Comerțul internațional, vehicul esențial al economiei internaționale

Introducere

Lucrarea aleasă presupune o analiză a comerţului internaţional, a încasărilor provenite

din operaţiunile pe care le cuprinde. Dezbătută din mai multe perspective, această temă prezintă importanţa comerţului internaţional în evoluția economiei internaţionale. Cel mai semnificativ factor fiind cel macroeconomic. Lucrarea este structurată în două capitole. Primul capitol prezintă apariţia comerţului şi internaţionalizarea sa, nevoia ţărilor de a realiza comerţ atât pentru dezvoltare cât şi pentru satisfacerea nevoilor ficaruia în parte. De asemenea este prezentată şi internaţionalizarea economiei, precum şi activitatea comerţului internaţional. În cel de-al doilea capitol este prezentată creşterea economică mondială, produsul intern brut, balanţa de plăţi și operaţiunile de import si export, structurate pe economii.

Economiile mari tind să depindă de comerţ pentru obţinerea unei structuri cât mai

diversificate a producţiei, acest lucru permiţându-le realizarea economiilor de scară în mai multe industrii. Economiile mici nu doar că fac comerţ pentru propriile nevoi din cauză că sunt de mici dimensiuni ci şi se specializează în comerţul internaţional în sine, importând astfel anumite bunuri pentru a le revinde altora. Accesul la piețe în străinătate permite realizarea de economii de scară mai importante, precum și specializarea, iar accesul la materii prime mai ieftine și mai variate, inclusiv la servicii mai eficiente, oferă noi posibilități de producție.

Ritmul schimbărilor actuale din economia mondială este fără precedent. Un exemplu

este China care a devenit primul exportator mondial după UE și a treia economie din lume după UE și SUA. India, Brazilia și alte economii emergente urmează o traiectorie similară, atrăgând investiții străine directe (ISD) și sunt în prezent, la rândul lor, investitori esențiali la nivel mondial. Economiile emergente determină creșterea mondială și sunt recunoscute ca actori economici și politici principali la nivel internațional. Ele își consolidează prezența în țările mai sărace, precum și legăturile cu acestea din urmă. Pentru prima dată în istoria recentă, țările în curs de dezvoltare, în ansamblu, reprezintă mai mult de jumătate din comerțul mondial. Multe țări au reușit să profite de posibilitățile oferite de un sistem comercial deschis pentru a-și mări volumul exporturilor de bunuri fabricate și de servicii în raport cu exporturile de produse de bază tradiționale și pentru a înregistra o rată de creștere susținută a PIB-ului.

Dezvoltarea comerțului poate reprezenta o oportunitate esențială pentru creșterea

economică. UE dispune de o politică comercială comună, prin care Comisia Europeană negociază acorduri comerciale și reprezintă interesele UE în numele celor 28 de state membre ale sale. Comisia Europeană consultă statele membre prin intermediul unui comitet consultativ care analizează toate aspectele politicii comerciale. Ca atare, politica comercială este o competență exclusivă a UE astfel încât doar UE, nu și statele membre, poate emite legi în materie de comerț și poate să încheie acorduri comerciale internaționale. Acest domeniu de aplicare se extinde dincolo de comerțul cu mărfuri, pentru a acoperi comerțul cu servicii, proprietatea intelectuală și investițiile străine directe.

I. Domeniul „Comerţ internaţional” şi „economie internaţională”

I.1 Apariţie

Privit în contextul său istoric, putem spune că prezenţa comerţului a fost necesară

încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Cu toate că primii oameni erau mulţumiţi de ceea ce aveau, încercând să producă tot ceea ce le era necesar, însă cu timpul, datorită dezvoltării civilizaţiei, nevoile au devenit din ce în ce mai mari, neputând fi satisfăcute decât prin schimb, astfel au apărut adevărate curente şi căutări reciproce. Acestea au cunoscut o dezvoltare continuă, iar ca rezultat final a fost comerţul. Evoluţia schimburilor s-a extis la scară internațională astfel luând naştere comerţul internațional.

Noţiunea de comerţ internațional este definită ca ramură a economiei în cadrul căreia

se desfășoară circulația mărfurilor, un flux de mărfuri sau bunuri, măsurate prin totalul exporturilor/importurilor mondiale. În sens larg , sunt contabilizate şi fluxurile de servicii a căror importanţă este tot mai mare în schimburile internaţionale. Cantitativ, comerţul internaţional este privit prin evidenţierea diferitelor mărimi caracteristice unei ţări sau zone: soldul comercial (exporturi mai puţin importuri); rată de acoperire (exporturi faţă de importuri); efortul la export (exporturi raportate la PIB); rata de pătrundere (importuri raportate la piaţa internă). Calitativ, natura produselor este aceea ce permite o mai bună delimitare a diviziunii internationale a muncii, pe baza specializărilor şi care disting produsele după sectoarele de activitate, după conţinutul tehnologic, pe filiere.

Comeţul internațional este un segment important şi deosebit de dimanic al relaţiilor

internaționale, alături de fluxurile financiare internaționale şi migraţia forţelor de muncă, având un puternic impact asupra evoluţiilor economiilor naţionale.

Iniţial, comerţul international a fost creat de Acordul General pentru Tarife şi Comerţ

( GATT ) din 1964, fiind operat din 1968 sub protecţia comună a GATT/ OMC şi ONU, aceasta din urmă acţionând prin Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD).

I.2 Definiţii şi teorii ale comerţului internaţional

Teoria comerţului internaţional se referă la factorii determinanţi şi la veniturile obţinute din comerţul internaţional şi specializat. Acesta analizează modul în care diferențele dintre ţări afectează nivelul, rezultatele şi conţinutul comerţului internaţional, nivelul şi distribuţia veniturilor venite din comerţ, din punct de vedere al costurilor, ofertei şi structura cererii.

Teoriile comerţului internaţional reprezintă pe de-o parte o mare diversitate datorită opoziţiilor insolubile existente între diversele curente, iar pe de altă parte statutul specific ştiinţei economice; o nouă teorie nu le scoate neapărat din arenă pe celelalte la care se adaugă un fond comun, caracterizat prin similaritatea subiectelor tratate.

Convenţional, modelele comerţului exterior se pot împărţi în trei clase. Prima clasă este reprezentată de modele egonometrice, în care cu ajutorul metodelor statisticii matematice, se determină dependeţa exportului, importului sau a întregului vomul de comerţul exterior de principalii indicatori economici, interni şi externi, ai unei ţări; a doua clasa fiind reprezentată de modele interramuri, cu ajutorul cărora se calculează cheltuielile totale pentru producţia care participă la comerţul exterior şi se determină eficieţa economică a acestuia; iar ulima clasă este reprezentatp de modele de optimizare.