Instrumente de Plată Utilizate în Cadrul Decontărilor

INTRODUCERE

În ţările dezvoltate, ultimii 10-15 ani au reprezentat o etapă de profunde transformări în domeniul moneticii, care au solicitat acţiuni ample de organizare şi reorganizare a reţelelor de plăţi şi compensări, echipări şi reechipări tehnologice, în funcţie de progresele rapide în domeniu. Un asemenea proces continuă cu efervescenţă, fiind promovat de cerinţele creşterii eficienţei activităţii bancare.

Extinderea relaţiilor ţării noastre cu ţările din Uniunea Europeană şi toate străduinţele noastre de a ne alinia şi integra cât mai repede în spaţiul economic european, în perspectiva unei mult aşteptate aderări, necesită, cu prioritate, cunoaşterea normelor, mecanismelor şi tehnicilor utilizate în aceste ţări, în cele mai fierbinţi fluxuri ale interrelaţiilor economice.

Lucrarea de faţă este structurată în şase capitole, ultimul capitol fiind studiul de caz privind derularea operaţiunilor de decontări cu ajutorul instrumentelor de plată la Raiffeisen Bank Topliţa.

Capitolul I face referire la noţiunile de bază în ceea ce priveşte rolul băncii în economie şi modalităţile de efectuare a operaţiunilor de decontări efectuate de unităţile bancare pentru clienţii lor fie prin viramente dintr-un cont în altul fie având ca beneficiar o unitate bancară a alte bănci.

Capitolul II ne prezintă ordinul de plată ca modalitate de decontare, obligaţiile părţilor implicate precum şi prezentarea operaţiunii de transfer credit.

Capitolul III defineşte cambia şi operaţiunile implicate în procesul cambial (girul, acceptarea, avalul, scadenţa, plata, regresul, protestul, executarea silită, anularea şi înlocuirea cambiei) precum şi biletul la ordin ca o formă a cambiei.

Capitolul IV defineşte cecul, circuitul acestuia şi formele existente din anumite puncte de vedere, şi, la fel ca în capitolul anterior etapele parcurse de cec pentru a fi valabil (girul, avalul, plata, regresul, protestul, anularea şi înlocuirea cecului).

Capitolul V ne ajută să înţelegem mai bine funcţionalităţile specifice cardului, dat fiind faptul că în ultimul deceniu a crescut numărul de carduri utilizate şi de asemenea şi numărul persoanelor care utilizează acest mijloc de plată şi de obţinere de lichidităţi de la banca emitentă precum şi de retragere a acestor sume pentru nevoi personale.

Capitolul VI reprezintă partea practică a acestei lucrări, realizată la Raiffesen Bank sucursala din Topliţa pentru a înţelege mai bine derularea acestor operaţiuni de decontări cu ajutorul instrumentelor de plată. În studiul de caz efectuat este prezentat de asemenea şi circuitul acestor instrumente fiind descrişi paşii efectuaţi în cadrul operaţiunii respective.

Dacă nu ar fi existat băncile, singura modalitate de plată ar fi fost numerarul. Decontarea bancară este o operaţiune prin care are loc lichidarea obligaţiilor de plată prin intermediul conturilor deschise la bănci, fără bani în numerar, respectiv prin efectuarea de viramente dintr- un cont în altul. Astfel că, în urma operaţiilor de decontare se sting creanţe şi datorii între părţi.

În evoluţia moneticii contemporane, transformările principale nu sunt determinate numai de extinderea operaţiunilor firmelor, creşterea numărului de agenţi economici şi a volumului activităţii economice în ansamblu, cât mai ales de angajarea în sistemul bancar a resurselor considerabile pe care le reprezintă veniturile şi economiile familiilor.

Desfăşurarea plăţilor în economie înseamnă implicit vehicularea instrumentelor de plată între bănci, respectiv a informaţiilor cuprinse în aceste documente. În conformitate cu aceste informaţii, în fapt dispoziţii privind disponibilităţile din conturi, devine posibilă operarea lor, trecerea sumelor dintr- un cont în altul, respectiv desfăşurarea circulaţiei monetare scripturale.

O data decisă efectuarea plăţii, derularea ei propriu- zisă trece în competenţa băncilor şi durata acestei derulări depinde de tehnologia şi capacităţile organizatorice ale sistemelor de plăţi şi compensări.

În ţările dezvoltate în contemporaneitate s- a încheiat de mult „bancarizarea”, proces prin care cvasitotalitatea firmelor şi persoanelor au conturi deschise la bănci, ceea ce permite efectuarea plăţilor, hotărâtoare prin substanţialitatea lor, să se desfăşoare prin bănci, respectiv prin transferuri sau viramente între conturile bancare.

Pe măsura introducerii tehnologiilor noi bazate pe telematică, respectiv îmbinarea metodelor de telecomunicaţii moderne cu informatica, au fost reconsiderate instrumentele tradiţionale de plată cecul şi cambia, prin alinierea lor la cerinţele transferului electronic de fonduri. Cerinţele circuitelor informatizate de plăţi au dus la utilizarea unor metode de rezumare prin redarea elementelor esenţiale, prin caractere cu cerneală magnetică, în scopul de a înlocui circuitul propriu- zis al documentelor suport- hârtie.

De asemenea, evoluţia instrumentelor de plată se caracterizează prin diminuarea accelerată a documentelor suport- hârtie şi creşterea rapidă a dispoziţiilor de plată exprimate prin mesaje electronice.

Sistemele de compensări optimizează astfel durata relaţiilor de plăţi între bănci, fluxurile monetare nete interbancare şi întregul eşafodaj al relaţiilor interbancare.

Perfecţionarea şi diversificarea sistemelor de compensări şi decontări, în funcţie de cerinţele specifice ale dezvoltării plăţilor aferente, în condiţii proprii, servesc în întregime tendinţelor de modernizare accelerată a întregului sistem de plăţi, suport şi promotor al vitalităţii economiei naţionale.