Fundamentarea deciziei de alegere a portofoliilor pe piața financiară

Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe specializate, printre care şi piaţa financiară.

Piaţa financiară reprezintă locul de întâlnire şi reglare, liberă sau dirijată, a cererii şi ofertei de active financiare, necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii în cadrul firmelor.

În economia financiară, circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor de fonduri (investitorii) şi mulţimea utilizatorilor acestora, în vederea realizării unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a cărei finalizare este profitul.

Investitorii sunt cei care efectuează investiţii, prin plasarea fondurilor

în scopul valorificării lor, iar utilizatorii sunt cei care mobilizează fondurile, pentru a-şi finanţa propria activitate economică. Se transferă astfel o parte din resursele financiare existente. În acelaşi timp se naşte o relaţie feedback de la utilizatorii de fonduri către investitorii iniţiali, prin distribuirea profitului obţinut în urma valorificării resurselor financiare. Într-o economie de piaţă, distribuirea profitului poate fi însă oricând înlocuită cu distribuirea riscului, în cazul unei utilizări neprofitabile a fondurilor care au făcut obiectul transferului. Astfel, cei doi parteneri devin prin proprie voinţă, noduri ale unui circuit financiar a cărui finalizare poate fi profitul sau eşecul.

Tranzacţiile între cele două categorii de participanţi la fluxul financiar se realizează prin intermediul pieţelor financiare.

Piaţa financiară se află la intersecţia ofertei de fonduri cu cererea de fonduri din economie şi se compune din trei mari segmente, constituie ca pieţe distincte: - piaţa bancară; - piaţa monetară; - piaţa de capital; Mobilizarea activelor financiare Piaţa financiară Piaţa Piaţa

Investitori bancară monetară Utilizatori Piaţa de capital Distribuirea cotei de profit sau risc Fig. 1.1.Fluxul activelor financiare

Piaţa bancară - reprezintă ansamblul relaţiilor de credit pe termen lung şi pe termen scurt şi se caracterizează prin tranzacţii cu active bancare nonnegociabile, a căror lichiditate este maximă. Societăţile bancare au rol de intermediere între posesorii de disponibilităţi băneşti şi utilizatorii de fonduri, pe baza relaţiilor de credit. Rolul acestor pieţe este de absorbţie a excedentului de active monetare ale celor care economisesc şi care doresc să dispună de posibilitatea retragerii lor în orice moment.

Piaţa monetară - este caracterizată prin trazacţii cu active financiare pe termen scurt. Tranzacţiile includ depozitele bancare, la vedere şi la termen ale persoanelor fizice sau juridice, biletele de ordin, cambiile, cecurile, certificatele de depozit şi alte titluri mobiliare pe termen scurt (până la un an).

Activele sunt mobilizate în general de către agenţii economici prin credite bacare, pentru procucerea de bunuri şi servicii, dar şi pentru unele nevoi temporare ale băncii şi tezaurului, sau investiţii în nume propriu ale socităţilor bancare. Participanţii la oferta şi cererea de active monetare pot fi: guvernul, municipalităţile şi autorităţile locale, băncile centrale şi comerciale, societăţile de asigurare şi alte instituţii financiare, întreprinderile şi societăţile comerciale sau industriale, persoane fizice etc.

O motivaţie importantă a existenţei pieţei monetare este dată de necesitatea şi posibilitatea convertirii activelor pe termene scurte şi foarte scurte (de la 24 de ore la o săptămână) sau pe termene medii (3 până la 12 luni).

Piaţa de capital - include pieţele pentru noile emisiuni şi tranzacţionarea instrumentelor pieţei monetare, obligaţiunile şi acţiunile. Ea leagă emitenţii hârtiilor de valoare cu investitorii individuali şi instituţionali prin intermediul brokerilor, dealerilor şi a celor care subscriu la emisiuni.

Această piaţă este specializată pe tranzacţii cu active financiare pe termen mediu şi lung, prin intermediul lor asigurându-se transferurile de capitaluri disponibile către utilizatorii ale căror nevoi depăşesc posibilităţile interne de acoperire. Motivaţia principală a unei pieţe de capital constă în economia şi plasarea valorilor mobiliare ale agenţilor economici în căutare de capital, către posibilii investitori, deţinători de excedente de capital.

Valorile mobiliare emise în vederea atragerii de capital sunt negociabile, adică se vând şi se cumpără de către participanţii la piaţa de capital, asigurându-se un flux permanent între investitori (ofertanţi de capital) şi utilizatori (agenţii economici în căutare de capital).

Folosirea noţiunii de “piaţă de capital” şi a celei de “piaţă financiară” nu este întotdeauna riguroasă, sfera lor de cuprindere fiind diferită de la o ţară la alta şi de la un autor la altul. Piaţa de capital reprezintă mecanismul prin care activele financiare nebancare şi, parţial, cele bancare sunt emise şi introduse în circuitul economic, facilitându-se astfel vânzarea şi cumpărarea acestora.

Mişcarea fondurilor în economie se poate realiza în două modalităţi:

- prin concentrare disponibilităţilor băneşti şi utilizarea acestor resurse astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri (finanţare indirectă);

- prin emisiunea de titluri financiare de către utilizatorii de fonduri pe piaţa financiară (finanţare directă).

1.1.1.Organizarea pieţelor de valori mobiliare

Organizarea unei pieţe de valori mobiliare depinde de îndeplinirea unor condiţii obligatorii:

1) Existenţa cererii de capital de către societăţile comerciale publice sau

private, guverne, instituţii financiar-bancare, societăţi de asigurare. Cererea este exprimată prin emisiunea de titluri de valoare, care urmează a fi schimbate pe lichidităţi, pentru satisfacerea nevoii economice. Din punct de vedere al necesităţii de capital, cererea poate fi:

a) structurală, concretizată în finanţarea de investiţii productive de bunuri

şi servicii, de crearea de noi societăţi, de dezvoltarea a celor existente, de achiziţionarea de bunuri şi servicii de către persoane fizice sau juridice;

b) conjuncturală, datorată unor necesităţi tranzitorii, depinzând de factori legaţi de limitări la plafonul de credite pe piaţa monetară, deficite bugetare şi ale balanţelor de plăţi etc. ;

După cum se observă în figura 1.2. cererea de fonduri pe termen lung

provine de la câteva mari categorii de agenţi economici:

- statul şi colectivităţile locale (oraşe, regiuni), a căror principală motivaţie pentru cererea de fonduri o constituie finanţarea cheltuielilor, a deficitului bugetar. Ele se prezintă pe piaţa de capital prin emisiunea de obligaţiuni ale statului sau de obligaţiuni municipale;

- firmele de stat, care fac apel la fondurile disponibile pentru nevoile lor

de investiţii în diferite sectoare economice (energie, transporturi, industrie aerospaţială, armată etc.)

- societăţile comerciale private, care fac apel la piaţa de capital atât în momentul constituirii, cât şi în timpul dezvoltării afacerilor lor, prin emisiunea de acţiuni pentru finanţarea capitalului propriu precum şi prin emisiunea de obligaţiuni pentru finanţarea capitalului împrumutat;

- băncile şi societăţile financiare, care apelează la fondurile investitorilor pentru finanţarea activităţii proprii. Rolul lor principal este de a facilita circuitul capitalului, asigurând lichiditatea pieţei de capital.

2) Existenţa ofertei de capital, prin investitorii deţinători de resurse

financiare, pe care le plasează pe piaţa de capital, prin cumpărarea titlurilor de valoare emise. Agenţii economici care dispun de astfel de economii -persoane fizice sau juridice - le pot depune la bănci, creându-şi active bancare sau le pot investi direct, sub formă de investiţii reale, sub formă de plasament, prin achiziţionarea de titluri financiare.

Investitorii se împart în două mari categorii:

a) investitori individuali - sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacţii de dimensiuni reduse pe piaţa titlurilor financiare. Aceştia pot fi:

- investitori pasivi pe termen lung, care cumpără şi păstrează valorile mobiliare cu scopul de a-şi asigura câştiguri de capital pe termen lung;

- negociatori activi care încearcă să valorifice mişcarea cursului bursier în vederea obţinerii unui profit.

b) investitori instituţionali - sunt societăţi sau instituţii care fac tranzacţii de dimensiuni mari. Aceştia pot fi: băncile, societăţile de investiţii, fondurile mutuale de pensii.