Comunicarea în Management

Tematica subiectului abordat este deosebit de complexă şi practic nelimitată astfel încât lucrarea îşi propune o sinteză a principalelor aspecte legate de comunicarea şi comportamentul în afaceri, cu aplicabilitate şi în viaţa cotidiană.

Comunicarea şi comportamentul ne ajută să recunoaştem cum se exprimă adevăratele stări ale unei persoane. Nu de puţine ori, există situaţia ca interlocutorul nostru să aibă o reacţie verbală neutră sau chiar pozitivă la dialogul nostru, dar reacţiile corpului să dezvăluie , de fapt, o percepţie contrară.

A şti ,,de ce’’ şi ,,cum’’ să te exprimi , a şti să pui o întrebare şi să asculţi, a şti să formulezi şi să reformulezi, să te transpui în locul interlocutorului, a şti aproape totul despre tine, sunt tot atâtea detalii necesare ale unei comunicări eficiente.

În management, şi nu numai, interpretarea corectă a mesajului comunicărilor şi comportamentului ne ajută să înţelegem reacţiile partenerului şi să acţionăm în mod corespunzător . Acest lucru se încearcă a se evidenţia în capitolele următoare, referitoare la comunicare, promovare şi etică în afacerile economice.

Lucrarea poate fi un pas pe drumul cunoaşterii, utilă prin conţinut sau prin trimiteri la sursele încă nevalorificate în totalitate. În elaborarea acestei lucrări am apelat la punctele de verdere ale mai multor autori români şi străini, pentru a-mi completa sau confirma opiniile personale.

Mulţumiri sincere tuturor celor care, prin diferite modalităţi, au contribuit la concretizarea acestei lucrări .

Sunt onorat menţionez sprijinul acordat de către coordonatorul ştiinţific al acestei lucrări, domnisoara Nicoleta Belu, lector universitar doctor în cadrul Universităţii Constantin Brâncoveanu.

CAPITOLUL I

COMUNICAREA – FACTOR DE IMPORTANŢĂ CENTRALĂ ÎN AFACERILE ECONOMICE

1. SEMNIFICAŢII ISTORICE ALE COMUNICĂRII

Din punct de vedere etimologic termenul de „a comunica” este legat de cuvântul „comun” – el derivă din verbul latinesc „comunicare” cu sensul de : „a avea în comun”, „a face ceva în comun”, „a împărtăşi ceva”.

Primele manifestări ale comunicării au fost cele pictografice, mărturii fiind atât picturile rupestre descoperite în peşterile Lascaux din Franţa şi din Altamira din Spania, cât şi cele din Africa şi America de Sud.

Studiul sistematic al comunicării este foarte vechi şi începe cu analiza unei forme fundamentale a comunicării umane : comunicarea orală. Cercetarea formelor de exprimare retorice era importantă pentru cei aflaţi la putere, iar în universităţile europene tradiţia retorică a persistat până în secolele XVI-XVII.

Termenul de „comunicare” este folosit din secolul al XIV-lea în sensul de „a pune în comun”, „a fi în relaţie”. O dată cu dezvoltarea economică din secolele al XIX-lea şi al XVIII-lea, termenul şi-a îmbogăţit sensul cu „a transmite”, iar din secolul al XIX-lea el se asociază unor mijloace fizice clare (presa, radio, TV).

În secolul XVI apar primele ziare tipărite şi fenomenul este interesant pentru cercetarea comunicării care se desfăşoară în mediul universitar.

În secolele XIX şi XX studiul comunicării s-a realizat pe două căi :

a) teoretică şi b) empirică – în fapt studiul sistematic al comunicării începe în deceniile trei – patru ale secolului al XX-lea, ca rezultat al eforturilor de a face faţă propagandei de război din acea perioadă.

În epoca modernă, studiul comunicării revine în preocupările gânditorilor din domeniul filosofiei, lingvisticii, psihologiei, sociologiei, economiei, relaţiilor publice, iar sistemul de comunicare a înregistrat o dezvoltare deosebită, prin apariţia analizei comunicării în negociere, a programării neuro – lingvistice, ca şi a promovării unor noi tehnici de comunicare.