Operațiuni de creditare

Sebeşul este un oraş cu tradiţie în activitatea bancară. Cea mai veche bancă din oraş a fost Muhlbancher tpar und Vorschussvereen - Asociaţia Sebeşană pentru Economie si Credit, fondată în anul 1868. De-a lungul anilor aceastã instituţie bancară şi-a schimbat denumirea, în anul 1930 sub numele de Bancă Sebeşană devine o filială a Băncii Române din Alba Iulia, iar ulterior Banca Naţională. Din anul 1990 devine Banca Comercială Română, filială a sucursalei Alba Iulia.

Trecerea la economia de piaţă face ca descifrarea şi înţelegerea mecanismelor de funcţionare ale noii economii să fie imperios necesară, mai ales pentru că doar aşa se pot prevedea traiectoriile pe care vor evolua în viitor fenomenele economico-sociale.

În economia de piaţă, operaţiunile de încasări şi plăţi reprezintă un circuit vital al desfăşurării activităţii economice, realizându-se în cea mai mare parte fără numerar. Ceea ce uneşte toate compartimentele şi domeniile economiei sunt relaţiile de încasări şi plăţi, relaţiile de decontări ce iau naştere între agenţii economici, între aceştia şi bănci, ca o reţea vastă de legături invizibile fără de care întregul mecanism al economiei nu ar mai funcţiona.

Dar pentru a realiza aceste încasări şi plăţi, trebuie să fie cunoscute principalele instrumente de plată şi credit, circuitele lor de la emitere până la achitare, modalităţile de plată, modul de realizare a decontărilor intrabancare şi interbancare, precum şi alte elemente ce ţin de utilizarea lor.

În scopul fluidizării circulaţiei băneşti pe măsura realizării stabilizării economiei, se manifestă tot mai mult preocuparea băncilor şi a autorităţilor statale pentru adoptarea unor instrumente şi modalităţi de credit moderne, care în ţările cu economie de piaţă şi-au dovedit pe deplin viabilitatea, contribuind major la restrângerea numerarului şi la dezvoltarea plăţilor fără numerar.

Unele din aceste instrumente de credit au fost deja introduse pe plan intern (ele circulând la nivel internaţional) sau sunt în curs de introducere, altele vor fi adoptate într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, atunci când conjunctura şi nivelul de dezvoltare a economiei o va putea permite. Tot în acelaşi scop remarcăm preocuparea băncilor şi pentru introducerea unor sisteme de decontare cât mai eficiente, care să asigure un circuit cât mai scurt al documentelor.

După 1989, B.N.R. alături de alte societăţi bancare au depus eforturi pentru introducerea în România a unor instrumente de plată fără numerar adaptate atât standardelor internaţionale, cât şi stadiului de dezvoltare actual al sistemului nostru de plăţi, care s-a concretizat în ultimii ani (din 1994) în actualizarea cadrului legislativ pentru cec, cambie, bilet la ordin şi ordin de plată.

Introducând aceste instrumente de plată şi credit, noul sistem de plăţi evidenţiază rezerve în potenţialul de accelerare a vitezei de efectuare a operaţiunilor client-bancă.

Sistemul bancar joacă un rol central în cadrul mecanismului economico-financiar, funcţionarea acestui mecanism depinzând într-o mare măsură de buna funcţionare a sistemului bancar. Ceea ce determină ca întreg aparatul bancar sã fie considerat un amplu sistem sunt tocmai operaţiunile de decontare ce se realizează între societăţile bancare, în numele lor sau al titularilor de conturi.

În legătură cu esenţa şi rolul creditului au apărut încă din fazele incipiente ale dezvoltării producţiei de mărfuri, îmbrăcând cele mai diferite forme.

John Law, promotor al teoriei expansioniste a creditului a susţinut ca prin aceasta are loc punerea în mişcare a forţelor de producţie potenţiale. În concepţia sa creditul este moneda iar moneda este creatoare de capital.

Deşi aceasta teorie este strâns legata de apariţia băncilor, punerea în circulaţie a bancnotelor şi restrângerea circulaţiei monedelor cu valoare intrinsecăs, nu putem vorbi de puterea miraculoasa a banilor de a produce capital care sa poată suplini lipsa forţelor de producţie.

În epoca moderna vom regăsi ideile lui John Law în lucrările lui Mac Leod, Hahn, Schumpeter, formându-se teoria creditului creator de capital, ajungându-se la formulări de genul:

“Tot ce are putere de cumpărare este moneda, iar creditul întrucât oferă debitorului putere de cumpărare este şi el monedă.”

“ Tot ce are putere de cumpărare este avuţie, deci creditul este şi el avuţie”.

“Creditul este capital productiv pentru ca aduce profit”.

“ Băncile creează creditul, deci sunt fabrici de credit şi de aceea sunt creatoare de capital”.

Creditul ca atare nu este o sursă a avuţiei naţionale, nu poate crea capital ci poate doar sa redistribuie capitalul existent.

Creditul a fost definit de-a lungul timpului în diferite moduri de către specialiştii în economie. Astfel K.Knies înţelege creditul ca fiind schimbul unor bunuri nediferenţiate fizic.

Creditul ca şi moneda instrumentele de plata şi de credit servesc la rezolvarea atât a unor probleme economice ,cat şi de schimb. Creditul a apărut după schimbul în natura şi ca o consecinţă imediata a acestuia. El este tot un schimb insa are particularitatea ca intre momentele de schimb se intercalează factorul timp.

Procesul de creditare reprezintă un ansamblu coerent de masuri economice şi legislative pe care le i-a statul cu ajutorul pârghiilor financiare şi de credit în legătură cu planificarea, acordarea , utilizarea eficienta şi rambursarea creditului cat şi în legătură cu efectuarea contractului de către bănci asupra modelului în care unităţile au folosit şi respectat funcţiile creditului şi principiile creditarii. Creditul este deci un schimb care începe în prezent şi se termina în viitor. El este deci un mijloc de plata , reprezentare şi transfer de bunuri materiale şi servicii instrument de consemnare în timp şi spaţiu de drepturi şi obligaţii materiale.

Creditul constituie un contract prin care o bancă, o persoana fizica sau juridica transmite alteia o suma de bani pentru a o folosi o anumita perioada de timp pentru realizarea unui scop cu obligaţia de a restitui suma şi dobânda aferenta conform prevederilor stipulate în contract.

Succesiv în timp, practica creditului la diversificat în sensul ca , daca în fazele incipiente avea o forma naturala , acordarea unui bun în aşteptarea restituirii lui în viitor la o perioada convenita, ulterior au apărut forme noi respectiv creditul în mărfuri şi creditul în monede.

2.2. Categorii de credite

În funcţie de cel care acorda creditul, de durata de destinaţie, de scopul în care este folosit, se cunosc mai multe categorii de credite. Deşi unele din aceste credite nu sunt bancare propriu zise , toate se derulează sub forma de operaţiuni bancare.

- Din punct de vedere al duratei creditele se clasifica în:

1. Credite pe termen scurt:este considerat, în general, creditul cu o scadenţă mai mică de un an, de regulă, câteva luni. Această formă de credit este lefată de o serie de fenomene monetare şi în primul rând de creerea monedei.

2. Credite pe termen mijlociu sau mediu: este un credit cu scadenţa cuprinsă între trei şi cinci ani. Această formă de credit s-a dezvoltat îndeosebi în perioada postbelică, fiind legată în primul rând de sectorul construcţiilor imobiliare, inclusiv de locuinţe, care necesită un anumit număr de ani pentru a putea fi realizate.

3. Credite pe termen lung: presupune renunţarea la posesia unui bun sau a unei sume de bani pentru un număr mai mare de ani, de obicei este considerat un credit pe termen lung, un credit acordat pe o durată de peste cinci ani.fără îndoială graniţele între ceea ce se consideră a fi un credit termen scutr, mediu sau lung sunt cât se poate de relative. Cu toate acestea, se poate spune că, de regulă, creditul pe termen lung are o scadenţă de peste cinci ani, în medie de zece ani.

La creditele pe termen lung care de regulă sunt de valori mari se poate negocia o perioadă în care sa nu fie achitate ratele (anuităţile) creditului pe o anumita perioadă, de obicei în primii ani.

- Din punct de vedere al calităţii debitorului:

1. Creditul privat: acordat societăţilor comerciale, comercianţilor persoana fizica şi altor persoane particulare şi care se realizează prin instrumente de plata si de credit, virări în contul curent în baza contractului de credit încheiat. Creditul privat este în general un credit pe termen scurt.

2. Creditul public: este creditul în care intervine statul, fie pentru a acorda credite persoanelor fizice şi juridice private, fie dimpotrivă, pentru a lua împrumuturi de la acestea din urmă.

Delimitarea dintre creditul public şi creditul privateste uşor de făcut, însă nici aceasta nu este absolută, deoarece cele două forme de credit interferează adesea. Astfel în cazul în care statul acordă garanţii pentru creditele private (angajate pentru realizarea unor lucrări de interes public, cum ar fi: construirea unor şosele, căi ferate, conducte) ori orientează investiţiile, consiliază particularii să construiască un anumit tip de uzină într-un anumit loc (din considerente de amenajare a teritoriului sau de protecţie a mediului) cele două forme de credit sunt îmbrăcate într-o manieră aproape identică.

Problema preocupantă în legătură cu creditul public este atitudinea statului, care nu îşi echilibrează veniturile şi cheltuielile şi care, de aceea, recurge la împrumuturile publice pentru a-şi finanţa deficitul bugetar.

Legat de această problemă un punct de vedere interesant şi-a exprimat ecomonistul francez P. Culbois în lucrarea sa intitulată “Credit public, credit privat”şi publicat în revista “Revue de Science et de Legislation Financiere”în 1955. Potrivit acestuia, statul suveran întruchipează puterea şi deci, inclusiv putera de a preleva de la supuşi sume de bani, fără ca aceştia să se poată opune, fiind, astfel, obligaţi să participe la acoperirea cheltuielilor publice. Ca urmare, nu contează dacă aceste prelevări se numesc impozite sau împrumuturi publice. Important este faptul că, în cazul în care creditorul are caracterde putere publică,