Contabilitatea resurselor umane componentă a gestiunii firmei

Resursele umane trebuie privite ca „totalitate a aptitudinilor fizice şi intelectuale, pe care omul le utilizează în procesul de producere a bunurilor materiale necesare existenţei”. Aici se includ de obicei, şi experienţele dobândite în procesul muncii, alături de aptitudinile native şi cele dobândite prin calificare. Resursele umane reprezintă o noţiune, care vizează elemente atât de ordin tehnico-economic, cât şi social istoric, ea îmbogăţindu-se pe măsura evoluţiei omeneşti, dezvoltarea ei fiind corelată cu evoluţia mijloacelor de muncă.

În analiza fenomenelor şi proceselor care au loc în utilizarea resurselor umane, trebuie pornit de la faptul că ele reprezintă principala forţă de producţie a societăţii şi aceasta din următoarele considerente:

a)resursele umane reprezintă singurul factor de producţie capabil să creeze valori noi; potenţialul uman este singurul creator, nu numai sub aspect economic, ci şi sub aspect spiritual, ştiinţific. Generarea de noi idei concretizate în produse, tehnologii, metode de conducere, soluţii organizatorice noi ş.a. este apanajul omului;

b)ele produc şi reproduc factorii obiectivi ai producţiei, îndeplinesc un rol hotărâtor în procesul transformării naturii în bunuri destinate satisfacerii nevoilor societăţii;

c)resursele umane influenţează decisiv eficacitatea utilizării resurselor umane şi financiare. Practica relevă numeroase situaţii când firme, înzestrate tehnic şi financiare la acelaşi nivel, obţin rezultate economice sensibil diferite.

Se poate concluziona aşadar, că resursele umane constituie elementul creator, activ, şi coordonator al activităţii economice ce se desfăşoară în cadrul oricărei firme.

În activitatea oricărei unităţi economice, eficienţa se realizează în cadrul unei anumite structuri obiective, în care factorul uman reprezintă o forţă de muncă uriaşă, neomogenă în structură, cu componenţi având calificări, specializări şi poziţii ierarhice variate, trăsături de personalitate diferite. În acelaşi timp, fiecare aduce cu el o varietate de aspiraţii, o multitudine de experienţe sociale, care se inserează mai uşor sau mai greu la relaţiile fundamentale create în fluxul producţiei.

Intervenţia resurselor umane în dinamica activităţii firmei este mijlocită de numeroase instrumente de acţionare, printre care un rol semnificativ revine sistemului de normare, structurilor organizaţionale care permit şi facilitează integrarea oamenilor în activităţi sociale utile, cooperarea şi schimbul de activitate, corelarea intereselor individuale cu cele colective, amplificarea şi adâncirea potenţelor umane în procesul dezvoltării eficace a unităţii economice.

Importanţa incontestabilă a resurselor umane s-a accentuat în prezent datorită unor factori, care se impun în viaţa economică între care:

-concurenţa din ce în ce mai strânsă pe plan internaţional;

-complexitatea şi dimensiunile tot mai mari ale organizaţiilor;

-creşterea economică mai lentă sau declinul pieţelor de desfacere pentru unele ramuri industriale;

-intensitatea pregătirii calificării forţei de muncă;

-modificări ale valorii forţei de muncă;

-preocupări din ce în ce mai pronunţate pentru promovare şi satisfacţie în muncă;

-schimbări cu caracter demografic în forţă de muncă.

Accentuarea rolului primordial al resurselor umane în procesul de producţie şi de creştere a eficienţei economice, nu trebuie să aducă însă la o subevaluare a resurselor materiale şi financiare. Conceperea sistematică a activităţilor ce se desfăşoară în cadrul unei firme, implică abordarea resurselor umane în strânsă legătură, interdependentă cu celelalte resurse, pornind de la obiectivele fundamentale care trebuie satisfăcute prin participarea tuturor categoriilor de resurse, de la conexiunile de esenţă ce există între ele. Suprasolicitarea resurselor umane în defavoarea celorlalte, afectează echilibrul dinamic al întreprinderii, ce condiţionează funcţionarea şi dezvoltarea sa eficientă.

În procesul muncii, individul se integrează cu mijloacele de muncă pe care le foloseşte, alcătuind un sistem organic. În condiţiile producţiei moderne, aceste mijloace au devenit foarte complexe, preluând asupra lor o mare parte sau chiar integral efortul fizic, muncitorului revenindu-i rolul de a le supraveghea şi a le conduce. A apărut mai clar în aceste condiţii, existenţa unui sistem format din om şi maşină, care a fost denumit chiar sistemul „om-maşină”.Acest sistem se caracterizează printr-un flux de informaţii care-l transmite maşinii sub formă de comenzi.

Cu timpul sistemul „om-maşină” s-a dovedit incomplet, deoarece nu ţinea seama de toţi factorii care solicitau simultan organismul uman. Dintre aceştia a fost sesizat mai îni mediul înconjurător de producţie. Aceasta a dus la formula sistemului „om-maşină-mediu” definit de E.J.McCornik, citat de Gh. Rongu astfel: „Sistemul om-maşină-mediu” este o combinare de unul sau mai mulţi oameni şi de una sau mai multe componente fizice, care interacţionează între ele, prin intrări date şi ieşiri dorite, în interiorul unor constrângeri de mediu.”

Factori mai puţini vizibili, ca cei psihologici şi sociologici, acţionau fără să fie sesizaţi. Muncitorii se prezintă la lucru cu preocupări din familie şi din mediul social în care trăiesc. Aceste preocupări pot avea rol stimulator sau inhibitor, influenţând pozitiv sau negativ productivitatea muncii. Apare necesitatea reconsiderării concepţiei parţiale care a stat la baza sistemului „om-maşină”, în vederea înlocuirii acesteia cu o concepţie globală, în care omul ocupă locul central, fiind nevoit să răspundă la solicitările tuturor factorilor.

În procesele productive asistăm la participarea directă sau indirectă, fizică sau intelectuală a omului. Întreprinderea are o structură economică bine conturată în care elementul uman om ocupă un loc central.

Munca presupune o înaltă responsabilitate. Fiecare salariat trebuie să fie conştient de ceea ce face pe baza factorilor muncii şi anume: existenţa motivaţiei, ambiţia, existenţa scopului, planul, execuţia sau acţiunea, responsabilitatea rezultatului obţinut. Importantă este reuşita înţelegerii dintre salariaţi şi conducători, şefi, deoarece întreprinderea are şi o dimensiune socială, ea nu este numai o maşină de produs profit.

Selecţia personalului reprezintă ansamblul de metode şi tehnici prin care se aleg cei ce întrunesc cerinţele postului respectiv.

Recrutarea personalului pentru selecţie se face prin:

- mijloace publicitare;

- agenţii specializate;

- recomandarea făcută de personalul din unitate;

- din dosarele de selecţie de la o fază precedentă, unde unii candidaţi au întrunit baremurile necesare dar datorită locurilor limitate nu au fost acceptaţi.

După ce s-au prezentat la selecţie, candidaţii sunt supuşi unor teste psihologice, sau teste scrise iar în final interviul cu Directorul Resurse Umane.

Structura personalului poate fi prezentată pe categorii şi sexe, pe sectoare de activitate, pe grupe de vârstă şi sexe, pe nivele de pregătire:

În tabelul nr. 1 este prezentată structura pe categorii şi sexe în perioada 1999-2002 la S.C.SIDERURGICA S.A.

Tabel nr. 1

STRUCTURA PERSONALULUI PE CATEGORII ŞI SEXE

AnulMuncitori şi maiştriiTESATotal personal

BărbaţiFemeiTotalBărbaţiFemeiTotalBărbaţiFemeiTotal

199976391503914268562613118324212910453

20005869147773466296371266649821148612

20015723143071535976811278632021118431

20025189113259461312075783578317457528

În baza datelor furnizate de tabelul nr.1, este prezentată ,în figura nr.1,evoluţia în timp a numărului personalului la S.C.SIDERURGIA S.A.

Figura nr. 1 EVOLUŢIA ÎN TIMP A PERSONALULUI LA S.C. SIDERURGICA S.A.

Din analiza figurii nr.1 se observă tendinţa descendentă a evoluţiei personalului în timp la S.C.SIDERURGICA S.A. ,fapt datorat politicii de personal abordată de managementul societăţii în perioda analizată.

În tabelul. nr. 2 este prezentată structura personalului pe sectoare de activitate.