Eficiența activității economice la nivelul întreprinderilor agroalimentare

Criza alimentară mondială, criza de resurse alimentare impune pe de o parte descifrarea tuturor implicaţiilor pe care aceasta criza le determina asupra colectivului uman si pe de alta parte impune si clarificarea cauzelor ce au determinat-o şi o întreţin.

Pe această bază se pot stabili strategii si politici care să prevină extensia fenomenului de criză.

Ştiinţa economică contemporană prin formule noi consideră că alocarea naturală si eficientă a tuturor resurselor ar putea contribui la acoperirea nevoilor individuale şi sociale intr-o măsură mai mare. Nevoia de schimbare pentru realizarea, satisfacerea acestor nevoi au în vedere:

1. Reaşezarea cerinţelor de bunuri si servicii. 2. Modificarea tehnologiilor de obţinere si realizare a acestora prin trecere de la tehnologii parţiale la tehnologii globale 3. Evidenţierea dinamismelor cererii de produse si bunuri, a tehnologiilor si resurselor. 4. Schimbarea accepţiunilor logistice a resurselor ce vor fi utilizate in mod repetat în mai multe direcţii si posibilităţi de reîncărcare cu valorile necesare. În acest context conjunctural de ansamblu tehnologiile de producţie din industria alimentară dobândesc un loc deosebit de important.

Industria alimentară reprezintă un stadiu evoluat al procesului de asigurare al hranei umane la nivel calitativ superior.

Industria alimentară este caracterizată de câteva însuşiri importante:

1. O primă însuşire la industria alimentară este aceea de a asigura prin produsele alimentare cea mai mare parte a necesarului de energie a organismului uman, ştiind că ponderea energiei furnizate omului in contact cu mediul este redusă. 2. Industria alimentară are rolul de producătoare de materiale plastice necesare creşterii si refacerii organismului uman, asigura homeostazia, menţinerea si perpetuarea vieţii.

3. Industrie furnizoare de metabolism pentru organismul uman care să permită funcţionarea tuturor proceselor metabolice si asimilarea proceselor in organism.

4. Industria alimentară devine factor important in logistica alimentaţie.

5. Industria alimentară este un sector productiv de simboluri, respectiv aspectele referitoare la însuşiri, funcţia prin care bunurile alimentare dobândesc valori estetice si de semn, manifestându-şi utilitatea in plan socio-cultural prin manifestare unei relaţii psihice cu consumatorii acestor trăiri superioare.

Funcţiile, însuşirile industriei alimentare de producător de energie, de producător al materialelor plastice, de metaboliţi, decurg si se raportează la particularităţile morfo-fiziologice ale consumatorilor, pe când însuşirea industriei alimentare producătoare de simboluri decurge din determinări psihologice, culturale, sociale ale persoanelor umane ca individ si în final ca grup social. Manifestarea celor cinci însuşiri ale industrie alimentare in contextul desfăşurări activităţii economice se găseşte intr-o structura de organizare şi într-o poziţie spaţio-temporală. Industria alimentară influenţează sub aspect funcţional. Tipologic pot fi grupate astfel: 1. Grupa procedeelor de extragere care specializează compoziţia structurii prin concentraţii mai mari si selective, eliminând substanţele chimice, elemente ce sunt dăunătoare sau neutilizate pe destinaţii propuse. 2. Procedee de transformare a masei alimentare şi care presupune modificări în structura chimică, fizică, modificări de formă, diferite poziţionări, toate contribuind la sporirea utilităţii produselor alimentare. 3. Procese de asociere a mai multor structuri alimentare cu scopul obţinerii unor utilităţi superioare sumei utilităţilor manifestate distinct ale structurilor respective in existenta lor. Sub aspectul poziţiei spaţio-temporală industria alimentara prin concepţia şi conducerea logisticii alimentare permite realizarea corespondenţei între verigile întregului lanţ de producţie inclusiv cel al consumului. În exercitarea funcţiilor de organizare spaţio-temporală a alimentelor industria alimentară îşi împarte atribuţiile cu sistemul comercial si cu economia familială. Industriei alimentare îi revine în principal sarcina de a pregăti alimentele pentru conservare, depozitare, manipulare şi transport şi de a efectua secvenţe ale depozitării şi transportului pentru unele mărfuri si secţiuni ale lanţurilor alimentare.Materializarea funcţiilor sistemului de fabricare a alimentelor necesită intervenţia a patru sisteme şi anume:1) sistemul de concepere a produselor si serviciilor fabricaţiei lanţului alimentar, a conducerii producţiei şi a întregului flux economic.

2) purtătorii de utilităţi alimentare. Aceştia sunt materiale, semifabricate şi produse alimentare care deţin structuri complet sau parţial organizate pentru exercitarea funcţiilor alimentare de transfer, de substanţe eterogene si de materiale plastice pentru creşterea si refacerea organismului.

3) efectorizarea de purtători alimentari structuraţi sub forma sistemelor de fabricaţie a alimentelor a căror rol constă din anularea entropiei dintre funcţiile revendicative de trebuinţe şi dorinţe alimentare.

4) sistemele de conducere a fabricaţiei alimentelor şi secţiunilor lanţului alimentar, cărora le revine sarcina de a previziona, concepe, decide şi îndruma în legătura cu însuşirile si nivelul calitativ a produselor alimentare şi ale produselor de realizare a lor.

În structura unui sistem de fabricaţie intervin următoarele etape de clarificare: trebuinţele, dezechilibrul şi dorinţele alimentare care din exprimarea lor brută sunt traduse în sisteme funcţionale ce caracterizează trebuinţele analizate. Acestea la rândul lor sunt convertite în produse şi servicii ce pot acoperi trebuinţele şi dorinţele.

După structura sistemului de fabricaţie se determină resursele, respectiv cele necesare pentru constituirea şi funcţionarea lui, aceştia fiind purtătoarele materiale ale sale. La resursele materiale se adaugă şi cele financiare ca formă de exprimare a tuturor resurselor, dar şi ca mijloace de procurare şi gestionare a lor.

Analiza industriei alimentare în raport cu resursele, remarcă trei relaţii de bază, ce decurg din dinamica sistemului şi anume: 1. construirea sistemului care necesită o serie de resurse, cum sunt: materiale, umane, informaţionale si altele. 2. funcţionarea sistemului prin asigurarea condiţiilor intrării purtătorilor de utilităţi alimentare, precum şi resurse pentru efectorizarea lor: informaţii, echipamente, tehnologii, personal. 3. rezultatele activităţii sistemului constau din producerea de alimente şi servicii, utile actului alimentar, care sunt preluate de alte sisteme pentru care ele reprezintă tot resurse cu care îşi exercită funcţiile şi procesele aferente lor.Din cele de mai sus se poate deduce că industria alimentară este o importantă consumatoare de resurse şi în acelaşi timp o producătoare de resurse pentru alte sisteme. O problemă importantă o reprezintă problematica economiei resurselor. Prin intermediul economiei resurselor apreciem dinamica, mişcarea, formele şi metodele specifice de conducere şi organizare a proceselor şi a sistemului de care depinde organizarea, asigurarea si utilizarea resurselor. Economia alocării resurselor este o problemă a economiei alternativelor, fiind un domeniu de sinteză şi analiză de mare necesitate pentru conceperea şi exploatarea sistemului de producţie.

Promovarea economiei alternativelor de resurse este impusa şi de conducerea modernă care pentru îmbunătăţirea calităţii deciziilor solicită analiza soluţiilor posibile aplicate pentru rezolvarea diferitelor probleme.

Organizarea funcţională a resurselor în industria alimentară reprezintă cele mai complexe procese de pregătire a resurselor sistemului de fabricaţie.

Această organizare comportă două direcţii prioritare: