Impactul politicii fiscale asupra relansării creșterii economice în România

Politica fiscală este o politică conjucturală, o politică ce poate fi folosită doar pe termen scurt, în cazul în care în economie apar dezechilibre cum ar fi deficit bugetar, inflaţie ridicată, şomaj ridicat sau în cazul apariţiei unei crize care ar duce economia în pragul unei recesiuni. În aceste cazuri, statul, mai exact ministrul de finanţe stabileşte o politică fiscală potrivită pentru problema apărută.

Tema pe care am ales să o dezbat tratează acest subiect din perspectiva impozitării şi a efectelor pe care le au taxele şi impozitele asupra economiei. În ultimul an de studiu, am acumulat informaţii atât la diferite seminarii cât şi la cursuri despre impozitele aplicate încă din antichitate. Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă informez şi să aprofundez acest subiect.

Am considerat că în primul capitol trebuie să explic noţiunile teoretice elementare despre politica fiscală, cum ar fi: tipurile de impozitare, caracteristicile unui sistem de taxe bun, importanţa politicii fiscale în economie, mix-ul de politici, ce sunt presiunea fiscală şi evaziunea fiscală şi cum influenţează acestea mediul economic. De asemenea am parcurs şi problema creşterii economice, specificând rolul cunoaşterii în creşterea de tip intensiv şi am vorbit despre relansarea creşterii economice.

În capitolul al doilea am vorbit despre necesitatea intervenţiei statului în economie şi impactul pe care îl au diferite taxe şi impozite asupra economiei. Am tratat apoi problema impozitării progresive versus impozitarea unică în Europa, iar pentru aceasta am luat ca şi exemple Bulgaria, Marea Britanie, Republica Moldova şi România pentru a analiza influenţa tipului de impozitare asupra creşterii economice.

În capitolul al treilea am realizat studiul de caz unde mi-am propus să arăt ce tip de impozitare se potriveşte unei ţări în curs de dezvoltare pe timp de recesiune. În acest sens, am realizat profilul ţării, apoi o comparaţie cu alte ţări din cadrul Europei în ceea ce priveşte gradul de libertate al economiei. Apoi, am analizat evoluţia economiei României în perioada 2001-2004, perioadă în care a existat impozit progresiv, din 2005 de când s-a impus cota unică de impozitare până în 2008, anul în care criza economică a lovit România şi 2009-2010 anii în care România s-a aflat în recesiune.

Capitolul 1. Politica fiscală şi relansarea economică

1.1.Despre politica fiscală şi rolul ei în economie

În general, când ne referim la politica fiscală, vorbim despre latura sa referitoare la sistemul de impozitare. Însă, politica fiscală cuprinde un domeniu mult mai vast. Aceasta poate fi văzută doar ca un mix între modalităţile de procurare a resurselor financiare şi modalităţile prin care statul va utiliza aceste resurse pentru îndeplinirea sarcinilor sale.

Politica fiscală este, prin urmare, o componentă a politicii financiare şi reprezintă un ansamblu de reglementări, metode, mijloace, forme, instrumente şi instituţii utilizate de către stat pentru procurarea resurselor financiare, necesare în finanţarea de acţiuni publice, inclusiv pentru influenţarea vieţii economice şi sociale.

1.1.1.Importanţa politicii fiscale în economie

Rolul politicii fiscale în economiile dezvoltate este să menţină o rată a şomajului cât mai scăzută şi să stabilizeze creşterea economică. În contrast cu acestea, în ţările în curs de dezvoltare, politica fiscală este folosită pentru a crea mediul potrivit unei creşteri economice rapide. Putem spune, deci că principalele obiective ale unei politici fiscale sunt alocarea şi repartizarea optimă a resurselor între sectorul public şi cel privat, stabilitatea ritmului de creştere economică, minimizarea inegalităţii venitului şi a bunăstării, asigurarea unui nivel optim al forţei de muncă şi stabilitatea preţurilor Ţările în curs de dezvoltare sunt caracterizate printr-un nivel scăzut al veniturilor şi al investiţiilor, iar acest lucru poate fi corectat prin repartizarea optimă a resurselor şi subvenţionarea afacerilor pentru creşterea investiţiilor. Guvernul trebuie, de asemenea să direcţioneze resursele către acele afaceri unde randamentele sunt mai mari şi mărfurile produse sunt acceptabile social. Minimizarea inegalităţilor şi creşterea bunăstării se realizează prin impunerea unor cote progresive a veniturilor, scutirea de anumite taxe a persoanelor cu familie numeroasă etc. Aceste stimulente fiscale sunt utilizate şi pentru creşterea ocupării forţei de muncă. În ceea ce priveşte stabilitatea preţurilor, aceasta este asigurată împreună cu instrumentele politicii monetare, care urmăreşte menţinerea unei rate a inflaţiei scăzută, controlând cantitatea de masă monetară din economie.

1.1.2.Instrumentele politicii fiscale

Instrumentele politicii fiscale trebuie folosite împreună cu cele ale politicii bugetare sau cele ale politicii monetare pentru a realiza obiectivul principal al politicii economice, şi anume stabilitatea economică. Instrumentele care stau la dispoziţia politicii fiscale sunt impozitele, taxele, cheltuielile şi transferurile către populaţie. Impozitele sunt sume de bani plătite către stat, cu titlu definitiv şi nerambursabil şi nu implică o contraprestaţie din partea statului. Impozitele îşi manifestă rolul atât în plan economic, social, cât şi financiar: în plan economic, acestea permit statului să intervină în economie pentru a frâna sau a stimula unele activităţi ale firmelor sau consumul de bunuri; în plan social, impozitele folosesc la redistribuirea veniturilor, fiind sume plătite din salariul sau averea populaţiei (impozitul pe venit, impozitul pe profit etc) care sunt redirecţionate către pensionari şi realizarea de lucrări publice; rolul cel mai important se manifestă în plan financiar, deoarece impozitele constituie sursa principală de formare a resurselor finanţelor publice. Taxele sunt prelevări obligatorii, care implică o contraprestaţie subechivalentă din partea statului. Taxele sunt instrumente cu ajutorul cărora statul poate influenţa cererea pentru anumite bunuri (TVA, accize, taxe vamale etc). Transferurile către populaţie sunt reprezentate de pensii, alocaţii şi subvenţii pentru anumite întreprinderi. Cheltuielile guvernamentale sunt sume de bani utilizate pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii (achiziţii, subvenţii, investiţii guvernamentale).

1.1.3.Caracteristicile sistemului de taxe şi tipuri de impozitare

Un sistem de taxe eficient are cinci caracteristici: corectitudine, eficienţă, simplitate, flexibilitate şi transparenţă. Corectitudinea este pentru marea majoritate cea mai importantă caracteristică; corectitudine înseamnă egalitate orizontală (toate persoanele cu situaţii identice trebuie să plătească aceleaşi taxe şi impozite) şi egalitate verticală ( persoanele cu o situaţie mai bună trebuie să plătească mai multe taxe). Eficienţa înseamnă intervenţia cât mai mică a statului în economie cu costuri cât mai mici. Simplitatea administrativă se referă la modul în care sunt colectate şi administrate taxele, fiind pierdut foarte mult timp cu completarea actelor. Flexibilitatea sistemului de taxe se referă la uşurinţa cu care se poate schimba rata de impozitare în cazul schimbării condiţiilor economice. Transparenţa în fiscalitate este corelată cu transparenţa în domeniul publicităţii: plătitorii de taxe trebuie să ştie de ce plătesc acele taxe.

Tipuri de cote de impozitare

Există două tipuri de impozitare, în cote fixe sau în cote procentuale. Cota fixă nu respectă principiul echităţii fiscale, deoarece impozitul sau taxa plătită nu este corelată direct cu puterea economică a contribuabilului. Din acest motiv, cota fixă este utilizată la accize sau taxe vamale. Cota procentuală este de două tipuri: cota procentuală (unică ) şi cota progresivă. În lucrarea „Finanţe” se vorbeşte despre aceste cote de impozitare.