Falsul monetar

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Criminalitatea ca fenomen social, structură, cauzele şi condiţiile existenţei ei sunt adecvate stării social-politice şi economice a statului. Republica Moldova este încă în proces de construire a unui stat democratic bazat pe drept şi de trecere la economia de piaţă. De regulă, cînd societatea e zguduită de mari reforme proprii etapelor de trecere, sau de crize politice, economice, se face simţită o înviorare în activitatea ilicită a lumii criminale, ce are drept consecinţă creşterea criminalităţii. Această situaţie este caracteristică şi pentru Republica Moldova. În activitatea complexă a organelor de drept ce are drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, descoperirea infracţiunilor şi identificarea infractorilor, se face tot mai simţită nevoia unor mijloace şi metode mult mai perfecţionate şi eficiente.

Falsificarea de monedă a reprezentat mereu o „activitate’” atrăgătoare nu numai pentru particulari, ci şi pentru guverne. Începând cu practica iniţială a acestora de a altera propria monedă, apoi falsificarea de monede pentru state vecine în Evul Mediu (cazurile prezentate anterior în care au fost implicaţi francezii, englezii, suedezii, polonezii, italienii etc.), când se urmărea în special profitul de pe urma cetăţenilor altor state (cel mai grav caz este cel al Imperiului Otoman, unde datorită corupţiei autorităţilor, aceste tentative reuşeau relativ uşor) şi terminând cu falsificarea monedelor inamicilor, pentru subminarea economiei acestora, falsul a însoţit îndeaproape istoria monedei.

Cele mai mari falsuri, cu privire la calitate şi cantitate, au fost făcute de guverne. Au existat şi particulari care au avut “succese” importante în acest domeniu, dar în general aceste falsuri au fost de mică amploare, comparativ cu cele ale statelor, lucru normal dacă se ţine cont de mijloacele care stăteau la îndemâna statelor.

Falsificarea mijloacelor băneşti reprezintă un gen de infracţiune "latentă" şi este caracteristică pentru ţările cu o piaţă economică slabă. Apărută odată cu banii, falsificarea de monede este o maladie din aria inechităţii sociale şi a violenţei.

Fiind deosebit de nocivă, falsificarea de monedă a fost întotdeauna sancţionată de lege. În lumea contemporană infracţiunile legate de falsul mijloacelor băneşti devin tot mai frecvente. Anual în circulaţia financiară globală se introduc până la un miliard de bancnote falsificate, iar din ele a zecea parte se scurge prin intermediul "filtrelor" bancare.

La 20 aprilie anul 1929, la Geneva, mai multe ţări din lume au semnat Convenţia privind urmărirea penală a falsului mijloacelor băneşti. Ea determină introducerea în dreptul penal al ţărilor aderate la Convenţie a răspunderii penale pentru fabricarea şi punerea în circulaţie a bancnotelor false, utilizate oficial în calitate de mijloace băneşti.

Problema falsificării a fost şi rămâne o problemă importantă care a luat amploare în condiţiile societăţii moderne, în care noţiunea de act reprezintă orice înscris tipărit, dactilografiat, manuscris, desenat, imprimat în diverse moduri (xerox, laser, etc.) prin intermediul căruia se atestă o stare, identitate, profesie sau o valoare (cărţile de credit, cartelele telefonice, documente bancare, vize turistice).

Dacă până în 1990 modalităţile de falsificare constau doar în metode clasice (ştergere mecanică sau chimică a înscrisurilor), după 1990, datorită condiţiilor socio – economice (infiltrarea trusturilor crimei organizate) şi a poziţiei geostrategice (tranzitarea ţării noastre de către imigranţi) a fost înregistrată o evoluţie semnificativă a documentelor (documente bancare, acte de tranzit comunitar, cărţi de credit etc) şi bancnotelor falsificate sau contrafăcute care servesc acestor scopuri.

În scopul relizării unor copii cât mai fidele originalului, formele de contrafacere şi falsificare sunt acum mult mai ingenioase datorită sistemelor avansate de care dispun infractorii (imprimante, scanere, programe computerizate performante). Din acest motiv, examinarea criminalistică a documentelor are un rol deosebit de important dar totodată anevoios, având rolul de a depăşi ingeniozitatea şi tehnologia de ultimă oră de care dispun falsificatorii pentru a identifica modul de realizare a falsurilor (stabilirea tipului suportului şi a materialelor scripturale utilizate, modul de realizare).

Obiectul de cercetare il constituie analiza comparativă a infracţiunii de falsificare a banilor în legislaţia naţională şi internaţională, precum şi analiza juridico-penală a infracţiunii de falsificare a banilor prevăzuta în legislaţia Republicii Moldova.

Scopul si obiectivele tezei. Scopul tezei de faţă se exprimă în analiza istorico- juridică a fenomenului de falsificare a banilor, în determinarea esenţei juridice a infracţiunilor legate de falsificare şi punerea în circulaţie a banilor falşi şi a conţinutului lor juridico-penal.

Intru atingerea scopului preconizat, în calitate de finalităţi immediate au fost stabilite următoarele sarcini:

• interpretarea termenilor de „fals”, „bani” sau „monedă”,

• determinarea aspectelor istorice cu privire la combaterea fenomenului de falsificare şi contrafacere a banilor, luând în calcul faptul ca actele internaţionale lasă la discreţia statelor-părţi precizarea acestor noţiuni;

• stabilirea modalităţilor de încadrare juridico- penală a infracţiunilor de falsificare, contrafacere şiplasare a banilor falşi;

• specificarea metodelor de realizare a a falsificării şi contrafacerii banilor;

• studiul comparativ al infracţiunii de falsificare şi plasare a banilor falşior, adică evidentierea particularitatilor juridico-penale ale acestei infracţiuni prin prisma legislaţiilor penale ale altor state, cu atât mai mult ca aceasta infracţiune a fost preluata din alte sisteme de drept, in special din cel de common law;

• studierea conceptiilor stiintifice ale doctrinarilor atât naţionali, cât, indeosebi, ale celor străini; or, anume doctrina încearcă să elucideze unele probleme si sa sugereze soluţii de rezolvare a acestora;