Migrația forței de muncă în Uniunea Europeană între 2000 și 2009

INTRODUCERE

Migraţia forţei de muncă în Uniunea Europeană este subiectul abordat în multe studii care fac obiectul unor ştiinţe interdisciplinare- demografie, economie, afaceri internaţionale, drept european, sociologie etc.

Prezenta lucrare de licenţă îşi propune să analizeze fenomenul migraţiei forţei de muncă în spaţiul Uniunii Europene în intervalul 2000-2009, luând în considerare schimbările instituţionale, economice, sociale şi strategice care au avut loc în perioada precizată anterior.

Căderea regimului comunist din Europa Centrală şi de Est a fost motivul pentru care multe persoane au ales să părăsească ţara din care provin şi să migreze în statele dezvoltate ale Europei de Vest, Sud şi Nord, în special pentru a lucra.

În perioada la care facem referire, mobilitatea geografică în sens economic se intensifică, urmare a aderării de noi state la Uniunea Europeană ( 10 state noi membre începând cu 1 mai 2004-Cipru, Malta, Polonia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, Slovacia, Slovenia; şi de la 1 ianuarie 2007-Bulgaria şi România).

Liberalizarea pieţii muncii precum şi liberul acces în statele amintite au creat condiţiile necesare fluxurilor de migraţie din ţările în curs de dezvoltare spre cele în care economiile sunt solide.

Cel mai mare număr de migranti care au luat decizia de a lucra în Occident provin în special din Europa Centrală şi de Est.Ţara noastră, este un important pion, în lanţul forţei de muncă, care îşi desfăşoara activitatea, mai ales după momentul 2007, în ţări ca Italia, Spania, Portugalia, Germania, Marea Britanie etc.

CAPITOLUL 1 FENOMENUL MIGRAŢIEI

Fenomen cu o istorie impresionantă, migraţia a încetat să se manifeste izolat, specific doar în anumite ţări ale lumii şi a devenit un fenomen global a cărui dinamică cere o analiză continuă.Indivizii migrează având motivaţii de natura politică economică sau socială, cu toţii fiind în cautarea unui trai mai bun.Este evident că prezenţa conflictelor armate a regimurilor opresive, precum şi menţinerea diferenţelor de dezvoltare între statele lumii vor alimenta în continuare aceste fluxuri, dinspre ţările mai puţin dezvoltate înspre cele dezvoltate.

De-a lungul timpului, Europa s-a confruntat cu pierderea a milioane de persoane care s-au îndreptat spre continentul american ( plecări masive în valuri la sfârşitul sec.XIX şi începutul sec.XX), pentru ca, în a doua parte a secolului trecut, mişcările de populaţie să aibă loc în special în interiorul continentului ( de la programele guest-worker, la contingentele pentru persoanele cu calificare înalta, de la migraţia Sud-Nord, la migraţia Est-Vest).

1.1 Conţinutul conceptului

Pentru a putea analiza elementele caracteristice şi dinamica problematicii de care ne ocupăm în cadrul acestei lucrări, este necesar a face anumite lămuriri cu privire la delimitările conceptuale.

Migraţia se defineşte în accepţiunea Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, ca fiind “Procesul de mişcare a polulaţiei în înteriorul unui stat ( migraţie internă: rural-urban, urban-rural, rural-rural, urban-urban) sau peste graniţe ( migraţia internaţională care include mişcarea refugiaţilor, a căutătorilor de azil, a migranţilor ecnomici)

Naţiunile Unite, în ceea ce priveşte migraţia, au următoarea viziune: “ Migraţia implică relocarea teritorială a persoanelor între mai multe state”

Având în vedere existenţa mai multor definiţii cu privire la procesul migraţiei, putem sitetiza două elemente comune specifice acestora: timp şi spaţiu.

În ceea ce priveşte spaţiul, toate organizaţiile menţionate mai sus împărtăşesc opinia conform căreia migraţia implică traversarea cel putin a unei graniţe internaţionale, fară să facă referire explicită la migraţia transfrontalieră.

Opiniile sunt divergente în ceea ce priveşte componenta timp în legatura cu migraţia.În viziunea Naţiunilor Unite, migraţia presupune plecarea din tara de origine şi stabilirea în cea de destinaţie pentru cel putin un an.În aceste condiţii, se face distincţie între migrantul pe termen lung ( cel care pleca pentru cel puţin un an) , şi cel pe termen scurt (perioada pentru care el paraseşte ţara de origine este mai mică de un an) În ceea ce priveşte punctul de vedere al Comisiei Europene, migraţia pe termen lung include atât şederile efective de minim douasprezece luni cât şi intenţia de a locui într-un alt stat membru minim douăsprezece luni. Se creează astfel confunzii în comparabilitatea datelor furnizate de statele membre.