Contabilitatea mărfurilor

INTRODUCERE

În cadrul elementelor patrimoniale ale unei societăţi un rol important îl au activele circulante materiale din cadrul cărora fac parte şi stocurile, adică acele materiale deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii că mai sus sau sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii. Această importantă este dată de faptul că o unitate de producţie nu poate funcţiona fără existenţa stocurilor.

Stocurile reprezintă cantităţile fizice de materiale de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere), pentru a asigura desfăşurarea continuă şi ritmică a activelor de exploatare.

Caracterului continuu al producţiei (sau al desfacerilor), i se opune, din motive economice, caracterul discontinuu al aprovizionărilor.

Din punct de vedere financiar, stocurile reprezintă alocare de capital ce nu poate fi recuperat până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare şi sunt valorificate prin vânzarea şi încasarea produselor, lucrărilor sau servidilor realizate de întreprindere.

Ca structuri contabile bilanţiere, elementele considerate "stocuri" trebuie să îndeplinească condiţiile generale incluse în definiţia activelor, adică să fie resurse controlate de întreprindere, provenind din evenimente trecute şi de la care se aşteaptă obţinerea de avantaje viitoare sub forma fluxurilor de lichidităţi. Un element al stocurilor este controlat de întreprindere dacă situaţia lui poate fi influenţată prin deciziile managerilor, adică poate fi consumat, vândut, schimbat cu alte bunuri, folosit la plata unei datorii sau folosit drept garanţie la obţinerea unui împrumut bancar. În principiu, o întreprindere îşi poate exercita controlul asupra stocurilor pe care le are în proprietate. Ea nu îşi exercită controlul asupra stocurilor pe care le deţine, temporar, fără titlu de proprietate, cum este cazul stocurilor preluate în custodie, deoarece depozitarea se efectuează pe riscul şi la dispoziţia proprietarului.

Lucrarea este structurată pe trei capitole mari, împărţite la rândul lor în subcapitole, astfel încât să se asigure o tratare judicioasă a tuturor aspectelor legate de contabilitatea stocurilor. Aceste capitole sunt:

Capitolul I si II - Contabilitatea si analiza stocurilor cu referire la clasificarea şi structura stocurilor, evaluarea stocurilor, contabilitatea stocurilor de natură materiilor prime, materialelor, produselor, mărfurilor şi a altor materiale consumabile precum si o aplicaţie în programul informatic folosit de această societate;

Capitolul III. Studiul de caz privind stocurile la firma capitol care cuprinde analiza stocurilor si prezentarea firmei.

Lucrarea se incheie cu -Concluzii şi propuneri asupra acestei lucrări.

CAPITOLUL I

1.STOCURILE – aspecte teoretice

1.1 DEFINIREA STOCURILOR

Cea mai integrată şi bine adaptată definiţie a stocurilor în contabilitatea contemporană este definiţia data de Standardele Internaţionale de Contabilitate şi anume norma contabilă IAS 2 Contabilitatea stocurilor (engleză: inventories), revizuită în 1993. Conform acestei norme “stocurile sunt active: deţinute de întreprindere pentru a fi vîndute pe parcursul desfaşurării normale a activităţii; în curs de producţie în vedera vânzarii în aceleaşi condiţii ca mai sus; sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii”.

În concluzie aceasta calificare nu depinde de natura elementului considerat, ci de destinaţia sa care este puternic influenţată de activitatea întreprinderii ce deţine bunurile. De exemplu terenurile şi construcţiile constituie imobilizările în majoritatea întreprinderilor, dar ele sunt stocuri pentru un comerciant de bunuri materiale. De asemenea stocurile pot să aibe o natură necorporala (imaterială). Astfel, în întreprinderile prestatoare de servicii, lucrările realizate şi nefacturate, la închiderea exerciţiului, constituie stocuri.

Pentru ca un stoc sa fie înscris în activul bilanţului acesta trebuie să raspundă definiţiei oricărui activ, adică să fie resurse controlate de întreprindere, provenind din evenimente trecute şi de la care se aşteaptă obţinerea de avantaje viitoare sub forma fluxurilor de lichidităţi. Un stoc este controlat de întreprindere dacă acesta poate fi influenţat prin deciziile managerilor, adică poate fi consumat, vândut, folosit la plata unei datorii, folosit drept garanţie la obţinerea unui împrumut bancar etc.

O caracteristică specifică stocurilor spre deosebire de celelalte categorii de bunuri aflate în întreprindere este aceea că stocurile şi producţia în curs de execuţie se consumă la prima lor utilizare în procesul de producţie şi trebuie înlocuite cu exemplare noi de acelaşi fel, deci ele intră şi ies în şi din entitate în mod continuu, în cadrul fiecărui ciclu de exploatare, care nu poate fi mai mare de un an.