Cooperarea Economică Internațională

INTRODUCERE

Am ales această temă pentru a putea înţelege mai bine procesul de cooperare şi elementele implicate în acest proces., pornind de la definiţia cooperării economice internaţionale, urmând a detalia organizaţiile prin care realizează această colaborare şi terminând cu un studiu de caz privind sprijinul guvernamental acordat de organizaţiile economice internaţionale şi situaţia ţărilor în curs de dezvoltare.

Din moment ce, în lumea contemporană, statele trebuie să coopereze ăn cele mai diverse domenii, să-şi armonizeze interesele şi să recurgă la la compromisuri pentru a-şi promova interesele comune şi pentru a soluţiona problmele care, prin implicaţiile lor,depăşesc graniţele naţionale ale unui stat sau altul, apare logic ca statele să creeze, ăn acest scop, variate forme de cooperare, dintre care cele mai eficiente rămân organizaţiile internaţinale.

“Dezvoltarea economică durabilă, de durată” demonstrază încă o dată că dezvolatre economică, socială, ecologică, pe termen lung, la nivel mondial, presupune pregătirea politicilor naţionale fiscale, economice, agricole şi industriale, acest fenomen bazându-se pe o cooperare activă şi generală, cu caracter strategic, între toate ţările lumii.Modelele de dezvoltare pe termen lung, la nivel global, impun o înţelegere clară a faptuui că în lume nimeni nu poate fi ăn siguranţă fără cooperarea viitoare a tuturor.

Cooperarea economică între state a fost studiată atât de academicieni străini cât şi de academicieni români, neputându-se realiza o definiţie clară a acestui fenomen însă s-a putut formula o definiţie generală. Cooperarea economică internaţională reprezintă o colaborare între două sau mai multe ţări, scopul acesteia fiind de a realiza obiective comerciale, turistice, industriale, agricole.

Susţinerea cooperării internaţionale necesită sprijin intern; ignorând cererile cetăţenilor săraci şi a clasei mijlocii de măsuri va inflama opiniile anti-globalizarea, făcând cooperarea internaţională mult mai dificilă. Guvernele sunt cele care sunt în măsură să facă sacrificii necesare pentru a susţine cooperarea internaţională în cazul în care poate invoca, la rândul său, sprijinul politic intern pentru o economie mondială deschisă.

Organizaţiile economice interstatale au luat fiinţă ca o încercare de răspuns la diferitele probleme cu care statele lumii sunt confruntate, întâi au aparut problemele şi apoi aceste noi entităţi şi nu invers.Organizaţiile economice subregionale, regionale sau interregionale au fost create ca urmare a preocupărilor comune ale unui anumit grup de state.

Atunci când statele lumii au început sa fie confruntate cu probleme globale, de interes general, a căror rezolvare impunea cooperarea întregii comunităţi internaţionale (pacea, securitatea, iar, mai apoi, subdezvoltarea, comerţul, circulaţia monetară, alimentaţia etc.) au fost înfiinţate OEI cu vocaţie universală. Unele dintre aceste organizaţii sunt specializate, deoarece îşi concentrează eforturile asupra unui anumit domeniu.

Organizaţiile economice internaţionale ajută la realizarea cooperării economice. Elementele constitutive ale unei organizaţii internaţionale sunt statele, tratatul, obiectivele, structura instituţională, normele de drept internaţional, personalitatea juridică proprie drept de intern şi internaţional. Sistemul de organe al acestor organizaţii cuprinde: o adunare plenară, entitate executivă, un secretariat.

Organizaţiile economice internaţionale joacă un rol important în crearea unei economii stabile prin două căi: respectarea unor norme de conduită de către ţări iar cea de-a doua cale se referă la modificarea politicilor unor ţări pentru e respecta interesele altor ţări.

În această lucrare, organizaţiile economice internaţionale sunt structurate după anumite criterii: după compoziţia, sub raportul membrilor, după domeniul de activitate ,după tipul structurii instituţionale.

Supremaţia statelor în rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă comunitatea internaţională este pusă la încercare de existenţa unui număr important de organizaţii internaţionale. Forţa cu care se manifestă organizaţiile internaţionale în prezent contribuie în mod semnificativ la subminarea autorităţii statelor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă lumea de azi. Există două tipuri de organizaţii internaţionale: organizaţii interguvernamentale (acelea ale căror membrii sunt statele); organizaţii neguvernamentale (acelea ale caror membrii sunt persoane particulare sau anumite grupuri de persoane ori instituţii private).

Organizaţiile internaţionale reprezintă forme de coordonare a colaborării internaţionale în diferite domenii, pentru care statele au creat un anumit cadru juridico-organizatoric prin adoptarea unui statut, elaborat de comun acord, în care se prevăd obiectul şi scopurile organizaţiei, organele şi atribuţiile lor, necesare realizării obiectivelor pentru care au fost constituite.

Organizaţiile internaţionale s-au dezvoltat îndeosebi după victoria revoluţiilor burgheze, ca urmare a instaurării şi a dezvoltării capitalismului. Creşterea forţelor de producţie, diviziunea internaţională a muncii, sporirea relaţiilor politice şi economice dintre state, cuceririle ştiinţei şi tehnicii sunt factori care au determinat apariţia şi dezvoltarea organizaţiilor internaţionale.

În epoca modernă, organizaţiile inetrnaţionale, create prin puterea statelor, joacă un rol din ce în ce mai important în cadrul acestui sistem deşi statele rămân, în continuare, entităţile dominante ale actualului sistem de relaţii internaţionale.

Cele două căi prin care organizaţiile internaţionale ar putea contribui la crearea unei economii mondiale mai stabile sunt: specificares regulilor de conduită pe care ţările să le respecte, cum ar fi reconcilierea politicilor diferitelor naţiuni, convingerea statelor să-şi modifice politicile pentru a respecta interesele altor ţări.

CAPITOLUL 1.

ELEMENTE TEORETICE PRIVIND COOPERAREA ECONOMICĂ MULTILATERALĂ

1.1 Cooperarea economică internaţională

În a doua jumătate a secolului XX, a apărut cooperarea economică internaţională, ca o clauză reală în cadrul unui proces de relansare şi modernizare a economiei mondiale.

În definirea acestui fenomen au existat o serie de dispute legate de faptul că este o apariţie recentă în planul economiei mondiale, cu impedimente de exprimare în limbaj statistic.

„Carta Naţiunilor Unite” din anul 1945 a fost primul document de talie internaţională care a înscris, printre principiile fundamentale ale dreptului internaţional contemporan, cooperarea. Acest document confirma obligaţia juridică a statelor de a coopera între ele.

Principiul cooperării internaţionale "este un principiu nou, a cărui apariţie şi dezvoltare se datorează condiţiilor epocii noastre, în care nici un stat nu poate trăi într-o izolare totală şi în care este necesar ca eforturile fiecărui stat pentru dezvoltarea sa multilaterală sa fie conjugate cu eforturile celorlalte state, într-o cooperare activă, singura cale de soluţionare a problemelor majore ale contemporaneităţii."

Noţiunea de cooperare şi-a lărgit foarte mult conţinutul, conturându-ţi treptat o definiţie. Comisia Economică a ONU pentru Europa a elaborat următoarea definiţie: „cooperarea industrială presupune relaţii şi activităţi economice ce decurg din:

• contracte eşalonate pe mai mulţi ani încheiate între parteneri aparţinând unor sisteme economice diferite care merg dincolo de simpla vânzare-cumpărare de bunuri sau servicii, sau se întrepătrund (la nivelul producţiei, transferului de tehnologie, al comercializării);

• contracte între astfel de parteneri care au fost desemnate în calitate de contracte de cooperare industrială de către guvernul în cadrul acordurilor bi- şi multilaterale."

„Carta drepturilor şi îndatoririlor economice” a marcat consacrarea şi recunoaşterea definitivă a contribuţiei pe care fenomenul de cooperare o aduce omenirii.

„Actul final al conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa”, azi fiind regăsit sub denumirea de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Securitate şi Cooperare, a marcat începutul procesului de construcţie şi dezvoltare al cooperării pe continentul european.