Integrarea monetară europeană și moneda euro

CAPITOLUL 1

Consideraţii generale cu privire la noţiunile de euro şi integrare monetară

1.1. Integrarea economică şi monetară europeană. Misiune şi obiective

Integrarea a devenit din ce în ce mai mult un domeniu de interes pentru majoritatea economiştilor ea reprezentând punerea într-un singur loc a mai multor părţi în vederea constituirii unu întreg, în aceasta situaţie, părţile constitutive devin părţi integrante; obţinerea, în cadrul unui anumit teritoriu, a unui „sentiment de comunitate” si a unor instituţii suficient de puternice, precum si a unor practici răspândite, care să asigure pentru un timp îndelungat „schimbări paşnice” între statele respective.

Integrarea economică reprezintă în opinia economistului Jan Tinbergen crearea unei structuri optime a economiei internaţionale, prin înlăturarea barierelor artificiale din schimburile comerciale. În dicţionarul de economie contemporană integrarea economică esste definită ca „ realizarea unei unificări complete între economii mai înainte distincte. Prin aceasta înţelegând nu numai o unificare vamală, dar şi de asemenea, o liberalizare a tuturor operaţiunilor comerciale sau financiare, astfel încât posibilităţile de iniţiativă, în ansamblul teritoriului, să fie pentru fiecare de competenţa ţărilor în cauză, identice cu cele care existau anterior în fiecare teritoriu” .

Formele integrării economice se referă la:

• integrarea pieţei- parte esenţială;

• integrarea politicii economice.

Integrarea pieţei este o noţiune comportamentală: activităţile actorilor de pe piaţa din diferite regiuni sau state membre sunt racordate la condiţiile cererii şi ofertei din întreaga Uniune Europeană (sau altă zonă relevantă); se materializează şi printr-o circulaţie transfrontalieră semnificativă a bunurilor, serviciilor şi factorilor.

Într-o piaţă de produse (bunuri şi servicii) perfect omogenă sau pe o piaţă financiară de un anumit tip, integrarea pieţei poate fi măsurată prin gradul de convergenţă a preţului.

Integrarea politică reprezintă „procesul prin care naţiuni, până atunci doritoare şi capabile să-şi conducă independent politica internă şi cea externă, încearcă să ia împreună anumite decizii sau sa delege procesul luării deciziilor unor noi organe centrale; procesul prin care actorii politici din mai multe state diferite sunt convinşi să-şi modifice speranţele şi activităţile politice către un nou centru”.

Aceasta implică:

- renunţarea la graniţe;

- renunţarea la politicile economice naţionale;

- renunţarea la moneda naţională şi politici fiscale naţionale;

- renunţarea la forţele militare naţionale.

În comparaţie cu integrarea pieţei, integrarea politicii economice este un concept mai puţin precis:

- poate acoperi tipuri foarte diferite de politici economice,

- poate utiliza diferite instrumente.

Integrarea politicilor economice nu poate fi măsurată direct: în timp ce există supoziţia că integrarea pieţei (dacă nu este distorsionată) duce în general la creşterea bunăstării, o integrare mai mare a politicii economice poate fi bună sau nu pentru bunăstarea agregată.

Se cunosc două forme de integrare, şi anume integrare pozitivă şi integrare negativă introduse de Jan Tinbergen:

• integrarea pozitivă semnifică transferul unor competenţe naţionale către instituţii comune (supranaţionale), sau exercitarea lor în comun;

• integrarea negativă se referă la eliminarea discriminărilor din politicile economice naţionale, sub supraveghere instituţionalizată supranaţională.

Există o serie de etape( stadii) ale integrării economice în care sunt atinse obiective în plan economic, social şi politic:

• colaborarea economică;

• cooperarea economică;

• clubul de comerţ preferenţial;

• zona de liber schimb;

• uniunea vamală;

• piaţa comună;

• uniunea economică;

• integrarea economică şi monetară.

Din etapele enumerate mai sus observăm că procesul de integrare economică are la bază o serie de principii ce trebuie a fi respectate de ţările participante cum ar fi: circulaţia liberă a factorilor de producţie, crearea unui spaţiu economic comun, consumarea resurselor în comun asigurându-se astfel o eficienţă economică şi socială maximă, realizarea unei uniuni vamale şi realizarea unor politici comune în domeniile economic, financiar, monetar şi social.