Economia de piața contemporană - clasificare și tipologii

Introducere

Ştiinţa economică s-a constituit din controverse. Economiştii nu s-au pus uşor de acord şi nici nu s-au înţeles întotdeauna perfect. Diferitele şcoli de gândire economică au apărut şi s-au fundamentat în epoci şi locuri diferite. Ele s-au opus în general printr-o concurenţă activă în timp ce fiecare şcoală a reprezentat ea însăşi un evantai bogat de gândire economică, cu inflexiunile specifice unei anumite orientări În linii mari ţările lumii şi-au conturat economiile de piaţă treptat şi în perioade diferite unele în raport cu altele, începând cu epocă modernă moment când a început să se contureze şi teoria clasică a economiei de piaţă.

Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze economia de piaţă începând cu primele sisteme economice şi finalizând cu modelele concrete şi de succes ale economiei de piaţă contemporane.

Lucrarea este structurată pe trei capitole, fiecare dintre acestea încercând să prezinte evoluţia economiei de piaţă în diferite state ale lumii în funcţie de anumite criterii.

În primul capitol sunt analizate sistemele economice existente de-a lungul timpului şi principalele caracteristici ale acestora. Tot aici este definită economia de piaţă şi sunt prezentate principalele trăsături ale acesteia.

Tipul de economie se delimiteaza printr-o serie de caracteristici, care se refera la sistemul economic, la mecanismul economic ( real si normative), ca si la regimul economic. In baza viziunii praxeologice, tipul de economie reflecta, deci atat starea sau situatia sistemului, cat si realizarea (miscarea) economiei.

În cel de-al doilea capitol sunt prezentate principalele criterii ale tipologiei economiilor de piaţă contemporane. În funcţie de aceste criterii am comparat unele state ale lumii în care economia de piata este functionala. Deasemenea este prezentat rolul statului in economiile moderne precum si modurile de interventie ale acestuia.

Sistemul economic pur liberal se concretizează printr-o serie de trasaturi, ele insele abstractizari ştiintifice, cum sunt: economie complet descentralizată; economie multipolară, deciziile economice fiind adoptate de multitudinea infinită a agentilor economici; o economie a intreprinderii, intreprinzatorii cautand sa-si maximizeze profitul pe baza gestionarii cu abilitate a relatiilor intre pietele satisfactorilor si prodfactorilor; o economie a “consumului rege”, consumatorii luptand sa-si maximizeze cantitatile de bunuri obtinute pe banii încasati, respectiv maximizarea salariilor reale de catre salariati; o economie a calculului de moneda; o economie a echilibrului general, asigurat prin mecanismul pietelor libere; statul nu intervine direct in economia intreprinderii, el protejand doar piaţa si si instituţiile ei.

Corespunzator modelului sistemului economic pur dirijist, toate deciziile economice in societate se iau de autoritaţile centrale, de guverne, agenţii economici elementari fiind obligaţi sa execute sarcinile prevazute in planul national, de stat.

Statul constituie o componentă de bază a mecanismului de funcţionare a economiei. El nu se substituie pieţei ci o completează, corectează disfuncţiile pieţei, şi asigură prin intermediul unor instrumente economice şi juridice (norme, normative, legi) buna şi corecta funcţionare a acesteia.

In capitolul trei al lucrarii sunt mentionate tipurile concrete ale economiei de piaţă si sunt prezentate modelele de succes ale acesteia. Modelele concrete ale economiei de piaţă sunt construite pe baza realităţilor specifice fiecărei ţări, iar funcţionalitatea lor este influenţată de marile orientări din gândirea economică contemporană.

Analiza comparativă a economiilor reale de piaţă permite identificarea câtorva modele de economii „reuşite”, „înfloritoare”, care au fost capabile să genereze, după cel de-al doilea război mondial, îmbunătăţiri substanţiale şi susţinute ale standardului de viaţă şi să realizeze o eficienţă ridicată. Sunt multe astfel de economii. Cea mai mare parte a lor sunt membre ale OECD; ele includ, însă, şi unele dintre ţările industrializate din Asia de Sud-Est.

Capitolul I. Forme de organizare şi funcţionare a economiei

Satisfacerea nevoilor umane se realizează fie din producţie proprie, prin autoconsum, fie prin schimb, apelând la produsele altora.

Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. El apare ca autoconsum final (care permite satisfacerea directă a unor nevoi de viaţă ale oamenilor) şi autoconsum intermediar. Un producător de legume realizează autoconsum final pe seama legumelor consumate de el; autoconsumul intermediar constă în folosirea legumelor pentru fabricarea de către acesta a conservelor destinate propriului consum.

Schimbul înseamnă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi, primind în compensaţie alte bunuri necesare, inclusiv monedă.

Satisfacerea trebuinţelor prin autoconsum şi prin mijlocirea schimbului au coexistat şi coexistă, dar, în timp, raportul dintre ele s-a modificat în favoarea schimbului. Celor două modalităţi de satisfacere a nevoilor le corespund două forme diferite de organizare şi desfăşurare a activităţii economice: economia naturală (autarhică) şi economia de schimb (de mărfuri, de schimb monetar).

Satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor se realizează prin intermediul bunurilor şi serviciilor. Pe măsura dezvoltării societăţii, atât nevoile, cât şi bunurile şi serviciile sporesc şi se diversifică.