Oportunități pe piața muncii și cariere în domeniul turismului

Turismul are o mare capacitate de diversificare a economiei, de stimulare a antreprenoriatului, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Totodată el acţionează şi ca factor stimulator al investiţiilor, având capacitatea de a crea un număr mare de locuri de muncă şi implicit de a ajuta dezvoltarea socială în comunităţile locale.

Prin urmare, lucrarea de faţă „Oportunităţi pe piaţa muncii şi cariere în domeniul turismului” are ca principal obiectiv expunerea situaţiei reale de pe piaţa muncii în turism, oportunităţile pe care le oferă aceasta şi posibilităţile de a dezvolta o carieră în acest domeniu.

Pentru o bună înţelegere şi o tratare obiectivă a subiectului lucrării se porneşte de la o abordare pur teoretică în capitolul 1 („Piaţa muncii. Oportunităţi”) şi capitolul 2 („Managementul Carierei”), urmând ca, în capitolul 3 („Oportunităţi pe piaţa muncii şi cariere în domeniul turismului”), aceste aspecte teoretice să fie exemplificate pe un caz concret, şi anume la nivelul domeniului turistic. Particularizarea aspectelor expuse în capitolul 3 are loc în capitolul 4 al lucrării, unde, folosind ca metodă cercetarea secundară bazată pe studierea unor cărţi de specialitate, articole din reviste, anuare statistice şi site- uri web, se realizează o analiză comparativă a regiunilor Nord - Est şi Sud- Est. Analiza are ca obiectiv principal prezentarea oportunităţilor de pe piaţa muncii şi a posibilităţilor de a dezvolta o carieră în cele două regiuni.

Piaţa muncii în domeniul turismului este o piaţă deschisă şi are în general un grad mare de rotaţie a personalului pentru că nu se caută personal calificat sau cu experienţă

Turismul este o ramură a economiei aflată mai tot timpul în căutare de forţă de muncă. Astfel, turismul creează oportunităţi de creştere economică regională şi locală, contribuind la crearea de noi locuri de muncă prin valorificarea patrimoniului cultural şi natural, specific fiecăreia dintre cele opt regiuni de dezvoltare, inclusiv zonelor marginale, dezavantajate din punct de vedere economic şi social. De asemenea, o parte importantă din noile locuri de muncă create constituie o oportunitate regională pentru ocuparea forţei de muncă feminine.

Prin urmare, activitatea turistică joacă un rol important în cadrul economiei unei ţări, întrucât creează cerere pentru o gamă largă de bunuri şi servicii, achiziţionate ulterior de turişti şi companii de turism, inclusiv bunuri şi servicii produse de alte sectoare economice (comerţ, construcţii, transporturi, industria alimentară, confecţii şi încălţăminte, industria mică şi de artizanat).

CAPITOLUL 1

PIAŢA MUNCII. OPORTUNITĂŢI

1.1 Conceptul de “piaţă a muncii”

1.1.1 Definiţii. Accepţiuni.

Definirea sintetică, concisă a pieţei este dificil de realizat datorită complexităţii şi diversităţii sale, precum şi a elementelor ce o caracterizează. Din această cauză conceptul de „piaţă” este utilzat cu sensuri diferite:

- Loc, real sau imaginar, de întălnire a cererii şi ofertei;

- Spaţiul teritorial real în care se operează tranzacţii de schimb;

- Sistemul relaţiilor şi tranzacţiilor de vânzare-cumpărare care se desfăşoară într-un spaţiu şi într-un timp determinate.

În sens larg, prin piaţă înţelegem totalitatea legăturilor stabilite în mod regulat între cumpărători şi vânzători, cu scopul compensării ofertei şi cererii.

Într-o accepţiune sintetizată, piaţa reprezintă, mai întâi, un contract care comportă vânzarea şi cumpărarea sau închirierea de bunuri, servicii sau capitaluri, precum şi locul de întâlnire dintre oferta şi cererea de bunuri, servicii sau capitaluri.

Astăzi, datorită creşterii complexităţii activităţilor economice, bazate pe adâncirea diviziunii muncii, putem vorbi de existenţa unui adevarat sistem al pieţelor, în cadrul căruia putem distinge mai multe tipuri de pieţe, în funcţie de o serie de criterii. Astfel, din punct de vedere al naturii economice a produselor care fac obiectul schimbului şi a particularităţilor relaţiilor economice generate distingem:

a) piaţa mărfurilor;

b) piaţa serviciilor;

c) piaţa forţei de muncă sau piaţa muncii;

d) piaţa monetară;

e) piaţa financiară, a capitalurilor şi hârtiilor de valoare;

f) piaţa valutară;

g) piaţa informaţiilor;

h) piaţa resurselor naturale.

Întrucât cel mai important factor de producţie este reprezentat de factorul muncă, piaţa forţei de muncă ocupă un loc aparte în cadrul sistemului general de pieţe şi se află în legătură directă cu celelalte componente ale acestuia, fiind o piaţă derivată şi una dintre cele mai reglementat.

Piaţa forţei de muncă sau piaţa muncii reprezintă spaţiul economico-geografic unde se confruntă, la un moment dat, cererea cu oferta de muncă, se negociază angajarea lucrătorilor, mărimea salariului, condiţiile de muncă. Ea exprimă şi sistemul relaţiilor şi al tranzacţiilor care permit echilibrarea cererii şi a ofertei de forţă de muncă. Pe această piaţă, obiectul tranzacţiilor este reprezentat de forţa de muncă, de potenţialul sau capacitatea de muncă a celor care se angajează. Forţa de muncă este mai mult decât o simplă marfă, diferenţiindu-se de celelalte mărfuri prin prezenţa elementelor de ordin fiziologic, psihologic, sociologic şi moral. Ca urmare piaţa forţei de muncă prezintă, pe lângă caracteristicile generale ale tipologiei pieţei, şi o serie de particularităţi:

- grad înalt de rigiditate şi de sensibilitate, condiţionând astfel echilibrul economic şi social-politic;

- complexitate, dar comparativ cu alte pieţe mai organizată şi mai reglementată;

- grad ridicat de imperfecţiune, din punct de vedere al concurenţei.

1.1.2 Cererea şi oferta de muncă

Privită ca expresie a raporturilor dintre cerere şi ofertă, piaţa muncii se desfăşoară în două faze. Prima se manifestă la nivelul economiei naţionale, iar în cadrul ei se formează condiţiile generale de angajare ale salariaţilor, se conturează principiile ce stau la baza stabilirii salariilor şi o anumită tendinţă de fixare a acestora la un nivel scăzut sau înalt. Cea de a doua fază presupune întâlnirea directă a cererii cu oferta de muncă, concretizată într-un contract de angajare şi în stabilirea unui salariu. Cererea şi oferta de muncă, privite în interdependenţă, reprezintă categoriile principale ale pieţei forţei de muncă, la care se adaugă şi salariul sau preţul muncii. Acestea sunt puternic influenţate de modul în care se dezvoltă şi evoluează, în condiţii diferite, cererea şi oferta pe piaţa bunurilor şi pe cea a serviciilor.

Cererea de muncă nu se identifică cu nevoia de muncă, ea fiind doar o parte componentă a acesteia. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salarială ce se formează într-o economie de piaţă concurenţială la un moment dat sau pe o anumită perioadă, exprimată prin numărul locurilor de muncă. Pentru a încadra nevoia de muncă în cererea de muncă este necesar ca aceasta să îndeplinească o condiţie fundamentală, şi anume salarizarea sau remunerarea. Purtătorii cererii de muncă sunt agenţii economici care, pentru a-şi desfăşura activităţile au nevoie de forţă de muncă, motiv pentru care creează şi asigură locuri de muncă, fiind în postura de ofertanţi.