Internaționalizarea Producției de Autoturisme din România

Capitolul 1. Mediul de afaceri al întreprinderii

1.1. Caracteristici esenţiale ale mediului economic

În prezentul capitol ne propunem să contribuim, de pe poziţiile specifice unei abordări sistematice, la delimitarea, structurarea şi operaţionalizarea problematicii privind mediul de afaceri al întreprinderii.

Problematica mediului de afaceri al întreprinderii prezintă un interes prioritar pentru teoreticienii şi practicienii economiei şi gestiunii întreprinderilor. În centrul acestei problematici se situează relaţia dintre întreprindere privită din punct de vedere sistematic şi mediul său de afaceri.

Aceste două concepte: întreprinderea şi mediul de afaceri sunt, prin esenţa lor, corelative, în sensul că se presupun reciproc şi se definesc prin raportarea unuia la celălalt.

Întreprinderea se defineşte ca o entitate activă a sistemului economic, de natura unei organizaţii autonome, înzestrată cu resurse pe care le utilizează în scopul exercitării, în mod stabil şi structurat, a unor funcţiuni referitoare la producţie, servicii, schimb etc. Orice întreprindere se individualizează prin misiunea îndeplinită şi dispune de capacitatea de a adopta şi aplica decizii proprii, reprezentând un cadru de manifestare a liberei iniţiative economice. O întreprindere funcţionează sub forma unui complex de acţiuni intercondiţionate, promovate într-un mediu economico – social ambiant în care tinde să se integreze adaptiv, dar pe care, în acelaşi timp, îl poate influenţa .

În economia contemporană există o mare diversitate de întreprinderi, astfel, după obiectivul urmărit în activitatea lor, există întreprinderi cu scop lucrativ sau nonlucrativ; după forma de proprietate distingem întreprinderi private, publice sau mixte; după regimul juridic de organizare sau diferite variante de societăţi comerciale; după dimensiunea lor (reflectată de numărul de personal, mărimea capitalului social şi a cifrei de afaceri) distingem întreprinderi mari şi respectiv întreprinderi mici şi mijlocii.

Având în vedere diversitatea întreprinderilor, abordarea sistematică a întreprinderii pune în evidenţă, la nivelul oricărei entităţi, un cadru invariant, format din trei meta –funcţiuni generice, potrivit autoarei cărţii: Firma în mediul concurenţial, şi anume:

- autoîntreţinerea şi autoreproducere;

- relaţionarea cu alte entităţi active;

- transformarea ca efect al propriei funcţionării pentru îndeplinirea proiectului asumat.

Cu toată diversitatea lor, firmele se reduc, după natura activităţii pe care o realizează la două mari categorii: firme nefinanciare şi financiare. Firmele nefinanciare realizează activităţi cu caracter comercial care privesc producţia şi comercializarea bunurilor materiale şi serviciilor a căror natură şu este financiară.

Firmele financiare, în special băncile, casele de economii, societăţile de investiţii şi de asigurări, casele (fondurile) de pensii şi altele realizează activităţi comerciale însă de natură financiară. Specificul activităţilor determină mari deosebiri între cele două tipuri de firme, deşi în ceea ce priveşte anumite aspecte precum finanţarea, concentrarea, fuziunea, delocalizarea etc. ele păstrează şi caracteristici comune.

Ne vom concentra asupra mondializării firmelor nefinanciare dar vom face referire în măsura în care va fi necesar şi la cele financiare.

Modul în care este abordată mondializarea firmei în literatură şi mai puţin sau deloc în studiile de caz, relevă o anumită rămânere în urmă faţă de evoluţia realităţilor, se bazează mai ales pe modelul neoclasic al întreprinderii, pierde din vedere antecedentele istorice, ignoră însemnătatea exemplelor şi existenţa unor procese relaţionale de schimb între firmele din diferite ţări. Mai pe scurt avem de-a face cu o prezentare a mondializării firmei în special ca un proces care apare pe loc gol, fără nici un fel de precursor, fără o cunoaştere anterioară a potenţialilor parteneri. În general, actul mondializării nu cade ca un trăsnet din senin şi nu se manifestă decât rareori în toată amplitudinea sa dintr-o dată. „Îmbrăţişarea” firmei cu mondializarea îmbracă o enormă diversitate de forme şi are grade de intensitate diferite .

Astăzi, asemănarea dintre compania mamă şi filialele sale din lume se estompează major; managementul de vârf al companiei transnaţionale nu coincide cu cel al companiei mamă, chiar dacă executivul este concentrat în aceeaşi ţară.