Managementul Lichidității Bancare

INTRODUCERE

Managementul băncii poate fi definit ca fiind procesul de integrare funcţională a unui ansamblu diferenţiat de activităţi specifice, centrate pe obţinerea şi combinarea resurselor umane, informaţionale şi financiare în scopul furnizării profitabile a produselor şi serviciilor bancare.

Specificitatea şi caracteristicile managementului bancar determină şi delimitează domeniile primordiale esenţiale în care se afirmă atribuţiile acestuia, configurând structura managementului desfăşurată pe opt domenii principale:

-Managementul lichidităţii;

-Managementul activelor;

-Managementul pasivelor;

-Managementul capitalului;

-Managementul performanţelor;

-Managementul riscului;

-Managementul relaţiilor umane;

-Managementul pieţei.

Managementul oricărei bănci are ca principală componentă asigurarea unei lichidităţi adecvate.Lichiditatea bancară are o deosebită importanţă în cadrul unei instituţii financiar-bancare,fiind considerată o “pernă de securitate”.

În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent.

În sens mai restrâns, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate . Lichiditatea bancară exprima capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.

În situaţia unei reduceri neaşteptate a numerarului, un nivel de lichiditate scăzut poate duce, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare cu costuri mari. Această situaţie reduce profitabilitatea băncii şi determină, în ultima instanţă, insolvabilitatea. O lichiditate excesivă diminuează rentabilitatea activelor, conducând la obţinerea unor performanţe financiare slabe.

Principala activitate a băncilor, operaţiunile de intermediere, presupun atragerea de resurse pe termen scurt şi plasarea acestora pe termen lung, dând impresia unei incertitudini în ceea ce priveşte lichiditatea. Transformarea resurselor cu scadenţă mica în plasamente cu scadenţă mare pentru a putea face faţa eventualelor crize de lichiditate constă în gestiunea riscului de lichiditate .

Managementul unei instituţii financiare poate stabili o politică privind deţinerea unui volum mai mic sau mai mare de lichidităţi în funcţie de:

- necesarul anticipat de fonduri (nevoia de lichiditate);

- aversiunea faţă de risc a băncii sau instituţiei financiare;

- factorii de risc implicaţi în luarea deciziilor.

Banca Nationala a României este împuternicită, prin statutul său de autoritate legislativă, să reglementeze activitatea bancară. Normele BNR, publicate în Monitorul Oficial, reglementează nivelul minim de lichiditate pe care trebuie sa îl îndeplinească băncile.

BNR defineşte lichiditatea, în normele sale, ca fiind „capacitatea băncii de a asigura în orice moment îndeplinirea angajamentelor sale” .

Lichiditatea şi administrarea resurselor şi plasamentelor sunt evaluate în funcţie de:

- trendul şi stabilitatea depozitelor;

- gradul şi trendul utilizărilor pe termen scurt, sursele volatile de fonduri, finanţarea activelor pe termen lung;

- accesul la pieţele monetare şi alte surse de finanţare;

- adecvarea surselor de lichiditate şi abilitatea de a face faţă nevoilor de lichiditate;

- eficienţa politicilor şi practicilor de lichiditate, strategiile de administrare a fondurilor;

- sistemele informatice de administrare si planurile de finanţare;

- capacitatea managementului de a identifica, măsura, monitoriza şi controla lichiditatea şi nivelul de diversificare al surselor de finanţare.

Managementul lichidităţii reprezintă preocuparea generală a băncii ce rezidă din asigurarea numerarului necesar (lichiditatea) pentru a plăti deponenţii când există ieşiri de depozite (retrageri), şi în acest sens banca trebuie să dispună de active lichide, sau de posibilităţi ieftine de procurare a acestora.

Managementul lichidităţii evidenţiază importanţa rezervelor minime obligatorii şi deţinerea de către bănci a unor rezerve suplimentare în vederea evitării costurilor generate de lichiditate.

CAP.1. URMĂRIREA LICHIDITĂŢII BANCARE

1.1 Rolul şi funcţiile lichidităţii bancare

În managementul unei instituţii financiar-bancare un loc important şi permanent îl constituie asigurarea unei lichidităţi adecvate.O bancă are lichiditate dacă are acces imediat la fondurile necesare acoperirii unor anumite nevoi,la costuri rezonabile,adică fie dispune de sumele respective,fie le poate procura prin împrumuturi sau vânzare de active.

Băncile îsi pot controla lichiditatea printr-o planificare atentă a schimbărilor în cadrul depozitelor şi creditelor luând în considerare şi aversiunea faţă de risc,precum şi factorii de risc.

Rolul lichidităţii bancare este acela de a deţine fonduri în momentul în care o instituţie financiar-bancară are nevoie de acestea.

Principalele funcţii ale lichidităţii bancare sunt:

-asigurarea desfăşurării în condiţii normale a activităţii bancare prin reatragerea clienţilor băncii privind suficienţa fondurilor disponibile.Odată cunoscută de opinia publică,o lipsă a lichidităţii suficiente poate avea impact negativ asupra activităţii instituţiei financiar-bancare.