Gestiunea Riscurilor Bancare

Introducere

Oamenii, instituţiile, societăţile au fost întotdeauna confruntate cu probleme de risc si incertitudine.Progresul societăţii contemporane a fost posibil datorită asumării unor riscuri.

În special nu ar fi fost posibilă creşterea economiei daca certitudinea prima în faţa riscului şi incertitudinii. De aceea economiile libere contemporane utilizeaza într-o măsură mai mare modele cu condiţii de risc si incertitudine decât economiile centralizate. Ca orice activitate economică, activitatea bancară este confruntată cu diverse riscuri. Toate riscurile sunt definite ca pierderi asociate unor evoluţii adverse a rezultatelor.

Universul bancar se caracterizează prin multiple dimensiuni ale riscurilor care afectează performanţele. Cum cuplul risc – performanţpă este indisociabil în universul bancar, această reflectare a riscurilor se prelungeşte în măsurarea performanţelor.

Gestiunea activă a portofoliilor bancare determină cresterea expunerii la riscuri dintre cele mai diverse de la cele financiare clasice la cele operaţionale. Existenţa constrângerilor reglementare limitează într-o anumită masură posibilitatea de câştig a băncilor.

Funcţionând într-un mediu de piaţă confuz, haotic, banca comercială este expusă în permanenţă multiplelor categorii de riscuri financiare şi funcţionale (de credit, dobândă, lichiditate, valută etc.). Priceperea bancherului de a evalua just riscurile, luând totodată decizii în vederea minimizării lor, sau acceptării lor în limite “raţionale”, admisibile, constituie problema principală a managementului bancar şi tema centrală a lucrării de faţă.

Riscurile bancare sunt multiple şi multidimensionale şi trebuie repertoriate şi definite cât mai bine posibil în perspectiva măsurării, gestiunii, urmăririi si controlării lor.

Acest demers este clasic, dar problemele sunt importante, iar distincţiile dintre riscuri trebuie să fie clar precizate.

Gestionarea riscurilor nu este altceva decât ansamblul instrumentelor, tehnicilor şi dispozitivelor organizatorice necesare băncii pentru a reuşi. Acestea nu sunt stabile, fixe ci într-o evolutie progresivă: se diversifică, capată noi dimensiuni, devin mai precise şi continuă să evolueze odată cu evoluţia mediului bancar. Gestionarea riscurilor şi gestionarea activelor şi pasivelor se adresează mai întâi riscurilor cuantificabile. Este cazul mai ales al riscurilor financiare (riscuri legate de variaţia ratei dobânzii, riscuri legate de asigurarea lichidităţii), riscuri ce se nasc pe pieţele financiare si se concretizează în evoluţii nefavorabile ale situaţiei financiare sau rezultatelor instituţiei ca urmare a modificărilor înregistrate pe pieţele financiare. Alt risc major este riscul de credit ce exprimă pierderile cauzate de imposibilitatea clienţilor de a-şi achita obligaţiile faţă de bancă. El este în general considerat ca un risc comercial, care rezultă din alegerea pieţelor şi a clienţilor, dar are un impact financiar important. Dar nu toate riscurile se pretează la măsurători. De exemplu, riscurile operaţionale şi/sau tehnice, ce desemnează toate riscurile generate de disfuncţionalităţile interne legate de sistemele informaţionale sau de procedurile interne şi de respectarea lor, pot avea consecinţe extrem de importante. Dar, din cauza naturii lor non-financiare, tehnicile de gestionare în acest domeniu au mai cu seamă un impact indirect, contribuind la ameliorarea sistemelor de urmărire a operaţiunilor si la precizarea regulilor de respectare.

În scopul asigurării si menţinerii credibilităţii si viabilităţii sistemului bancar, băncile sunt responsabile pentru organizarea şi controlul activităţii lor, administrarea riscurilor semnificative.

Gestionarea riscurilor are ca obiectiv optimizarea riscurilor si performanţelor şi

planificarea dezvoltării şi finanţării lor cu consecvenţă. Cele patru scopuri principale ale gestionării riscurilor sunt:

1. asigurarea perenităţii institutiei, prin evaluarea riscurilor, care se traduc mai

devreme sau mai târziu în costuri viitoare.

2. extinderea controlului intern al urmăririi performanţelor prin supravegherea

riscurilor asociate şi posibilitatea comparării performanţelor între centrele de responsabilitate, clienţi, produse, tinând cont de riscurile asociate.

3. facilitatea preţului deciziei pentru operaţiuni noi prin cunoaşterea riscurilor, şi, în

particular, permiterea facturării lor la clienţi.

4. reechilibrarea portofoliilor de activităţi sau a portofoliilor de operaţiuni pe baza

rezultatelor si efectelor diversificării portofoliilor. În această optică, chiar o activitate mai

puţin rentabilă se justifică dacă ea reduce riscul de ansamblu.

Banca centrală, la rândul ei, se implică în controlul riscurilor stabilind un raport

maxim între creditele acordate şi fondurile proprii ale băncii.

Managementul riscurilor cu care se confruntă băncile presupune: prevenirea riscului, măsurarea riscului si gestiunea propriu-zisă a acestuia. Pentru a determina cât de bine sunt identificate, măsurate, monitorizate si controlate riscurile, trebuie evaluate sistemele de gestiune a riscului prin verificarea si evaluarea politicilor, proceselor, personalului şi sistemelor de control.

Capitolul 1. Sistemul bancar la nivel internaţional.

1.1.Structura sistemului bancar internaţional

Deşi este compus dintr-o multitudine de bănci, numai câteva sute dintre băncile Sistemului Bancar Internaţional au o participare internaţională semnificativă. Din studiile efectuate până în prezent, cu privire la centrul financiar Londra, s-a constatat că gradul de concentrare a activităţii bancare este tot mai ridicat: de la 50 de mari bănci din Londra – dintr-un total de 500 bănci – care controlau peste 66% din totalul angajamentelor bancare internaţionale în anul 1985, faţă de 72% în urmă cu 10 ani.

Aceste banci pot fi clasificate în mai multe familii, în funcţie de competenţele deţinute în tările de origine, şi anume: