Datoria Externă a României

INTRODUCERE

Datoria externă face parte în economia contemporană, pentru multe ţări, dintre resursele exogene ale dezvoltării, nefiind un fenomen negativ atâta timp cât se pot achita anuităţile la scadenţă. În ultimii ani însă, foarte multe ţări s-au confruntat cu datorii externe acute. Deşi au aceeaşi problemă, cauzele sunt diverse. În unele cazuri, problema datoriei provine dintr-un control şi o utilizare ineficientă a fondurilor împrumutate de către ţările debitoare. De exemplu, pentru mulţi debitori profiturile din investiţiile realizate nu reuşesc să acopere nici măcar costurile serviciului datoriei, iar pentru alţii o politică inadecvată de gestionare a datoriei a condus la o acumulare a datoriei externe care s-a dovedit a fi excesiv de mare pentru capacitatea ţării de a o rambursa.

Opţiunea mea pentru alegerea temei lucrării de licenţă a fost determinată de perpetuarea datoriei externe în România, după 2004, şi de evoluţia sa ascendentă, mai accentuată în ultimii ani, precum şi de necesitatea asigurării sustenabilităţii acesteia şi a deficitului extern.

La momentul actual economia mondială nu se află deloc într-un echilibru stabil, ci într-o stare volatilă ale cărei probleme par a se adânci din ce în ce mai mult, sistemul politic şi economic internaţional fiind caracterizat de nesiguranţă, confuzie şi instabilitate. Dintre toate problemele, datoria externă prin incontestabila sa importanţă şi actualitate a generat cele mai multe controverse decât orice altceva pe parcursul dezvoltării sistemului internaţional.

Prezenta lucrare este structurată pe trei capitole ce vin să detalieze subiectul lucrării, introducere, concluzii, anexe ce conferă o mai bună înţelegere şi reflectare a problemei datoriei externe.

Astfel, în primul capitol, intitulat „Datoria externă. Abordare generală” facem o incursiune în istoria evoluţiei datoriei externe începând cu secolul al XVIII-lea până la sfârşitul secolului XXI. În cadrul acestui capitol am prezentat noţiuni elementare ale datoriei externe, cum ar fi: termenul de datorie externă şi derivatele lui, indicatorii datoriei externe, operaţiuni de restructurare a datoriei externe iar, la final, câteva noţiuni generale despre balanţa de plăţi în condiţiile datoriei externe.

În cel de-al doilea capitol al lucrării, „Monitorizarea datoriei externe” iniţial am vorbit despre necesitatea evidenţei pe fiecare tip de credit şi controlul evoluţiei lor atât în sectorul de stat cât şi în cel privat. În continuare am prezentat critici la modele standard deja existente (RMSM-X, Modelul Monetarist al FMI, precum şi un model de prognoză a datoriei externe care încearcă sa evite greşelile evidente ale modelării din acest domeniu.

Al treilea capitol „Datoria externă a României” constituie un studiu de caz asupra României. Acest ultim capitol prezintă influenţele pe care actuala criză economică şi financiară, declanşată în 2007, le exercită asupra economiei româneşti mai semnificativ începând cu septembrie 2008.

Aceste influenţe acţionează în sensul accentuării gradului de vulnerabilitate a ţării noastre, a deficitului extern şi a datoriei externe a României. Printre efectele crizei se numără: creşterea nivelului de restricţionare a acordării de credite; diminuarea intrărilor de valută, antrenată de reducerea apetitului pentru risc al investitorilor; micşorarea cererii interne a populaţiei; creşterea şomajului; agravarea problemei sustenabilităţii datoriei externe.

În continuare am prezentat evoluţia datoriei externe din anul 2000-2009, am realizat o analiză a indicatorilor de îndatorare externă şi am aplicat un model analitic de evaluare a riscului de ţară pentru a determina care va fi reacţia economiei României la schimbările bruşte intervenite la nivel mondial şi, prin urmare, a capacităţii acesteia de a-şi rambursa la scadenţă împrumuturile.

Capitolul I

Datoria externă. Abordare generală

1.1. Conceptul de datorie externă

1.1.1. Definirea datoriei externe

Istoria evoluţiei datoriei este lungă şi punctată de etape care s-au dovedit a fi veritabile catastrofe pentru ţările debitoare. Aceste tragedii nu au fost cauzate numai de sărăcia şi slaba gestionare a fondurilor de către ţările debitoare, ci la producerea lor au concurat, uneori, chiar împrumutatorii acestor fonduri. Astfel, datoria externă a devenit unul dintre conceptele cele mai controversate la momentul actual pe plan mondial şi implică o serie de întrebări de interpretare importantă.

Pentru că datoria externă reprezintă un efect al creditarii internationale, acest fenomen economic internaţional a apărut încă din secolul al XVIII-lea când băncile din Marea Britanie au trecut de la negustorie şi cămătarie la creditare. Începând cu 1830 s-au fondat primele bănci britanice în colonii. Aceste bănci s-au extins curând în zone de interes major pentru întreaga Europă, zone cum ar fi Egiptul, Turcia, America Latină, sud-estul Asiei. Cea mai rapidă creştere în volumul creditării internaţionale s-a înregistrat pe fluxul dinspre Europa spre diferite state din componenţa S.U.A., pentru finanţarea investiţiilor şi comerţului. Deşi, încă din 1860, în California existau deja cinci bănci comerciale, totuşi oraşul New York a fost primul centru financiar american care a contat ca prezenţă în operaţiile internaţionale. Practic, Londra şi New York-ul erau “emiţătorul” şi respectiv, “receptorul” fluxului de capital britanic, flux care atingea înainte de primul război mondial, circa 10% din PNB-ul Marii Britanii şi al imperiului său colonial.

Al doilea război mondial a accelerat declinul lirei sterline şi ascensiunea dolarului american ca valută de circulaţie internaţională.

Istoria economică postbelică aduce treptat în scenă trei mari actori: S.U.A., Piaţa Comună şi Japonia. Aceştia domină şi în prezent pieţele internaţionale ale creditului, atât direct cât şi prin intermediul puternicei influenţe exercitate în interiorul marilor organisme financiare internaţionale - FMI, Banca Mondială, BERD, BRI, etc.