Formarea Prețurilor în Industria Alimentară

INTRODUCERE

Şcoala clasică a economiei politice a corelat preţul cu valoarea obiectivă a mărfurilor, preţul a fost definit ca fiind expresia în bani a valorii obiective a mărfurilor. Şcoala marginalistă contemporană,negând existenţa valorii obiective a mărfurilor, consideră că preţul nu are nici o legătură cu valoarea, ci este determinat în mod exclusiv de corelaţia dintre dinamica cererii şi a ofertei. “ Teoria preţului fără valoare “ defineşte preţul ca fiind cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru achiziţionarea de bunuri materiale sau servicii, în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă, cantitatea determinată de raportul existent în acel moment între cerere şi oferta respectivelor bunuri.

În afara “ teoriei preţului bazat pe valoare’’ şi “ teoria preţului fără valoare “, ca teorii care se exclud reciproc, ştiinţa economică contemporană cunoaşte şi alte direcţii de investigare a preţului într-un context faptic mult mai amplu, cum ar fi: cheltuielile materiale, salariile, profiturile, utilitatea şi raritatea bunurilor, diferenţierea produselor, cererea şi oferta, formele şi instrumentele specifice fiecărui tip de piaţă concurenţială, mediul economic intern şi internaţional, inclusiv intervenţia administraţiei de stat în mecanismul real al formării preţurilor.

Funcţionarea economiei de piaţă este condiţionată de existenţa preţurilor, care reprezintă cea mai complexă formă de măsurare economică în expresie monetară a bunurilor reproductibile.

Preţul se prezintă ca un fenomen de o complexitate deosebită care este rezultatul intersectării unei multitudini de factori dinamici.

Preţurile sunt un element indispensabil al economiei de piaţă, impactul preţurilor asupra tuturor componentelor este imens. Cu ajutorul lor se dirijează cererea, oferta, veniturile, salariul, consumul şi investiţiile. Pe de altă parte, forma şi evoluţia preţurilor se constituie ca un proces complex, care este influenţat de factori numeroşi a căror natură este foarte diversă.

Preţul constituie forma monetară cea mai complexă de măsurare a bunurilor care circulă într-o economie de piaţă. Existenţa preţurilor nu a implicat întotdeauna existenţa monedei; preţul a apărut înaintea banilor, în condiţiile schimbului direct (troc) când a reprezentat cantitatea dintr-o marfă obişnuită în schimbul altei mărfi.

De îndată ce moneda a devenit instrumentul general al schimbului, preţul reprezintă cantitatea de bani ce trebuie plătită pentru procurarea mărfi.

În prezent ştiinţa economică beneficiază de însemnate cercetări îndreptate mai profund asupra realităţilor concrete ale comportamentului societăţilor şi consumatorilor.

În fapt, sistemul economic actual reprezintă o combinaţie între economia de piaţă şi dirijism. Implicit preţurile sunt o reflectare, atât a relaţiilor economice care se referă la vânzarea-cumpărarea de bunuri cât şi a schimburilor de influenţă şi putere.

Cu toate acestea în fundamentarea preţurilor în întreprinderea producătoare subliniază că producţia poate să se desfăşoare şi să continue, dacă cu toată fluctuaţia pieţei preţul se menţine la un nivel care să asigure remunerarea suficientă a producătorului.

Varietatea condiţiilor individuale de producţie ale societăţilor implică diferenţe la nivelul costului de producţie pentru acelaşi obiect. În ciuda acestui fapt, pe o piaţă dată şi într-o anumită perioadă, pentru mărfuri de aceiaşi calitate preţurile tind către un preţ unic.

Nu se creează dificultăţi majore în cazul când diferenţa între preţul pieţei şi preţul mai ridicat al societăţii nu este prea mare. Când această diferenţă este mare, există riscul încetării activităţii, ca urmare a incapacităţii societăţii de a face faţă cheltuielilor.

În concluzie preţurile sunt instrumente de putere prin intermediul cărora se realizează anumite obiective ale firmelor, dar şi ale organismelor guvernamentale. Preţurile sunt sustrase fluctuaţiilor pieţei, ele devin preţuri administrate, preţuri rezultate pe baza înţelegerii private între câteva firme dominante, fie pe baza înţelegerii dintre acestea şi obţinerea acordului guvernamental, fie prin încheierea unor acorduri în cadrul unor organizaţii interstatale, fie prin încheierea unor acorduri între producători şi cumpărători.

CAPITOLUL I

PARTICULARITĂŢI PRIVIND FORMAREA

PREŢURILOR ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

1.1.1. Costul de producţie - bază a formării preţului. Tipuri de costuri de revenire

Costul ocupă un loc important în sistemul conceptelor economice , independent de structurile economico-sociale sau de nivelul de dezvoltare al ţării respective , exprimând esenţa întregului sistem de raporturi , de legături , pe linie de producţie şi circulaţie ce se stabilesc între agenţii economici , între întreprinzători , între producători şi consumatori.

Activitatea productivă dă naştere în mod inevitabil unor consumuri de resurse umane, materiale şi băneşti. Aceste consumuri de forţă de muncă ,de materiale, energie, apă, aburi, amortizări localizate în timp şi în spaţiu pe obiecte ale producţiei materiale generează cheltuieli care îmbracă forma costului produsului.

Costul reprezintă deci expresia bănească a tuturor cheltuielilor de mijloace de producţie şi forţă de muncă pe care unităţile economice le efectuează prin alocarea şi consumarea de fonduri sau de capital, pentru producerea şi eventual vânzarea bunurilor respective.

Categoria economică de cost fiind directă legată de producţia materială a bunurilor, are un rol extrem de important în cadrul economiei de piaţă, atât din punct de vedere al conţinutului şi anume consumul de forţă de muncă şi mijloace de producţie cât şi sub aspectul formei băneşti pe care o îmbracă.

Totodată, cunoaşterea conţinutului economic şi a modului de formare a costului este de o importanţă semnificativă pentru producător pentru că ele stau la baza determinării volumului de producţie în condiţiile unui buget dat, dându-i posibilitatea combinării factorilor de producţie în scopul optimizării activităţii.

Prin minimizarea funcţiei costului şi maximizarea funcţiei duale a profitului se pot determina modele matematice de producţie.

Costul şi preţul au aceeaşi natură economică, ambele exprimă consumul de muncă socială. Costul este unul din elementele de bază ale preţului unitar al produsului , preţ care este mai mare decât costul , cuprinzând în plus şi venitul net.

Excedentul peste costul de producţie este cunoscut şi sub denumirea de profit, în condiţiile economiei de piaţă, maximizarea acestui excedent al preţului de vânzare peste costul de producţie reprezintă scopul principal al producătorilor, aceştia urmărind totodată ca acest preţ de vânzare individual să fie mai mic decât cel al pieţei.