Euro și piețele financiare Europene

La 1 ianuarie 1999, Europa a intrat într-o nouă eră ale cărei puncte definitorii sunt funcţionarea Uniunii Economice şi Monetare, precum şi lansarea Euro, cu semnificaţii profunde pentru sistemul economic şi monetar.

Lansarea monedei euro, reprezintă unul din cele mai importante, dacă nu cel mai important eveniment petrecut după căderea zidului Berlinului. Conceperea şi realizarea euro reprezintă mai mult decât un exerciţiu intelectual. Sistemul euro şi UEM reprezintă prima provocare serioasă la sistemul monetar internaţional creat la Bretton Woods. Sistemul creat în Europa nu-şi bazează existenţa în mod primordial pe considerente economice, el este în primul rând un eveniment politic, un moment esenţial al procesului de integrare politică europeană. Zona euro va pune în valoare o nouă mentalitate. Ea conţine multe schimbări fundamentale, constituind o abandonare reală a suveranităţii naţionale.

Legat de acest aspect, apare noutatea istorică a euro, şi anume este pentru prima dată când un grup independent de state şi-au înlocuit monedele naţionale cu o monedă comună, transferând suveranitatea politicii monetare către o instituţie nouă, respectiv Banca Central Europeană.

Comunitatea Economică Europeană a început să abordeze în mod serios ideea accentuării procesului de întegrare, prin formarea unei uniuni monetare, la sfârşitul anilor 60. Scopul creării unei monede unice a fost de a face economia Europei mai eficientă, în special în competiţie cu S.U.A. în 1979, Consiliul Europei a decis crearea Sistemului Monetar European, cu obiectivul de a limita fluctuaţiile cursurilor de schimb ale monedelor europene. A fost creată moneda ECU, Unitatea de Cont Europeană (European Currency Unit). În 1992, ţările Comunităţii Economice Europene au semnat Tratatul de la Maastricht, care prevedea crearea Uniunii Monetare Europene. În iunie 1997, Tratatul de la Amsterdam vine să completeze şi să extindă Tratatul de la Maastricht.

Moneda unică, a cărei denumire de euro a fost stabilită la reuniunea de vârf de la Madrid din decembrie 1995, a fost introdusă în 11 din cele 15 tări ale UE, începând cu 1 ianuarie 1999. Ţările care au adoptat euro au fost Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. Anglia, Suedia şi Danemarca au întrunit criteriile de convergenţă dar au hotărât să nu participe din motive politice interne. Grecia nu s-a încadrat. În 1 ianuarie 1999, cele 11 naţiuni au început să folosească euro pentru transferuri electronice de bani, monedele naţionale fiind folosite pentru alte scopuri. Euro a devenit astfel, moneda oficială pentru 291 milioane de europeni.

- Etapele scenariului introducerii monedei unice

Scenariile trecerii la moneda unică şi înlocuirea monedelor naţionale, au constituit un obiect important al disputelor la nivel european. Au fost respinse din start scenariile extremiste şi anume big-bang-ul imediat considerat nerealist şi tranziţia excesiv de gradualistă. A fost adoptat scenariul “masei critice” considerat cel mai potrivit. Scenariul ţine seama de o serie de constrângeri, precum şi de necesitatea pregătirii operatorilor şi a opiniei publice pentru introducerea monedei unice. Se acordă de asemenea răgazul necesar producerii monedelor precum şi stabilirea măsurilor de înlocuire a monedelor naţionale.

Scenariul “masei critice” este conceput pe o schemă în trei etape.

- Etapa I (1998)

-Desemnarea ţărilor, care satisfăcând criteriile de convergenţă nominală, participă, de la început, la moneda unică.

-Adoptarea mai multor acte juridice în vederea trecerii la euro.

-Numirea conducerii B.C.E.

- Etapa II (1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001)

-La 1 ianuarie 1999, ratele de conversie între monedele ţărilor participante şi moneda unică vor fi irevocabil fixe. Euro va fi monedă deplină

-Agenţii economici privaţi, vor putea, începând de la această dată, în orice moment să hotărească utilizarea sau nu a monedei unice. Nu vor fi încă obligaţi.

-Operatorii bancari vor trebui să fie în măsură să realizeze, la cerere, operţiuni în euro

-Pieţele de capitaluri şi de schimb vor înclina spre unitatea monetară europeană.

-Datoriile publice vor fi exprimate în euro.

- Etapa III (1 ianuarie 2002)

-Cel târziu la 1 ianuarie 2002, vor fi introduse monedele şi biletele euro. Comerţul cu amănuntul va fi obligat să accepte cele două monede - naţională şi euro.

-Cel târziu la 1 iunie 2002, monedele naţionale îşi vor pierde statutul lor legal. Se va trece la utilizarea exclusivă a euro.

1.1.1. ROLUL INTERNAŢIONAL AL MONEDEI UNICE EUROPENE

Dezvoltarea monedei euro ca o monedă internaţională va fi în principal un proces determinat de piaţă. Un rol fundamental îl va avea utilizarea euro de către agenţii economici privaţi, atât ca şi monedă de investiţii şi de finanţare, cât şi ca modalitate de plată. Decizia agenţilor economici din sectoarele private va fi influenţată în mare măsură de integrarea, lichiditatea şi diversificarea pieţelor financiare ale monedei unice precum şi de relaţiile externe ale zonei euro. Mai mult, rolul internaţional al monedei euro va fi influenţat de condiţiile economice ale zonei euro, drept urmare subliniindu-se contribuţia tuturor politicilor economice pentru asigurarea unei monede stabile.

Din moment ce internaţionalizarea euro nu este un obiectiv urmărit, acesta nu va fi nici încurajat, nici împiedicat de Eurosistem. Orientarea politicii monetare a Eurosistemului către stabilitatea preţurilor va rămâne un factor principal pentru a asigura încrederea investitorilor în euro. Pe de altă parte, Eurosistemul este conştient de implicaţiile potenţiale pe care le poate avea politica sa monetară asupra internaţionalizării euro. Nu va fi permis ca aceste potenţiale implicaţii să împiedice menţinerea stabilităţii preţurilor.

Dezvoltarea zonei euro - cu caracteristici similare celorlalte două mari regiuni economice, SUA şi Japonia, în ceea ce priveşte mărimea şi gradul de deschidere către comerţ - şi creşterea preconizată a utilizării internaţionale a euro au deasemenea implicaţii pentru cooperarea internaţională. Având în vedere ponderea economică pe care o are în lume (mai mult de o cincime din PIB), se presupune că zona euro va juca un rol important în procesul de cooperare internaţională. Mai puţini “jucători” la nivel global şi relaţii mai echilibrate între aceştia facilitează în principal cooperarea internaţională, accentuând deasemenea necesitatea ca fiecare putere să îşi asume responsabilitate.