Finanțarea activității economice și costurile de capital

CAPITOLUL I

GENERALITATI PRIVIND FINANTAREA UNEI SOCIETATI

1.1 Consideratii generale

Finantarea reprezinta procesul de asigurare a unor fonduri banesti necesare desfasurarii unor activitati ale intreprinderilor, organizatiilor nepatrimoniale sau institutiilor.

Finantarea poate fi realizata fie apeland la surse interne (din interiorul firmei, institutiei) fie accesand surse externe.

Sursele interne pot fi contributiile proprietarilor firmei, ale membrilor organizatiei, bugetul propriu al intitutiei, sau rezultate execedentare ale activitatii firmei (rezerve, profit nedistribuit).

Sursele externe pot fi impartite in trei categorii: majorarea capitalului social, credit sau finantare nerambursabila.

Sursele interne de finantare aduc o serie de avantaje firmei printre care se numara:

Mentinerea independentei si autonomiei financiare deoarece nu se creaza obligatii suplimentare cum ar fi dobanzi, comisioane, garantii.

Pastrarea capacitatii firmei de a contracta credite.

Constituie un mijloc sigur de acoperire a necesitatilor financiare ale firmei.

Dezavantajul major pe care il comporta finantarea din surse interne este insa acela ca proprietarii nu dispun de fonduri sau dispun de fonduri reduse pentru a investi in alte activitati mai profitabile decat activitatea din care a rezultat excedentul financiar.

Finantarea externa se poate realiza in trei moduri: majorarea capitalului social prin emisiune de noi actiuni sau majorarea valorii nomianale a actiunii, imprumuturi care pot lua diverse forme si finantarea nerambursabila.

Majorarea capitalului social prin aporturi in numerar, in natura sau emisiune de noi actiuni cu plata in numerar. Aceasta oportunitate de a obtine finantare este utilizata de firmele care sunt cotate la bursa, ale caror actiuni sunt tranzactionate pe o piata financiara, insa nu este accesibila societatilor comerciale nou infiintate sau care nu indeplinesc conditiile de a fi acceptate pe o piata reglementata.

Creditul este o denumire generica, respectiv o generalizare a diverselor operatiuni care pot imbraca forma unui credit cum ar fi: creditul bancar, leasing ul, emisiunea de obligatiuni (sau credit obligatar), capital de risc.

Finantarea nerambursabila concretizata in subventii guvernamentale, programe de finantare nerambursabila publice sau private, este o metoda alternativa de finantare prin care se asigura resursele necesare demararii unor proiecte de investitii. Finantarile nerambursabile sunt destinate sprijinirii desfasurarii unor activitati importante pentru anumite segmente ale societatii sau pentru dezvoltarea de ansamblu a organismului economic si social, din domenii pentru care, din cauza situatiei conjuncturale, nu exista resurse financiare suficiente accesibile in mod curent (de exemplu, reabilitarea infrastructurii in regiuni sarace, recalificare profesionala, sprijinirea dezvoltarii sectorului ONG in calitate de partener al autoritatilor publice) sau din domenii in care exista in mod traditional o nevoie de resurse financiare mai mare decat disponibilitatile (de exemplu, activitatile cu caracter social, agricultura, etc.). Cele mai multe finantari nerambursabile sun acordate Romaniei de Uniunea Europeana sau institutii internationale.

1. 2. Surse de finantare la dispozitia firmei

In acceptiunea teoriei financiare clasice, firma era considerata un sistem omogen, cu functionare armonioasa, lipsita de contradictii interne, si avand ca unic obiectiv maximizarea averii actionarilor.

In acest context, resursele umane care conlucreaza la desfasurarea activitatilor firmei, sunt privite ca mijloace care servesc interesele actionarilor proprietarii firmei.

Managerii au ca obiectiv supravietuirea firmei, in conditiile unui mediu economic instabil, intr o economie capitalista aflata la inceput de drum si binenteles dezvoltarea economica a firmei, realizarea de investitii care sa sustina activitatile viitoare si obtinerea de beneficii.

Actionarii, in schimb, isi doresc recuperarea capitalului investit prin obtinerea de beneficii cat mai mari, materializate in dividende, intr o perioada cat mai scurta de timp. In desfasurarea activitatii de administrare a afacerii, managerii trebuie sa tina seama de conflictele ce ar putea aparea din multitudinea de interese reunite “sub acelasi acoperis”.

Supravietuirea unei firme, implica accesul la resurse financiare.

Aceste surse financiare pot fi grupate, in functie de provenienta, in doua categorii:

Surse interne, care, prin natura lor sunt pe termen lung, si acestea se constituie din fondul de amortizare (amortizarea activului imobilizat) si profitul reinvestit.

Surse externe, care pot fi abordate prin prisma a doua criterii de clasificare astfel:

Dupa criteriul de provenienta se recunosc doua mari categorii:

surse externe atrase concretizate in cresteri de capital

surse externe imprumutate;

Dupa criteriul de durata de accesare sursele externe se pot clasifica in

surse externe pe termen scurt;

surse externe pe termen mediu si lung.