Diagnostic și Strategie în Activitatea Financiară a Întreprinderii

Capitolul I:

Necesitatea şi importanţa activităţii de diagnosticare şi stabilire a strategiei activităţii întreprinderii

“Realizarea unui diagnostic global,multidimensional şi echilibrat nu presupune neutralizarea instrumentelor propuse de analiza financiara, ci consolidarea ei prin abordări complementare” E.COHEN

Etimologic, cuvântul diagnostic provine din limba greacă, de la „diagnostikus”, termen care înseamnă apt de a discerne, de a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare după manifestările acestuia.Diagnosticul presupune aprecierea stării firmei, identificarea posibilelor probleme cu care se confruntă firma şi a cauzelor acestora. În economie, analiza financiară este o componentă privilegiată a diagnosticului global.

Analiza financiară furnizează un ansamblu de concepte, tehnici şi metode care permit tratarea informaţiilor interne şi externe, interpretarea acestora, emiterea unor judecăţi de valoare şi aprecieri asupra activităţii întreprinderii, în vederea formulării unor recomandări pertinente privind evoluţia acesteia, nivelul şi calitatea performanţelor, gradul de risc într-un mediu concurenţial extrem de dinamic.

Analiza financiară prezintă următoarele principii de bază:

- investigarea prioritară a aspectelor privind funcţionalitatea întreprinderii

- abordarea dinamică a comportamentului întreprinderii

- aprecierea rezultatelor în corelaţie cu caracteristicile mediului concurenţial

- evaluarea gradului de vulnerabilitate şi de risc.

Un rol deosebit în fundamentarea unor decizii în măsură să integreze cerinţele de mai sus revine analizei, respectiv diagnosticului financiar, concretizat în evaluarea complexă a activităţii şi rezultatelor întreprinderilor, a perspectivelor sale de dezvoltare, în corelaţie cu cerinţele pieţei şi cu exigenţele mediului concurenţial.

Analiza permite conducătorilor întreprinderilor, dar în acelaşi timp salariaţilor şi reprezentaţilor acestora să aprofundeze şi să aprecieze aspecte privind:gradul de coerenţă între nivelul de activitate, rezultatele obţinute şi mijloacele alocate,capacitatea întreprinderii de a degaja rezultate şi de a se autofinanţa,capacitatea de a asigura resursele necesare dezvoltării şi restructurării în condiţiile satisfacerii exigenţelor partenerilor,capacitatea asigurării echilibrului financiar, în cadrul limitelor fixate de creditori şi de acţionari,capacitatea de a crea valoare economică.

Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.

Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticul financiar, parte distinctă a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza internă – sau din exterior de către organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti independenţi (analişti financiari) - analiza externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diverşilor utilizatori.

Diagnosticul în viziunea lui J.P Thibaut reprezintă unitatea următoarelor etape:

- identificarea disfuncţionalităţilor şi oportunităţilor;

- analiza situaţiei de fapt, căutarea cauzelor interne si externe şi stabilirea responsabilităţilor;

- propunerea programelor de activitate si a măsurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor;

- aplicarea măsurilor propuse;

- controlul realizării obiectivelor de redresare sau ameliorare.

Formularea concluziilor diagnosticului presupune raportarea la anumite referinţe. În economie rezultatele pe care le obţinem în urma analizei – financiare nu le putem raporta decât la acele referinţe a căror semnificaţie este de cele mai multe ori discutabilă, chiar dacă există îmbunătăţiri în ceea ce priveşte informaţiile statistice referitoare la comportamentul economico – financiar al întreprinderii, mai ales în cazul întreprinderilor aflate în dificultate.Există diferite moduri prin care o întreprindere se poate afla în dificultate; de exemplu pot exista întreprinderi care cunosc dificultăţi de plată în condiţiile în care prezintă un fond de rulment pozitiv sau pot exista firme care prezintă o solvabilitate satisfăcătoare cu un fond de rulment negativ.

Obiectivele diagnosticului se pot modifica în funcţie de factori care acţionează asupra unui fenomen, de natura factorilor sau de mecanismul, din care fac parte aceştia, prin care concură la formarea şi/sau modificarea rezultatelor.Acestea se modifică în timp, în strânsă legătură cu evoluţia sistemului economic, social, global, dar şi cu faza de maturitate parcursă de întreprindere.