activitati semnificative in afara Bancii ale membrilor organelor de conducere 15
- 10.2 Caracteristici ale structurii organizatorice 15
- 10.3 Pregatire profesionala 16
- 10.4 Remuneratiile, beneficiile si primele angajatilor 17
- 11. Rolul pe care grupurile de stakeholders il au in activitatea bancii 17
- 12. Caracteristicile mediului general in care actioneaza banca, conform
- modelului PESTEL 17
- 13. Concretizarea fortelor generatoare ale concurentei conform modelului
- lui M. PORTER 19
- 14. Resursele si competentele bancii 20
- 15. Avantajul competitiv al bancii 21
- 16. Analiza lantului valorii al bancii 23
- 17. Analiza SWOT a afacerilor pe care le desfasoara banca 23
- 18. Analiza strategiilor pe care le foloseste banca 25
- 19. Elementele caracteristice ale concurentei in domeniu 27
- BIBLIOGRAFIE 28
Extras din licență
Mediul în schimbare în care se află băncile, prezintă oportunităţi majore pentru acestea, dar
totodată presupune riscuri complexe şi variabile care sunt o provocare pentru managementul bancar.
O evaluare externă a capacităţii băncii de a funcţiona sigur şi productiv în mediul său de
afaceri se efectuează, de regulă, o data pe an. Toate evaluările anuale sunt similare ca natură, dar se
concentrează pe aspecte uşor diferite în funcţie de scopul evaluării. Evaluările se realizează de către
autorităţile de supraveghere şi de către auditorii externi.
BNR, în calitate de autoritate de supraveghere, stabileşte dacă banca este viabilă, dacă
respectă cerinţele de reglementare şi dacă este „sănătoasă” şi aptă să-şi îndeplinească angajamentele
financiare faţă de deponenţi şi alţi creditori. De asemenea, se verifică totodată dacă operaţiunile
băncii pot periclita, sau nu, siguranţa sistemului bancar per ansamblu.
Auditorii externi caută să asigure că situaţiile financiare oferă o imagine fidelă a condiţiei
reale a băncii. În plus, auditorii externi sunt solicitaţi să evalueze dacă managementul îndeplineşte
sau nu, obiectivele stabilite de consiliu şi să constate dacă managementul expune, sau nu, capitalul
băncii la riscuri exagerate. Băncilor li se cere, de obicei, să treacă printr-un audit extern care implică
cel puţin situaţiile financiare de la sfârşitul exerciţiului financiar.
O evaluare credibilă a situaţiei financiare a unei bănci solicită analiştii şi supraveghetorii,
întrucât multe active bancare sunt nelichide şi nu posedă o valoare de piaţă determinată obiectiv.
Noile instrumente financiare fac şi mai dificilă evaluarea activului net al băncilor şi altor
instrumente financiare într-o manieră oportună.
Liberalizarea pieţelor bancare şi de capital a mărit substanţial nivelul de informare cerut în
realizarea stabilităţii financiare, în timp ce furnizarea de informaţii utile, adecvate participaţiilor şi
tranzacţiilor lor a devenit esenţială pentru menţinerea unor pieţe disciplinate şi eficiente. Pentru
aceasta trebuie furnizate informaţii utile şi oportune care să satisfacă interesul utilizatorilor externi
referitor la informaţii financiar – contabile. În principiu, participanţii pe piaţă, deponenţii şi
populaţia nu sunt nici ei mai puţin interesaţi de informaţii decât autorităţile de supraveghere.
Prezentarea de informaţii poate fi gradual îmbunătăţită indirect prin contrapresiunea
exercitată de participanţii puternici de pe piaţă, deoarece, în condiţii normale, banca prezentând
informaţii, poate prin aceasta să-i determine pe investitorii şi deponenţii potenţiali să furnizeze
capital, deci să atragă noi fonduri.
Dorinţa de a ascunde informaţii, în special cele care reflectă rezultate slabe, poate să se
transforme de cele mai multe ori într-o lipsă de transparenţă, care este evidenţiată chiar şi în
economiile cu sisteme bancare avansate. În plus, dată fiind sensibilitatea lichidităţii băncilor la o
2
percepţie publică negativă, informaţiile cu cel mai puternic impact de a declanşa reacţii pe piaţă
bruşte şi nefavorabile sunt, în general, prezentate în ultimul moment posibil, de obicei involuntar.
Chemările la o transparenţă mai mare indică adeseori eşecul în a furniza informaţii utile şi
oportune şi acest lucru este cel mai acut atunci când informaţia căutată sau furnizată este negativă.
Autorităţile de reglementare au responsabilitatea de a rezolva problema disponibilităţii
informaţiilor. Deşi legislaţia bancară a fost folosită, în mod tradiţional, ca o modalitate de a forţa
prezentarea de informaţii de-a lungul timpului, acest proces a implicat furnizarea datelor statistice în
scopuri de politică monetară.
În prezent, autorităţile de reglementare implică obligarea la un minim de prezentări, inclusiv
o cerinţă ca băncile să publice părţi specificate din rapoartele lor prudenţiale şi alte informaţii
pertinente. Valoarea prezentărilor depinde în mare măsură de calitatea informaţiilor propriu-zise.
Cu toate acestea, furnizarea de informaţii poate fi costisitoare, de aceea nevoile de informare trebuie
examinate îndeaproape pentru a se asigura că dezavantajele prezentărilor sunt complet justificate de
beneficiile acestora.
Cerinţele de prezentare a informaţiilor financiare se concentrează, de regulă, pe publicarea
de informaţii cantitative şi calitative în raportul financiar anual al unei bănci, întocmit pe o bază
consolidată. Formatul de prezentare obligă la un set de situaţii financiare complet auditate.
Furnizarea de informaţii în sectorul financiar a fost îmbunătăţită în ultimul timp prin
formularea de standarde asupra calităţii şi cantităţii informaţiilor ce trebuie oferite publicului.
Cerinţele de prezentare trebuie revizuite periodic pentru a se asigura că necesităţile curente
ale utilizatorilor sunt satisfăcute şi că povara asupra băncilor nu este justificat de mare.
Auditarea situaţiilor financiare a apărut datorită nevoii pe care o au utilizatorii externi de a
se baza pe şi de a avea încredere în aceste situaţii. [2]
Rolul auditorului, în special al auditorului extern, este în principal acela de spori încrederea
utilizatorului în informaţia contabilă, de a aduce un plus de siguranţă faptului că informaţia
contabilă a fost obţinută, tratată şi prezentată în conformitate cu standardele şi principiile contabile
acceptate.
Auditul poate releva prezenţa unor greşeli sau a unei fraude, dar aceste elemente sunt
trăsături secundare, ce apar în urma unei activităţi normale de audit. Acesta implică în general,
acţiuni de verificare şi control a activităţii băncii şi certificarea în final a corectitudinii, sub toate
aspectele semnificative, a cifrelor înscrise în documentele financiar-contabile finale.
În procesul decizional, factorii de decizie se confruntă cu o probabilitate tot mai mare de a
primi informaţii incorecte datorită:
• distanţei dintre informaţii şi utilizatori. Lipsa accesului direct la sursa informaţională, cât şi
numărul mare de intermediari informaţionali pot duce la dezinformare intenţională sau
neintenţională.
• manipularea informaţiilor în scopuri personale, părtinirea şi motivele personale ale
furnizorului de informaţii. Dacă informaţiile transmise nu corespund celor ale factorului de
decizie, atunci informaţiile în cauză ar putea fi manipulate în favoarea ofertantului sau în
scopul de a influenţa utilizatorii într-o direcţie dorită.
• volumul mare de muncă. Creşterea volumului tranzacţiilor comerciale măreşte probabilitatea
includerii în evidenţe contabile a unor informaţii greşit înregistrate.
• complexitatea tranzacţiilor comerciale. Complexitatea tranzacţiilor comerciale între
organizaţii a devenit tot mai greu de înregistrat în contabilitate.
Riscul ca informaţiile prezentate să nu fie corecte reprezintă riscul informaţional asumat de
întreprindere. El reflectă probabilitatea ca informaţiile pe care s-a bazat estimarea riscului economic
să nu fie exacte. Auditul nu are nici o influenţă asupra riscului economic, însă poate avea un impact
semnificativ asupra riscului informaţional. Astfel, prin sporirea credibilităţii informaţiilor financiar
– contabile, auditul reduce într-o măsură semnificativă „riscul informaţiei” pentru utilizatorii
situaţiilor financiare. S-a constatat că pentru instituţiile mai mari, este mai practic să se suporte cheltuielile privind reducerea riscului informaţional, decât pentru cele mici, fapt care poate fi
realizat fie prin verificarea informaţiilor la sursă fie prin auditarea situaţiilor financiare. Informaţiile
auditate sunt utilizate în procesul decizional, pornindu-se de la ipoteza că aceste informaţii sunt
rezonabil de complexe, exacte şi nepărtinitoare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Auditarea Activitatii de Creditare.doc