Modernizarea Pieței Autohtone a Asigurărilor în Procesul Aderării La Uniunea Europeană

Introducere

Un principiu important în viaţa şi în dezvoltarea firească a omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit preocuparea permanentă faţă de viitor, frica asociată cu precauţie şi înţelepciunea în conexiune cu siguranţa unui lucru împlinit.

Într-o societate organizată, orice persoană este expusă la riscuri într-o manieră sau alta. Riscul este cunoscut ca ceva incert cu probabilitatea de a se produce în viitor, care dacă se va declanşa va determina în mod inevitabil o pierdere. Persoanele fizice, societăţile comerciale şi alte organizaţii întâmpină riscuri în activităţile lor, iar asigurările îi sprijină să apere împotriva acestora.

Odată cu evoluţia relaţiilor economice, oamenii, expuşi destul de frecvent la pericolele ce le pun în primejdie viaţa şi proprietatea, au descoperit necesitatea de a apela la asigurare ca modalitatea cea mai simplă de a se proteja pe ei şi bunurile ce le aparţin. Asigurarea exprimă în principal o protecţie financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.

Acordul de voinţă este primul principiu de bază care intermediază obţinerea unui contract între asigurat şi asigurator, prin care asiguratul beneficiază de protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat asiguratorul. Asiguratorul printr-un contract de asigurare se obligă să plătească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia din riscurile asumate.

Principiul mutualităţii este cel prin care fiecare asigurat participă cu o sumă de bani, numită prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care asiguratorul acoperă daunele suferite de asiguraţi.

Prin intermediul asigurării, riscurile sunt transferate şi totodată daunele unei persoane către o societate de asigurări oferind prilejul unei securităţi financiare. Transferul riscului prin repartizare a fost determinat încă din perioadele timpurii de către navigatori şi transportatori ai bunurilor pe apă prin divizarea mărfurilor pe mai multe nave, acesta fiind un mod de protecţie.

Modalităţile de asigurare au evoluat direct proporţional cu apartenenţa la risc şi implicit cu necesitatea de a avea protecţie atât la nivel de afacere cât şi în general pentru fiecare entitate. Astfel, oamenii de afaceri au recurs la asigurări pentru a diminua riscurile ce pot apărea în tranzacţiile comerciale şi cele legate de protecţia patrimoniului.

În literatura de specialitate sunt redate diverse unghiuri de vedere în legătură cu conceptul de asigurare. Asigurarea reflectă un ansamblu de relaţii economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale provenit din acţiunea legilor economice obiective.

Acesta se referă la constituirea, de către persoanele fizice şi juridice expuse la anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se satisfac alte cerinţe economico-financiare probabile, imprevizibile.

Particularităţile asigurării sunt scopul şi metoda. Scopul reflectă despăgubirea pagubelor produse de calamităţi ale naturii şi accidente, precum şi anticiparea pagubelor. Metoda e constituită din acoperirea unor riscuri, crearea unei comunităţi de risc. Scopul şi metoda sunt materializate prin formarea şi utilizarea fondului de asigurare.

Alţi autori propun recunoaşterea conceptului de asigurare ca o manieră prin care unei părţi, asiguratului, i se permite în schimbul unei prime sau cotizaţii o prestaţie furnizată de către o altă parte, asiguratorul, în cazul apariţiei unui eveniment. Există formulări diferite ale conceptului de asigurare, fără a exista un consens şi aceasta datorită unor dificultăţi de ordin economic, social şi juridic, dintre care cele mai importante sunt:

- Aria largă de desfăşurare a asigurărilor, precum şi practicile cuprinzătoare utilizate în asigurări;

- respingerea de către jurişti a faptului că asigurarea este o categorie economică şi redarea acesteia ca un raport juridic, uniformizând asigurarea comercială şi o serie de practici şi condiţii care fac obiectul contractului de asigurare;

,,Asigurarea depăşeşte cu mult garanţia financiară pe care o aduce asiguraţilor. Ea cuantifică riscurile, dezvoltă înţelegerea lor şi comportamentul de prevenire, presupune noi servicii adaptate situaţiilor individuale, cum sunt cele din domeniul securităţii, dependenţei sau accidentelor legate de viaţa umană, permite exercitarea normlă a activităţilor persoanelor şi întreprinderilor, contribuie, într-un cuvânt la dezvoltarea economică şi socială, într-o manieră crescândă şi de neînlocuit” .

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE ASIGURARE ŞI CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

1.1. Conceptul de asigurare (din punct de vedere juridic, economic şi financiar)

Existenţa asigurărilor s-a remarcat din cele mai vechi timpuri; oamenii de ştiinţă neavând posibilitatea să stabilească decât cu aproximaţie perioadele istorice ale apariţiei lor.

Formele iniţiale de asigurări (asociaţii de înmormântare, de ajutoare în caz de deces, incendiu etc.) au existat pe teritoriul României încă din secolele XVII-XVIII, atât în cadrul breslelor, cât şi al obştilor săteşti.

Odată cu evoluţia relaţiilor capitaliste în economie (apariţia capitalului comercial, dezvoltarea întreprinderilor de tip capitalist, a transporturilor) şi a participării României la circuitul economic mondial, a devenit necesară instituirea unor forme de organizare pentru prevenirea riscurilor şi compensarea pagubelor provocate de diferite fenomene (calamitaţi ale naturii, accidente, furt).

A doua jumătate a secolului al XIX-lea, până la începutul primului război mondial, a fost perioada de sporire a societăţilor autohtone de asigurări de asigurări pe teritoriul ţării noastre. Astfel dintre cele mai reprezentative societăţi care aplicau diferite forme de asigurare, se regăsesc:”Transilvania” în 1868, “Dacia” în 1871, “România” în 1873, “Naţională” în 1882, “Generală” în 1897.

La începutul secolului al XX-lea, şi mai ales, după primul război mondial, se înfiinţează mai multe societăţi de asigurări naţionale şi străine. Astfel, ia naştere societatea de asigurări “Agricolă”în 1907, care practica toate formele de asigurări (nu numai agricole), “Prima Ardeleană” în 1911.