Efecte ale Noii Economii Asupra Comerțului Internațional

CAP. I - Derularea tranzacţiilor internaţionale de tip comercial

1.1. Tranzacţiile comerciale - element al economiei deschise

Categoria economică de tranzacţie este obiect al cercetărilor în mai multe lucrări ştiinţifice. Astfel, în viziunea lui J. R. Commons, tranzacţia este “înstrăinarea şi atribuirea drepturilor de proprietate şi libertăţilor create de societate”.

R. I. Stoian menţionează, că „Categoria economică de tranzacţie în accepţiunea largă desemnează atât schimbul de mărfuri, cât şi de obligaţii, pe termen scurt sau lung, care necesită, fie o documentaţie minuţioasă, fie un simplu acord al părţilor”.

Tomas M. Fisher consideră, că orice transfer de mărfuri, servicii, drepturi de proprietate, care se derulează între persoanele fizice şi juridice reprezintă o tranzacţie. „Tranzacţia este o afacere economică atomică şi benevolă, efectuată în comun, având la bază acordul dintre părţile implicate,”– menţionează V.Ananin.

O definiţie complexă oferă Ioan Popa : “Tranzacţia desemnează fluxul economic care reflectă crearea, transformarea, schimbul, transferul sau stingerea unei valori economice şi care presupune schimbarea de proprietate asupra bunurilor sau drepturilor financiare, prestarea de servicii sau disponibilizarea de forţă de muncă şi capital. Tranzacţiile (fluxurile) comerciale internaţionale reflectă interdependenţele dintre ţări în planul economiei reale, ca efect al adâncirii treptate a diviziunii internaţionale a muncii, care îşi găseşte expresia în specializarea şi cooperarea în producţie pe plan internaţional”.

Aşadar, reieşind din analiza opiniilor prezentate, care, în fond sunt semnificative, şi ca urmare a propriilor investigaţii, putem constata următorul aspect determinant al tranzacţiilor comerciale internaţionale: ele reprezintă un sistem complex de interacţiune a agenţilor economici ce depăşeşte spaţiile economice naţionale.

Această interacţiune cuprinde sferele economice, şi, în viziunea noastră, realizează următoarele funcţii:

1. Organizarea şi mijlocirea schimbului naţional de resurse naturale sau rezultate ale muncii omului;

2. Acceptarea internaţională a valorii produselor rezultate din diviziunea internaţională a muncii;

3. Concomitent tranzacţiile comerciale internaţionale sunt un instrument de influenţă asupra sistemului economic al statului, prin mecanismul şi consecinţele sale.

Tranzacţiile internaţionale permit de a extinde colaborarea interstatală de la schimburi de mărfuri la dezvoltarea cooperării industriale şi ştiinţifice, crearea întreprinderilor mixte, soluţionarea în comun a problemelor tehnico-economice, consulting-engineering ş.a.

Prin mecanismul tranzacţiilor comerciale internaţionale cererea la mărfuri/servicii se transferă pe piaţa internă a statelor, contribuind la dezvoltarea industriei, agriculturii, serviciilor, sferei creditar-financiare naţionale.

Dezvoltarea pieţei interne a ţării duce la depăşirea volumului ofertei în raport cu cel al cererii, şi la rândul său, suscită extinderea tranzacţiilor internaţionale, reducerea costurilor şi sporirea eficienţei în producţie. Totodată eficienţa tranzacţiilor comerciale internaţionale şi mecanismului de gestiune a acestora, în linii mari, este determinată de formele tranzacţiilor.

Agenţii economici, subiecţi ai tranzacţiilor internaţionale, pot fi grupaţi în patru categorii în funcţie de scopul şi caracterul activităţii lor :

- Firme;

- Uniuni (asociaţii) ale întreprinzătorilor;

- Organe şi organizaţii de stat;

- Organizaţii economice comerciale din cadrul sistemului ONU.

Firma este o întreprindere care îşi desfăşoară activitatea într-o ramură (industrie, comerţ, construcţii, transport, agricultură etc.) în scopul obţinerii unui profit. Fiecare firmă are o denumire introdusă în registrul comercial al ţării respective.

Firmele diferă în funcţie de:

a) tipul activităţilor economice şi operaţiunilor efectuate;

b) caracterul proprietăţii (publică /privată);

c) apartenenţa capitalului şi a controlului (întreprinderi naţionale, mixte, companii transnaţionale);

Asociaţiile de întreprinzători reunesc anumite grupe de businessmeni. Principala deosebire de firme – scopul activităţii asociaţiilor nu este obţinerea profitului, ci reprezentarea intereselor grupelor respective în organele de stat şi susţinerea întreprinzătorilor privaţi în elaborarea şi coordonarea unor domenii comune de activitate (standardizarea producţiei, organizarea serviciilor de consultanţă, pregătirea cadrelor, statistica de ramură etc.). Asociaţiile pot fi constituite după:

- Ramura de activitate – reunind întreprinzători dintr-o ramură industrială sau pe producători ai aceleiaşi grupe de produse (asociaţii ale producătorilor de zahăr, celuloză, hârtie, sau asociaţii care reunesc toate întreprinderile din industria chimică);

- Tipul de activitate – firme industriale, comerciale, turistice etc.